marți, iunie 17, 2008

Sic(tir) Piţi trăsnit gloria mutudică.

În cartier se aude strigătul de tăcere al unei goarne; umplută de scuipat şi de ocări în zda mă-sii.
Ne-am luat-o. N-am dat-o.
Liniştea cosmică a ajuns şi pe strada mea.

Bilanţ după 90 de minute.
Duelul mentalităţilor colective a generat o mână de priviri bovine, triste şi româneşti.
Olandezii ne-ar fi bătut şi-n saboţi, la o miuţă pe gheaţă.

Pentru că am intrat în teren aşteptând să facă ăilalţi egal, iar când ne-am trezit din somn ca să ne întoarcem pe partea aialaltă, era prea târziu şi oricum întârziam la calificare aşa că nu ne-am mai dus şi i-am zis doamnei profesoare că ne-a fost rău.
Rău de infatuare, mototoliţi de boala lenei, odihniţi de gândul că oricum vom fi primiţi acasă ca nişte eroi, din moment ce am făcut două puncte grandioase.

Dar să facem din această înfrângere o victorie, aşa cum ne-am obişnuit şi să zicem că ia uite, noi am luat bătaie doar cu 2-0, nu ca alţii, care s-au făcut de ruşine şi s-au calificat.

Sic transit gloria mundi, ar zice Cornel Dinu la beţie.

Cel mai bun titlu îl dă Gardianul. "Tricolorii, în bernă după 0-2 cu rezervele Olandei".

5 comentarii:

Anonim spunea...

speaking of headlines: mie mi-a placut cel din EVZ - "Nationala Emo / Am pierdut fara sa ne fortam". briliant. titlul, nu mutu, fireste!

pantacruel spunea...

verbiaj,
ma mir ca ai mai avut puterea sa scrii ceva dupa meciul ala epuizant, care a stors toata seva din noi si din tricolori, dupa extraordinarul poem bacovian din iarba de plumb. dupa glorile alea nemaipomenite pe care le-am marcat!
ma intreb: cand naiba ai mai avut timp sa scrii aceasta insemnare? ca eu unul, din cate stiu, am cantat, am topait si marsaluit toata noaptea pana la universitate si inapoi.
sau... asta o fi fost acum 14 ani?! stai ca nici nu mai tin minte. sunt atatea calificari si iesiri in strada ca deja le incurc.
bai ce trece timpul asta!!! sigur le-am incurcat. marti, cu olanada, au egalat aia in ultima secunda, dupa ce boul ala de dorinel a batut cornerul repede la adversari. ce ghinion avem fratioare...
nu pot sa cred!

Anonim spunea...

Un meci pe care nu as dori sa-l mai revad vreodata. Pentru ca as muri de plictiseala!

Anonim spunea...

Olandezii se straduiau sa nu ne dea gol si pentru asta faceau pase complicate in fata unei porti "curate";se cam dadeau din fata romanilor, dar nu si cand prostia era prea crunta- i se jignea prea mult inteligenta lui Boulahrouz; cand au vazut ca italia a dat gol, s-au gandit ca ar cam trebui sa ii trezeasca pe romani cu un gol si au facut-o, dar romanii s-au trezit doar dupa al doilea, cand van persie, plictisit de bambiliciul nostru a pus capat cu un gest elocvent...

Aky spunea...

Non me pricepit, dar mi-a placut un comentariu de la Tv de dupa meci :D "pacat ca nu am reusit sa ii batem pe olandezi".. faina descriere a unui 0-2.