vineri, noiembrie 16, 2007

În loc de titlu, nu pun nimic.

Îmi place să trăiesc nimicul.

De exemplu, mă plimb pe stradă şi intru la snack attack.
Îmi cumpăr un sandviş doldora de pui, sos de muştar,
salată verde, şuncă de praga şi amintiri de unt.

Mă aşez în vitrină, cu ochii lacomi după trecători.
Mănânc atât cărniţă cu pâine, cât şi secunde de oameni.

Nimicul conţine în el lucruri imense.
Mi s-a făcut de câine, văd cum un maidanez trece strada.
Mi s-a făcut poftă de vânt, îl văd cum scotoceşte abil pe sub fustele
unei femei grăbite.

Nimicul e la fel de spectaculos ca lucrul care se întâmplă.

12 comentarii:

Aky spunea...

Nimicurile cele mici si simple, micile minuni, asa-i? Prizele conectate la Fericire pe langa care trecem habarnamatori. Atatea lucruri se ne-intampla in tesatura fiecarei zile, pur si simplu pentru ca nu avem organe de simt pentru ele.
Acum de exemplu sunt fericit. Am ascultat muzici care mangaie, am vazut/ascultat un om Frumos, care canta mangaind vorbele molcom si zambeste cu ochii. Un nimic, in tesatura zilnica. Dar o dusca zdravana de fericire in tesatura Mea.

verbiaj. spunea...

mi se pare ca n-ai zis nimic, si, totusi, ai zis totul. tudor gheorghe sa fie frumuselul care ti-a rapit inima?

Aky spunea...

Da. Fericirea vine din lucruri mici, cu vibratii enorme in suflet. La snack attack, intr-o sala de concert, sau in cate si mai cate alte lumi. Cand ti se desfunda nasul e un nimic, si totusi esti fericit. Nasul fizic sau cel metaforic.
Gata, recunosc, sunt beat. Ma duc sa mai beau.

mitica spunea...

Despre nimic poti vorbi ani in sir, incepand cu a-l defini si terminand cu a-l elogia. Nimicurile nu sunt insa NIMIC. "Nimicurile cele mici si simple, micile minuni", cum spune Aky, sunt clipele noastre de existenta, efemere si eterne. Sa ne bucuram de ele. Atat cat mai putem. Atat cat inca mai e timp.

Aky spunea...

Mai dragilor, vad ca le mai zic si bine uneori :) cand oi intinde pleostit si derimat mana dupa Prozac, rogu-va dati-ma cu capul ca pe Dobby de propriile mele postari, dupa care dati-mi o mama de bataie ca sunt demagog, ca sa-mi revin .

Unknown spunea...

Viata e compusa din cateva evenimente majore si sute de mii de nimicuri.Daca stii sa te bucuri de ele esti fericit.

Smoke spunea...

Intr-adevar "Nimic e la fel de spectaculos ca lucrul care se întâmplă" ba mai mult...de multe ori este chiar mai spectaculos decat acesta...Nimicul stă la baza tuturor lucrurilor si gândurilor...el este începutul şi tot el e şi sfârşitul...nimicul este în tot şi în toate şi asta îl face unic...faptul că e nimic...nice articol ;)

verbiaj. spunea...

dupa noua grila valorica inventata, inseamna ca atunci cand ti se spune ca esti un om de nimic, esti, de fapt, un om desavarsit! :)

Aky spunea...

Apropo de dilema lui Verbiaj, deunazi constatam ca nu mi se mai pare 100% o vorba de lauda cea cu "un om dintr-o bucata". Atatea blocuri umane neslefuite, oameni fara nuante, fara subtilitati, cu asperitati si grobiani intalnesc incat.. parca uneori nu e chiar bine sa fii dintr-O bucata. E cu dus si intors.

Unknown spunea...

ok, vad ca deja lumea s-a ingramadit cu comentariile. Fara legatura. imi place partea cu mancatul secundelor de oameni si cea cu amintirile de unt.

P.S.: nimicul e unoeri mult mai spectaculos.

verbiaj. spunea...

simona, stiu, tu faci demonstratia asta in fiecare zi pe blogul tau. scoti esenta dulce din toate nimicurile care-ti umplu viata. de cate nimicuri e nevoie ca sa construiesti un lucru important?

Unknown spunea...

De unul singur de obicei. In zilele bune insa.