O femeie.

Ceva ireproşabil care ţi se întâmplă în viaţă. Zâmbetele ei afrodisiace, pleoapele care-i bat în retragere spre dormitor, gleznele zvârcolite.

Şi mai e ceva. Felul în care te face să te simţi.


Katie Melua - Thank You Stars

Bonus. Ca să ieşim din starea de ireverenţioasă reverie.

Ştire cu împerechere de romi, 20 într-o căruţă. Deşi era cald.

Pe scurt:
La unu îi place fete frumoase băieţi frumoşi, uni s-a dat în paraşute, mai şi-a luat îngheţături suc, cum e fetele de aici - e multe rebuturi, cam ţinute la ţară în casă şi nu ştiu prea multe şi nu sunt cum vroiam noi să fie, târgul e frumos, dar nu prea, căruţe şi atv-uri, e cam scump toate da se merită, sînt berea caldă sînt sucu cald, mormane de gunoaie şi altele, precum distracţie maximă.


Balci de balci
Încărcat de argestv

Da, Cronicaru' a găsit o comoară jurnalistică.

Nu vă puneţi cu mine!

Din ciclul: "Mai dă-o dracu' de modestie"

Sunt un om inteligent, cu un simţ al omorului extrem de dezvoltat.

Scaunele din viaţa mea (şi a altora).

De-a lungul timpului trecut mi-au ieşit în cale, în faţă şi sub spate, multe scaune. Unele mi s-au părut ilogic de interesante.

Momentele următoare conţin o întreagă tipologie de scaune. Piesele de mobilier sunt atent discriminate narativ. Cele mai multe au fost fotografiate cu telefonul mobil, dar există şi trei imagini eternizate de un pozar, în plină maturitate a copilăriei mele.
Ca subiect, mă aflu pe predicatul unei blăni de animal neidentificat, mimând surprinderea pe acelaşi scaun-fotoliu, ani de-a rândul.

Deci:

- scaunul cu rotile tip butaforie, manevrat fesier de regizorul Andrei Şerban, în timpul piesei "Regele Lear", de la Teatrul Bulandra;
- scaunul VIP;
- scaunul de cartier tip taburet (asigură prestanţă în cazul bârfelor îndelungate), model cu sistem antifurt nocturn;
- fotoliul mai multor generaţii mutilate de blitz, testat de mine în diverse etape ale efervescenţei mele capilare.

Bonus.

O masă (ca să fie mobilierul complet). Suferindă. A primit o proteză literară.


foto © verbiaj.








Voi ce-nţelegeţi din titlul ăsta?

Tudor Gheorghe, epuizat.

Răspunsul îl dumiresc mai încolo, adică în momentul în care voi reuşi să strâng un număr record de două comentarii.

Reclamă stupifiantă.

Cec this out! Cu un an înainte să mă nasc, instituţia de economii numărul unu a ţării devenea ceea ce este acum. Un mamut învechit, pietrificat, care pute a comunism. Uitaţi-vă bine la angajaţii din reclama din '78. Îi veţi găsi neschimbaţi în '08, înrădăcinaţi în ghişee, conservaţi perfect, chinuiţi de grimase atemporale, veşnic ţâfnoşi şi obosiţi.

Scenariu un pic chinchi, stropit cu un pic de pericol: o minoră îşi linge degetele printre viespi cu acele în erecţie.

Am pus-o de mămăligă.

Liga luptătorilor antigrătar şi-a declarat şedinţa culinar-ostentativă deschisă.
Am început timid. Cine ar fi crezut că va urma potopul? Apoi, iadul galben s-a dezlănţuit. Mii de calorii putere ne-au urnit din loc angoasele de salivă. Apoi, am fugit cu privirea prin porumb. L-am alergat printre dinţi până l-am lăsat în ştiuletele gol.

După cum se poate adulmeca, urmează îndeaproape o baie de roşii atent îndemnată spre tuci. Bucătarul nu am fost eu, deşi aşa pare din efortul alăturat. Poftă bună de la catering vă doresc, ghinioniştilor. Evident, foto copirait moi.










Ce face Tudor Octavian

ziua, la ora 10.30, în staţia de autobuz de la televiziune?

Nimic special, citeşte Gazeta. Rezemat de gard ca un bard.

paparazzo: je.

"Ţi-e curul nesimţit ca o mimoză"...

Gâdea, Stane, luaţi-l mă şi pe Brumaru la puricat. Sunt sigur că nu aţi auzit de el. E bătrân, n-o să vă ţină prea mult piept. Puneţi-l să se facă de râs pe post. O să aveţi un succes monstru. Să arătaţi cine îşi ia pensia de la stat pe banii voştri, de contribuadebili.

Sugestie de introducere.

Gâdea, întunecat: "Doamnelor şi domnilor, în seara asta vă vom arăta în exclusivitate la Antena 3 în ce hal a ajuns cultura română! Domnule Brumaru, citiţi aici unde e încercuit. Dvs. aţi scris rândurile astea? Cum, cum, cum? Deci e ficţiune? Sigur e ficţiune? Demonstraţi pentru stimaţii telespectatori că e ficţiune!"

"De tandru, înfloreşte cînd i-ating
Cu limba găurica şi i-o ling,
Iubita mea trîntită-n roua roză
A patului îndantelat cu îngeri
Sfioşi lăsînd aripile pe ochi,
Să nu-i degenerezi, să nu-i deochi,
Să nu-i transformi în draci puşi pe străpungeri
Cu furculiţa-împătimită-n dinţi
Preaascuţiţi să-ţi tăvălească-n smoală
Sînii tăi mici cu sfîrcuri dulci, cuminţi,
Şi trupul alb şi plin, cu pizda goală,
Şi-apoi să te arunce în nimicul
Clipei în care-ţi urlă lung lindicul…".

Emil Brumaru, pe hobbitul.

Autoironie.

E 11.46 noaptea punct şi nevastă-mea mă roagă să arunc gunoiul. Din prea multă modestie, mă duc singur la ghenă.

În sfârşit!

La ţepe!

Război Patapievici-CTP.

Cum zicea şi Djerzinski: "acel ponei roz va rămane the key word pentru respectiva expoziţie. Toată lumea va identifica expoziţia cu el. Ori the little pink poney era un element rezidual. Prin urmare, nu cred că oamenii vor afla prea multe despre instalaţia street art de la ny graţie acestui artefact. Dimpotrivă, o vor reduce la atât. E caz clasic de alterare a mesajului".

E exact ce a făcut şi CTP-ul, care e taxat de Patapievici, în EVZ de azi.

Textul dlui Popescu şochează prin iraţionalitate. Totul este fals, arbitrar, aberant, mincinos ori calomnios în această construcţie.

Reducerea scandalului la cazul poneiului roz e arbitrară; trecerea sub tăcere a campaniei de presă e mincinoasă (şi complice); definiţia intelectualului e arbitrară, la fel decupajul societăţii româneşti; exemplul cu obiceiul naziştilor de a ştampila târfele este o aberaţie; afirmaţia privitoare la sinecuri e calomnioasă; constatarea că l-aş apăra pe preşedinte „în toate luările de cuvânt publice“ şi „din toate poziţiile“ e falsă; afirmaţia că i-aş fi un „badigard feroce“ e şi mincinoasă, şi calomnioasă; şi aşa mai departe.

Nu putem omite injuriile, care constituie adevărata osatură morală a acestui articol: astfel, intelectualii care scapă definiţiei dlui Popescu sunt boi; intelectualii care l-au sprijinit pe preşedinte sunt „gorile“; şi aşa mai departe".

Bonus.
De votat în chestionarul lui Bleen, preluat şi de Dilema veche de azi.
Eu mi-am exprimat dorinţa ca poneiul să fie topit şi turnat de către Felix în formă de Gabriela Vrânceanu-Firea.

Două tari.

Emil Botta dixit: "O patimă grozavă, o patimă neînduplecată, mai tare ca oţelul şi ca cremenea; mania grandorii comparată cu patima lui este o nimica, o nimica toată. Eminescu se credea Eminescu. Un dor fără saţiu".

Citatul ăsta mi-a adus aminte de Eminescu. Adevărul e că oricât nu l-aş mai citi eu (am făcut întrerupere de sarcină intelectuală din răzbunare, după ce din războiul eu-epigonii s-a născut un 2), tipul nu e de ignorat. Poate că o să mă reapuc să-i recitesc măcar prozele.

Iar Ileana Mălăncioiu mai spune în "Călătorie spre mine însumi", carte din care am extras proslăvirea de mai sus: "Publicistica lui Caragiale poate că nu mai este retipărită tocmai pentru că nu mai este de actualitate decât pe ici pe colo şi anume prin părţile ei esenţiale".

Teoretizări deplasate.

Emisiunii "Sinteza zilei" şi amfitrionilor ei li se potriveşte o zicere pe care nu mai ştiu unde am mai auzit-o: "într-o societate analfabetă nu există greşeli gramaticale".

După ce a văzut scrijelit pe un perete din buda Antenei 3 următorul aforism "A gândi înseamnă a suferi", semnat Valerică S. (un admirator al lui Henri Beyle), Mihai Gâdea a ales să nu sufere.

iar în ceea ce priveşte poneiul roz, aleg să mă hazardez puţin, citându-l pe Oscar Wilde: "diversitatea opiniilor privitoare la o operă de artă arată că acea operă este nouă, complexă şi fundamentală". N-o fi ea cine ştie ce operă, dar şi-a atins ţelul: a intrat în istoria artei. Copiii noştri o vor gugăli mulţi ani de-acum înainte.

Instrumente de adevăr.

Cât despre melodia cu versurile "promisiunile au fost multe dar majoritatea nu s-au realizat", aceasta îmi aduce aminte de nişte ierni lungi şi plictisitoare din care nu-mi amintesc nimic.

Partinicii potlogăriei ne mânjesc chietudinea.

Iată cum ar fi trebuit să se desfăşoare într-un stat logic războiul intelectualilor cu şopârlele Gâdelestan-bădin-badea-voiculescu-şi-toată-antena-lui.

Temă pentru acasă. Rugăm producătorii sintezei zilei să demonteze acuzaţiile. Să pregătească de pe acum cerculeţul 18+, pentru că treaba pute rău a neologism.

Nicolae Manolescu îl trage de perciuni pe Gâdea.

"Metalepsa ta elegiacă nu mă flambează în vreun fel. Desfid apucăturile tale de filoxeră aflată în orlişte. Saxana ta e clar ecopraxică. Fiut! Saurianule poltron".

Blândeţurile lui H-R Patapievici către Bădin.

"Îţi refut sofismele sediţioase sfoiegit plumbic ce eşti. Ordalia ta verbală fasonează imbecil starea languroasă a naţiei. Mă obstaculezi. Eşti un vid perpetuu sectar".

Gabriel Liiceanu îl face păţit pe Stan.

"Stigmatizez propensiunea ta şablonardă şi meteorică spre galimatia tautologică. În subsidiar, îmi exhib sagacitatea în faţa ta, non-emulule. Eşti ineluctabil fastidios".

Andrei Pleşu către nefericitul Felix.

"Eşti un sibarit pidosnic şi cupid. Eu te tratez cu mansuetudine şi tu îţi izmeneşti acrimonia sofistică şi paralogistică. Mă conturbi cu anartria ta patibulară".

Încordări de muşchi în confruntarea Mircea Cărtărescu - Mircea Badea.

"Împoncişantă iterativitatea ta! Sunt pag de supărare. Ai un suflet panoptic, pliurdule. Trage-ţi poneava peste gură. Sonurile exalate de tine mă vexează rău".

Schimb de mailuri între Mircea Badea şi Mihai Gâdea.

"Frate, apelurile noastre la rebeliune au fost interceptate. Vom fi ostracizaţi în ghenă. Ne-au luat în deriziune coprofagia. Vom fi scrumiţi de silful numit Voiculescu. Tesacul tern e aici! Bă Gâdea, de câte ori nu ţi-am zis eu că eşti un edentat funambulesc? Ţi-am atras atenţia de mii de ori că gongorismul tău hemoptizic e răpănos. Stan nu ţi-a citit de pe laptop că prostraţia nu te proteguie de ectopie? Eşti sempitern în platitudine, sibilantule sialoreic. Sugi!"

Mihai Gâdea îl ameninţă pe Mircea Badea.

"Dă-te-n şpagatul meu!"

Scârbe media.

A început. Dl Gâdea prezintă cu morgă ultimele evenimente nefaste din Georgia. Dar despre asta vom vorbi în partea a doua a emisiunii, spune el. Timp de două minute, pe burtieră stă afişat următorul sondaj: Vă simţiţi bine reprezentaţi de DIPLOMATUL CARE BEA PIPI ŞI SE DROGHEAZĂ?

După două minute în care se aude o vagă şuşoteală în studio, mesajul este modificat. "Scandalul ICR. Vă simţiţi bine reprezentaţi?" Două minute de manipulare, suficiente cât să se instaleze rumoarea în fotoliile "celor de-acasă", care se vor pune pe trimis 700 de mesaje indignate.

Găsiţi asemănările dintre Antena 3, OTV şi o oală cu căcat.

În studio sunt invitaţi Corina Şuteu, directoarea Institutului Cultural din New York şi Cristian Neagoe, coordonator PR ICR NY. Victime din start ale inchizitorilor Gâdea şi Stan.

La TV, retorica părăseşte graniţele sale semantice. Nu mai înseamnă luptă între argumente. Are dreptate doar cel care se aude mai tare în lavalieră. Şi pentru cei "care stau aşezaţi confortabil în faţa fotoliilor", are dreptate doar cel care se aude peste, care nu mai respectă dreptul celuilalt la opinie şi îl sabotează baritonal. În cazul nostru, Gâdele Stan.

Găsiţi asemănările dintre Mihai Gâdea şi un strop de vomă.
"Augustin Buzura e un om de cultură autentic" - Mihai Gâdea.

Intră în scenă judecătorul cu virilitate malformată, care îl întreabă pe Cristian Neagoe dacă s-a drogat. V-aţi drogat, dle Neagoe? Aţi băut urină, dle Neagoe? (Mai rămânea să-l întrebe dacă crede în Dumnezeu). Că aţi scris pe un blog că urina prietenei e ca ketamina. Gâdea crede că dacă textul e scris la persoana I e autobiografic. Confundă ficţiunea cu realitatea. Pe firul aceleiaşi logici, înseamnă că toţi autorii care descriu omoruri amănunţite sunt criminali în serie.

Găsiţi asemănările dintre Valentin Stan şi o svastică cu mustaţă.

Stan îşi deşartă laptopul arătând, fără nicio legătură cu subiectul, câteva zeci de svastici, citează din nişte site-uri fără credibilitate, se piţigăiază, spune că în NY n-ai voie să expui svastica. Refuză să-şi amintească un lucru. La ICR NY poliţia a spus că expoziţia n-are nimic în neregulă şi n-au băgat la zdup pe nimeni. Primul Amendament arată că ai libertate să defilezi cu simbolurile în care crezi, cu o condiţie: să nu lezezi credinţa celuilalt. Se explicitează: chiar şi svastica, dar nu pe clădiri sau pe case în care locuiesc familii de evrei. Iar svastica pe un ponei (antisemită?) - cum să nu citeşti ironia? Simbolul nazist, pe crupa unui cal. Goebbels te-ar fi băgat la duş pentru asta.

Coform logicii lui Stan ar trebui ca Steven Spielberg să intre la mititica, de gât cu Harrison Ford (pentru că au făcut "Indiana Jones", film plin de svastici) şi au câştigat şi milioane de dolari. La fel şi realizatorii documentarelor Discovery, Charlie Chaplin, Mel Brooks etc.

Îmi pare rău că reprezentanţii ICR nu s-au apărat mai bine, copleşiţi de inepţiile demolatoare şi au căzut ca nişte novici în capcanele întinse abil de perfecţioniştii în manipulare.

Nu mi-ar plăcea să văd scandalul oprit aici. Stan, Gâdea, Badea, Bădin trebuie daţi în judecată pentru calomnie, dezinformare, manipulare. Aş dona într-un cont bani pentru un avocat deştept care să-i ardă p-ăştia. Şi mă aşteptam la mai multă iniţiativă din partea amicilor adevăraţi ai lui Patapievici. Fapte, nu vorbe, vorba unui slogan PSD-ist.

După "Sinteza zilei" din seara asta am avut cea mai mare pornire să scot Antena 3 din grila mea de programe. Păcat de cei 2-3 oameni serioşi care lucrează acolo.

UPDATE.
Pe acelaşi subiect: Turnavitu, Rekabu, Saliery, Messa, Feeder, Mihai.

VIDEO. Via.



Sinteza Zilei
Vezi mai multe video din Incredibil »

şi a doua parte.


Sinteza Zilei
Vezi mai multe video din Incredibil »

Poreclă mişto.

Dan Elodiaconescu. În EVZ.

Azi, dar acum 40 de ani.

Mi-am răsfoit astăzi privirea prin nişte pagini de Scânteia,
după cum se poate observa şi în scara de alături.

explicaţii foto:
delicatese media
Ţiriac o lua pe coajă
Bonus. August '68. Drogat cu amintiri. Craiova era pe primul loc!
scriitori oameni ai muncii
o poză nereuşită
cel mai lung supratitlu pe care l-am văzut vreodată
viitoarele loganuri.

foto © verbiaj.









Apuseni.

În munte, ploaia devine o certitudine umedă.

Stropi anarhişti, tunete malformate, negură sublimă, la 1 ziua. Mergem ardeleneşte, cu pas mic, de Audi A4, pe drumul desfundat. Râpele periculoase ademenesc alunecos roţile. Nu ne lăsăm. Înaintăm prin răcoarea nebună. Adevărată sălbăticie vă spun eu vouă. Plouă major. Şi ajungem. Se aude mai întâi mirosul de aer tare, care se izbeşte de plămâni. Apoi, Vălul Miresei îşi arată ţesătura cenuşie. Straşnică învolburare; abur intens, venit din altă lume. Fantomele de apă zboară în haosul miilor de metri cubi.

Epilog.
M-am întors acasă, învins de frumuseţe, la cascadele mele de la robinet.





Pont: daţi sonorul la jumătate, concertul lichid e cam impetuos.


foto & video © verbiaj.
Cascada Vălul Miresei, Răchiţele.

Metamorfozele unei bărci.

Nu era linişte, nici măcar vânt, nici măcar.
Era o barcă.

Lemn ruginit. L-am adulmecat cu o lăcomie de naufragiat, incapabil să intuiesc imposibilele lui poveşti. Un amator, prea rar îmbătat de libertate.

O barcă, un drum către buza unei prăpastii, un picior alunecat în gol, o privire redresată în umbra unui deal, un accident ratat, cu julituri amânate şi cu toate membrele absolut în ordine.

Ulterior, am căzut şi în prăpastie; în prăpastia reîntoarcerii acasă, unde singurele bărci sunt o consecinţă banală a comenzii: properties - set desktop backround - center.










Klak Tik - Heatwave


cu mulţumiri către domnul, pentru coloana sonoră.

foto © verbiaj.
Parcul Natural Apuseni.

M-am întors

din concediu cu multe poze pe care nu le am încă. Dar le voi avea şi pe blog le voi punea!

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template