Oameni şi blocuri.

Ce văd:

un sutien plin cu o femeie
un deget care răvăşeşte două nări

o bucată de vânt aţipită pe o pătură din balcon
praf aleatoriu, şters de o doamnă grasă, cu permanent

revin la domnişoara cu sutien, de la 8, e mai interesant
(perdeaua întredeschisă mi-a înghesuit privirea
înăuntru).

râde din profil
iar pielea ei zămisleşte câteva umbre care nu-i aparţin.

îşi întinde poftele pe covorul din sufragerie
(pradă uşoară)
doar o fracţiune de secundă se lasă zărită
năluca ei preferată, care se năpusteşte ferice peste ea.
două minute mai târziu, pe balcon,
un întuneric, fumat la filtru, în doi.

Ce aud:

e ziua lu vecinumeo zid în zid cu mine.
lamulţianilamulţiani, super dubios, n-am auzit nici
măcar o manea, de-mi venea să mă autoinvit să ascult
queen, we are the champions.
deci există şi vecini care îmbătrânesc frumos.

Ce nu aud:

eu nu mă aud când sforăi.
tocmai când terminasem de scris că eu nu mă aud
când sforăi m-a pălit o idee mult spus genială.
Va urma.

Bonus:
Prin amabilitatea unui domn grozav am descoperit
acest artist senzaţional, care cântă sublim, hituri contemporane,
dar în stilul anilor '20-'30.

Max Raabe - We Are the Champions

3 predispoziţii la dialog.:

pantacruel spunea...

senzational artistul, intr-adevar. ca si insemnarea dumitale, maestre :)

Dedes spunea...

sa-ti traiasca vecinul. de vecine nu zic nimic.

yume spunea...

la multi ani vecinului!
foarte foarte descoperirea!
o placere, verbiaj, o placere.

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template