Prins în zâmbetul unei actriţe.

La festival am apucat să văd cinci filme, trei bune, două rele. Trei bune: "12" de Mihalkov, "I'm Not There", de Todd Haynes şi "The Guitar", de Amy Redford (fata lui Robert Redford). Pe celelate două n-are rost să le menţionez.

Cert este că.
Am locuit într-o mansardă luminoasă, hotel vechi, cu mici fantome bântuinde, de treabă, de altfel, de prin părţile locului. Cred. Pentru că erau momente în care deliram conştient, pentru că aşa mi se părea incitant şi boem, să fiu într-un oraş necunoscut şi să mă răsfăţ cu închipuiri străvezii.

Am încheiat capitolul delirului şi deschid capitolul lucidului, lucrului pe bune, aievea întâmplat.

"The Guitar" era la 10, m-am trezit la opt, am mâncat ou fiert cu şuncă de Praga cu gust de Bucureşti şi mici formule nutritive intitulate brânzoaică şi împletitură de cremă de vanilie în schelet de croissant. Aşadar hrănit am purces la film. Apoi am văzut-o pe Saffron Burrows jucând impecabil o scenă în care străbătea goală puşcă o cameră aşijderea.

Iar mai pe seară, la o petrecere diamantină, pe ritmuri de latino live band, Saffron m-a claustrat pentru 10 secunde în privirea ei. S-a uitat drept şi stâng în ochii mei. Mi-a zâmbit splendid, ca şi cum ar fi fost îndrăgostită de o amintire a unui eu al meu mult mai apetisant. I-am mulţumit zâmbind fâstâcit în româneşte.

Cum e să te aproape amorezezi de o actriţă într-un film şi seara ea să vină la tine cu tot cu arsenalul ei bubuitor de feminin şi să-ţi zâmbească în realitate? Vă zic eu: Převážná!

Roacheri.

Sub pod, la o berică, tot în KV-ul ceh. Era vreo 12 noaptea, într-o vineri. În apropiere de calea ferată. Dar putea trece şi marfarul de Constanţa, ieşit din garanţie de 12 ani, că n-aveai cum să-l auzi din raţiuni Marshall-iene.



video © verbiaj.

Una de poftă. Hai, două...

până la urmă, trei.







Bonusul uzual.

şi pentru un negarantat sentiment de saţietate, click pe pastilă.

foto © verbiaj.

Ce se întâmplă

când stai cu soră-ta late at night de vorbă pe mess?

Dacă ai fost cuminte, ca un frate mai mic ce te afli, primeşti

o fotografie făcută chiar de ea sâmbătă dimineaţă




şi o melodie pe care n-o ştiai.
Olivia Broadfield - Lost In You

Karlovy Varietăţi.

Duminică dimineaţa mâzgăleam chestia asta pe un colţ de agendă, până când taxiul s-a pus în mişcare iar hurducăielile mi-au aruncat pe foaie un punct lung, care a căzut vreo două rânduri mai jos.

Plouă lucid în Karlovy Vary. Stropii iau guri mari de aer şi apoi fac scuba diving în asfaltul înnorat. E toamnă în plină primăvară. Pentru că până acum, iulie a fost blând.

E ceva în ploaia asta ce nu înţeleg. Limba cehă. Dar zumzăitul local rămâne inocent, oricâte voceherări aş auzi. Chiar şi înjurăturile şoferului din Audi A8 care mă duce la aeroport par o poezie.

Caleştile aburinde se scurg pe lângă rigole. Siajul sănătos al balegilor de cal, veniţi în Karlsbad la cură şi rămaşi să muncească (acceleraţia mi-a stârnit aici un punct neprevăzut).



BONUS
foto & video
© verbiaj.

...and more to come.

Lovitură de teatru în biserică.

Sâmbătă, biserică bucureşteană.
La o nuntă-n cartier, un preot se întoarce către publicul care asistă la spectacol şi-i dă vreo două duhuri ale blândeţii peste ochi.
El, publicul, sporovăia în timpul slujbei.

"Vă rog frumos să faceţi linişte, că aici nu sunteţi la teatru să vorbiţi".
Cred că a confundat teatrul cu stadionul.

Scurte.

Superioritate.

Metrou Nicolae Grigorescu. Două ţigănci comerciante se luptă vocal pentru o bucată de umbră. După o rundă de băgat şi scos, în care se mai răcoresc, una îi spune iritată celeilalte: "Auzi, fă, eu nu mă cobor la nivelul tău".

Securitate.

Dacă dai căutare pe Google după "Felix şi Otilia" dai şi de Dan Voiculescu. Am înţeles cine-i Felix. Dar Otilia? (C. P.-B., în Dilema Veche).

Vanghelie

Promisiuni: Va desfiinţa cimitirele pentru că sunt pline de gropi.
Va desfiinţa taxa de primă exmatriculare.
Va deschide lucrări de control în tot Bucureştiul.

Puncte tari:
L-a citit din scoarţă-n scoarţă pe Marean Preda.
Are atestat de şcolar-matriţer.

Puncte slabe:
A avut o copilărie nefericită. Toţi copiii se duceau la şcoală şi el nu mai avea cu cine să se joace.
Nu ştie să scrie, dar se citeşte totul pe faţa lui. (din Plai cu boi)

"Mofturi" la Tescani.

În revista "Plai cu boi" recent reeditată am găsit inserate într-un text al lui Pleşu câteva butade, din care copypastişez două.

"Mofturi la Tescani"
- Semeni cu Balzac.
- Mă simt Honoré.

şi

- Cum o cheamă pe librăreasa de la
Păltiniş?
- Norica.
- Aha! Ca pe eroina lui Ibsen.

Păţaniile unui regizor.

I s-a întâmplat alaltăieri unui regizor celebru, care mi-a povestit faza la o cafea în grădina de la Green Hours.

Un regizor născut în România, dar care trăieşte azi în Canada, mâine în Israel, poimâine în Alaska sau la New York, Londra, Paris, Dublin.

Un exemplu de paradox perfect, profund bucureştean.
Bacşişul ăsta de realitate e bun de pus într-o piesă.

La restaurant.
Chelnerul: Ce vreţi?
Regizorul: Coca Cola.
Chelnerul: În cutie sau în sticlă?
Regizorul: În cutie.
Chelnerul: N-avem!

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template