O, maieu frumos!



Să mâncăm greu şi să fim îmbrăcaţi uşor...

Wishlist.

Puţină libertate
pasiune pentru tot felul de lucruri
o zi liberă, ca să mă liniştesc
un sens pentru greşelile mele
linişte, ca să mă aud
zâmbetul ei
un prieten care să mă ridice
o mamă care să mă aştepte
miros de cafea pe hol
să pot spune: "fiule, eşti fenomenal,
îmi aduci bucurie prin tot ceea ce faci".


Urma.

Wishlist for Christmas.
Panta, leapşă executată.

Mă duc să fumez nişte aer curat.

Vreau să ningă şi astăzi cu fulgi mari, cât Daciile
la mâna a doua.

Am văzut un balerin cu picamăr şi cască aproape
alunecând de pe o schelă, redresându-se în penultimul
moment în aplauzele nimănui.

Am văzut cozi la pâine, oameni cu plase, nerâzânzi
nicicând, nicăieri, teleghidaţi de foame spre raft.

Oamenii nu dansează pe stradă nici măcar în ei înşişi.

Foşti securişti, acum pensionari, îşi bat covoarele ca pe
neveste.

În gări, trenurile...


Björk & Thom Yorke - I`ve seen it all.

Odă porcină.

Dede a scris (pentru a câta oară, oh, Lord!)
o însemnare apetisantă, cu miros de afumătură.

Aflu deloc stupefiat că Dede a pus gând rău naţiei porcine;
un previzibil şi necesar ajun al crimei, cu rezultate
îndestulătoare doar pentru animalele din noi.

Pentru noi cei răi, rai. Mă numesc verbiaj şi sunt carnivor.
Bunăă verbiaj! Am la gât salbă de caltaboşi, iar la mână
brăţară de maţ. Moda toamnă-iarnă 2007.

Untura gâlgâie veselă prin vene.
Gândurile îmi miros a usturoi, iar în loc de inimă am un cârnat.
Un şuierat scurt şi indiscret îmi dezbracă măselele de ultimele
urme de carne.

La Dede pe blog, emulaţia s-a îngrăşat
în ajun cu nişte versuri spontane.

Motto:
Pe picior de porc mare trăiesc
O halcă imens-rozalie halesc.

Mânjit pe la gură de un şorici vulgar
Trăiesc infatuat o viaţă dulce-amar
Mi-s ruj şi caltaboşul şi piftia cea rece
Simt cu slănina-n dinte cum viaţa mă petrece.

Mai adu doar o ţuică, Dede, părinte
Vreau să mă simt pentru-o zi preşedinte.

(verbiaj.)

Mai spune s-aducă şi sare
Să simt în măsea cum trosneşte
Iar ţuica să cadă-n picioare
Nu râde, afar’ viscoleşte

Şi mână şi blogul spre sobă
Cuvinte să pun pe jăratec
Căci porcul mă îndeamnă la vorbă
Şi Verbi îmi pare lunatec.

(Dede)

Ah, fraged şoriciul pe mese,
Să bem dară, Dedes e darnic!
La porcul lui V. fac coadă boierii...

Pe Dedes îl ungem paharnic.

Eu nu mă mai duc la culcare…
Să curga palinca şi-untura!
Citeşte-mi ceva de pe bloguri
Da rar, că mă ia ameţeala.

(Aky)

Fă-te pădure, doamnă hârtie.

M-am rătăcit prin Dinescu. Ca pe un câmp fără nord, sud şi celelate două
m-am rătăcit prin Dinescu.

L-am citit cu spatele la zid, cu picioarele sub plapumă.
L-am citit cu sufletul întors pe dos, înăuntru.
Apoi l-am pierdut prin întinderile patului.
Ce naiba?
Nu-l mai găseam nici în distanţa dintre genunchiul unu şi genunchiul doi,
nici pe sub motan, nici pe sub cearşaf, nici la bucătărie, nici.
La unu noaptea am aprins lumina şi l-am aflat din nou pe Dinescu.
I-am luat cartea şi am dat-o cu capul de tastatură.
S-a văietat, zicea c-o doare poezia, boală grea.

Atentator de provincie

Lângă oftatul gării bodega-i cu noroc
pisica iar se freacă de scaun şi ia foc
vioara taie capul ţiganului coclit
nu strănuta că zboară toţi fluturii din zid.

Azi o s-atac oraşul dar parcă dinadins
castelul e de apă păzit numai de-un ins
şi-unde credeam că-i grâul învârtoşat şi roz
soldaţii îşi usucă ciorapii pe siloz.

Cu cine-nvârte toamna afacerile-i reci?
Pe unde curge raiul în om miroase-a beci
şi-a spirt trecut prin pâine şi-a buci de nenufar...
Nu strănuta că zboară frumosul din ziar.

Psalmul beţivului

Aici unde mă sting definitiv
salcâmi au înflorit fără motiv
tramvaiu-i o conservă c-un beţiv.

Afişe cad. Economii de clei.
Cei ce mă văd se pipăie de chei
căci nezărit sunt numai de femei.

Mă sprijin de-un perete - plouă var,
nu mă salută domnul măcelar
nici moaşa ce mă pricopsi-n zadar.

Doar îngeru-mi evaporat subit
rar precum perla-n scoicile din birt
mă ţine-n adierea lui de spirt.

Mircea Dinescu - Cele mai frumoase 101 poezii.
Editura Humanitas.

- Mai plouă mult ploaia asta?


- E o ploaie expres, intenţionată, nu te-ai prins?
- E o ploaie personal, că tare înceată e.
- Ne încearcă nervii, răcelile, încheieturile.
Zâmbeşte galeş ca un interlocutor în faţa căruia nu ai argumente
şi o dă spre cinism. Trebuie tactică în abordarea ei.

Ştii ce spune Pleşu uneori? Nu suntem lângă un lac, dar se poate aplica.
“Ploaia căzând egală pe suprafaţa unui lac poate fi mai plină de îngeri
decât un întreg op de teologie"
- Superb.
- E muzicală ploaia asta, trebuie citit palimpsestul din ea.
Pe asta mizează, să nu îi găsim palimpsestul, dar dacă îl găsim,
se exorcizează şi devine operă de alchimie.

- E aur curat ploaia asta, zici.
S-o batem cu ciocanul şi s-o purtăm pe deget.
- E ca materia imundă şi cărbunoasă din care
se extrage marea operă alchimică.
Trebuie metamorfozată, sublimată.

Ploaia asta are îngeri în ea. Dar sunt tăcuţi.
Şi în lumea asta plină de zgomote
avem senzaţia că ceea ce tace şi nu urlă, nu există.
Dar nu-i aşa.

- Ce tocmai ai spus este o desfătare... mulţumesc!
Simţi de unde vine mulţumescul?
- De unde?
- De aici, de aproape, puţin sub bărbie, sub gât, între coaste,
e ceva imaterial care spune mulţumesc.
- Bănuiam... acolo unde au casă şi îngerii, aşa-i?
- Au vilă.
- Ditamai cartieru rezidenţial, la unii.

Andrei Pleşu. Îngerii şi iubirea.

foto: knuttz

Prietenie la înălţime.



Ne-am dat întâlnire la răsărit.
Un răsărit după o noapte albă.
Din termosuri mari au curs delicii:
cafele înfumurate şi ceaiuri cuminţi.

Yume ne-a arătat fularul ei cel nou şi am invidiat-o.
Alex s-a simţit ca într-un film de Woody Allen, cu sincerităţi
şi conversaţii inteligente.
Zuzeta l-a tratat pe Aky de răceală cu un vin încălzit la temperatura
camerei de sub pardesiu.
Djer s-a întins la palavre cu Trestie: despre cărţi, despre
viaţă.
Dar iată că Panta simte nevoia să ia cuvântul. Neavând la îndemână
nişte clipuri youtube elocvente, începe să creeze imagini din vorbe.
Cu toţii am fost de acord: pentru Marquez, Almodovar, Kaka şi Audrey
merită să te mai naşti o dată.
Eu cu Dede am încins o miuţă spontană cu o cutie de bere rătăcită.
Cronicaru a făcut mişto de noi tot timpul. Şi noi de el.
Simona ne-a botezat de prieteni şi ne-a ameninţat
că o să ne dedice o melodie pe blogul ei.
Paddy şi Maria şi-au dat seama că o zi liberă luată de la serviciu e cel mai bun
lucru care li s-a întâmplat în ultima vreme.
Runbaby şi-a adus bicicleta şi am dat fiecare câte o tură.
Oana a vorbit mult, Kolonelul şi mai mult, dar amândoi au râs
în mod egal.
Iar Zalex ne-a făcut nişte instantanee să ne ţinem minte toată viaţa.

Am mers la piaţă, dimineaţa. Fiecare şi-a luat fructe.
Pere, struguri, căpşuni, portocale. Şi apoi ne-am despărţit.


The Killers - All These Things That I've Done

Hai!





Thirteen Senses - Into the Fire.

Pentru Dede.

Dede a scris o însemnare dezarmant de frumoasă
despre exodul său personal la măgăoaia de oţel
din Piaţa Unirii.

Prietene, ca să-ţi mai încarc bateriile dezamăgite
îţi fac un cadou mai acătării. Un brad care miroase
a poveste.


Şi o melodie care miroase a calitate.

Koop - Come to me.

Cum am condus BMW-ul ca pe căruţă.

Am accelerat apocaliptic până la 40 la oră.
Simţeam cum şoseaua nu-mi fuge de sub picioare.

Zicala "E uşor să ai burtă, dar mai greu să ai BMW" s-a
lăsat neadeverită într-o banală zi de vară.
Am avut un BMW sub pantoful drept şi fesieri,
pentru mai mult de zece minute. Eu, vatmanul de pe Solenză.

Am urcat la volan, mi-am reglat scaunul, oglinzile.
Centura mi s-a aşezat politicos între pectoralii
care fremătau înduioşaţi de promisiunea aventurii.

Control al tracţiunii. 4x4. Sistem antiderapaj. Cheie. Pedală.
230 de cai. Eu, obişnuit cu 75. Zic: "Să nu dau cu ea
în gard". Cutie automată. Stradă goală, în afara Bucureştiului.
Bestia din mine urlă. Ciupesc pedala. 10! 20! 30! Power!
40! (Patruzeci!). Iar 40. Din nou 40! 41, 42,50. Ohoho! Panică. Frână la 40!

În dreapta mea, cel mai consternat om de pe pământ. Posesorul,
văr bun şi în acelaşi timp mentor. Privirea lui mă loveşte ca un bici.
"Fiule, dacă vrei să simţi puterea, apasă pedala până la fund".

Îl ascult mut. Închid ochii şi-mi fac curaj.
Fracţiunile de secundă imediat următoare înghit lacome o găleată de benzină.

Ciocanul vitezei mă izbeşte în plin. Suta, în 7-8 secunde. Aerul din mine
se face ţăndări. BMW-ul trage pe nas liniile discontinue de pe şosea cu
o poftă urieşească.

Aproape că scap o înjurătură de plăcere.
Pe la 110 nu mă mai abţin.

În 2 secunde o aduc din nou la 40.
Cobor lent, aproape haotic, trântind în urmă uşa grea.
Mă simt posedat de gânduri care nu sunt ale mele.

De te miri unde, un canal indecent îmi răsare în faţă.
E gol şi eu nu vreau să-l umplu cu mine.

Cu toate că aş fi ieşit mai ieftin dacă aş fi căzut eu acolo.
Corpul meu nu valorează 35.000 de euro.


Foto © verbiaj.

Am învăţat ceva din această experienţă nouă?
Nu, ştiam deja că Dacia e o troacă în comparaţie cu...
În comparaţie.

Bonus.
Aşteptam să vină cineva din provincie şi am consultat
orarul de du-te vino al maşinilor la Autogara Militari.
Acolo am descoperit-o pe mama tuturor firmelor de transport
în comun: "Coţofana".
Sute de întrebări au rămas fără răspuns.
Cu câte coţofene la oră merge autocarul respectiv?
Câte coţofene poate transporta? Câte coţofene putere are?

Întrebare cu răspunsuri neaşteptate.



Via.

Bonus. Blonda de la geografie n-a lipsit de
la orele de muzică.

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template