Lucruri fine.

De vreo două săptămâni încoace
citesc un blog de bun-simţ, care devine
un fel de necesitate.

Dânsul cuprinde lucruri fine, hălci suculente
de literatură, muzică belea, e îngrijit, aş putea
să zic chiar practic.
Uite un blog care chiar îţi foloseşte la ceva.
Mai asculţi un jazz, mai citeşti, mai trece timpul.
Un blog cu picioarele pe pământ, adică o trestie.

Inginer IT, caut fericire în viaţa reală.

Pe blogul lui Monoranu găsesc un deliciu de scurtmetraj.
Un de-li-ciu.

Durată: 4:37

O însemnare care m-a îngreţoşat.

După ce dobitocii din Buzău au călcat în picioare o pisică
în scara blocului, iată că mai apare unul, care îi mai dă câteva
şuturi din tastatură.
Post-mortem, în scara blogului.
Că aşa vrea el, să facă mişto.

Groparu' îi mai sapă o dată groapa pisicii, într-un pamflet care-ţi
face scârbă.
Cum dracu să te mai amuzi după ce ai văzut imaginile alea înfricoşătoare?
M-a întristat mostra de teribilism luetic.
M-a întristat umorul forţat al unui om care atunci când a dat "publish"
s-a teleportat în aceeaşi scară cu liceenii ăia rataţi.
De ce trebuie să semnăm petiţia Pro Tv pentru salvarea animalelor?
Ne spune groparu.

"Da. Evitam cruzimea gratuita fatza de animale, desi asta nu mi se pare un motiv chiar asa de important, da’ l-am pus acilea ca sa nu ziceti ca Groparu’, dupa ce ca n-are crieri, n-are nici inima!"

Nu e mişto? Nu-i aşa că puştiul are potenţial?

Moda se îmbracă în tehnologie.


botezatule, treci la croşetat piuliţe.

mă simt

obsedat şi posedat de o melodie
pe care o ascult în continuu de câteva zile.
în continuu.
e singura piesă din playlist.
repeat. repeat. repeat.

nu sunt atent la versuri,
nu ştiu ce înseamnă.
aud doar frânturi, doar frânturi.

mâine e ziua în care o voi asculta din nou.

tori amos feat. damien rice, the power of orange knickers.

dezbrac de tastatură doar când mă culc.

visez www, un vis mai real decât realitatea.
noaptea am spasme. ziua am spamuri.

am câştigat 1 milion de dolari la loterie.
iar în garsoniera mea din '60, cu chirie 660,
întreţinerea este 200.

sunt vizitatorul cu numărul un miliard.
iar peste 10 miliarde de milisecunde voi fi shutdown,
o eroare în blogosferă, click şi m-am dus.

refresh sub firewall, Diablo II, în reţea.

în seara asta, internetul pute. Excreţie de biţi prin usb. Micţiune wireless.
spaţiul dintre Sent şi Received e în erecţie
de la prea multă Viagra. Delete all 322 messages.

dacă ar fi trăit, hackerul ceauşescu ar fi dat internet pe cartelă.
http la raţie. 1/4 de blog de familie. DC++ două ore pe zi.
ar fi vorbit cu marea adunare naţională prin messenger.

băga-mi-aş parola-n cont, astăzi şi mâine.

Action!

Azi, pe la ora 10, eram singur în maşină. Mă plictiseam. Aşteptam.
De nevoie, ascultam muzică clasică.
Şi atunci, în capul meu (cu păr - contraplan pentru Despa) a crescut un fir de idee.

Am scos telefonul mobil şi am început să filmez.

Ceea ce veţi vedea reprezintă un puseu regizoral spontan.

Nu contează cât de lung ai părul.

Am fost acuzat pe nedrept de chelie.
Verdict, crimă? Nu! Verdict, păr!

Mai întâi, aud că Alexedi doarme cu mine-n cap noaptea.
Nu îi ţin de cald sub formă de perucă, ci în chip de gând.
Cică a "visat cu blog". Săracu', ce-i mai trebuia încă un coşmar?

Zice el:
"Visul 2. Citesc debutul literar al Dlui Verbiaj, un hibrid intre eseistica si 'Pe drumuri de munte'. Are si multe poze cu calatoriile intreprinse si cu insusi autorul: fata rotunda, deschisa, frunte in expansiune, tuns la maxim 2. Era proaspat iesita de la tipar- lansarea fusese cu cateva ore in urma, deci inainte de vis".

Zic eu: Alex, eu pot debuta cel mult pe un şerveţel când îi scriu numărul meu de telefon unei gagici. Sper.

Atacul mârşav la virilitatea verbiajistică nu încetează.

Pantagruel, la Dede's pe blog:

"Dupa cum se stie, sunt fanul a doua bloguri minunate, dedes si verbiaj.
Ce vreau sa evidentiez este ca… se intrevede de pe acum
condeiul a doi viitori scriitori.

Unul (dedes) - melancolic, influentat de proza ruseasca, cu fraze prelungi,
metafore calde si un ton ceţos, incert, lenes, in relanti,
filtrat prin pieliţa unor pleoape grele de somn.

Altul (verbiaj) - alert, vesel si macabru in acelasi timp, postmodernist din talpi
pana in varful inceputului de chelie… Cu un scris persiflant
(dar mai ales autopersiflant), secondat de o bine ascunsa amaraciune.
Fecund, viu si surprinzator cu fiecare noua propozitie".

Dede's cere lămuriri: "Sa inteleg ca junele Verbiaj a inceput sa-si extinda fruntea?"

Verbiaj oferă lămuriri sub formă de pixeli. Iacătă podoaba!

Venele de pe tâmple s-au încordat ca bucile unui jucător care
aşteaptă extragerea 6/49. Stau să plesnească. E de înţeles.

A fost sau n-a fost trădare? Şi tu, Dede's?

Sub păr, chelia face AMR-ul până la clipele de glorie.
După ultimele previziuni, momentul "zero" s-ar petrece
peste 4 ani (de stat peste program), 3 săptămâni şi 2 copii.

Va fi sau nu va fi chelie?

Însemnarea următoare (de scris peste 4 ani).
Titlu: "Cum mi-am petrecut sfârşitul părului?"

Platanele din odaie.


DJ Sara, 8 ani. DJ Ryusei, 5 ani.

Am găsit în sfârşit utilitatea supremă pentru vinilurile
cu Marius Ţeicu, Mirabela Dauer şi Cornel Constantiniu.
Prin tehnologie, Snagovul uitat pe etajeră va redeveni hit.

O voi, micilor japonezi, tăiaţi-le vocile cu acul şi curmaţi
reverberaţia tânguirilor cu damf comunist! DJ Dauer,
eat this!

Delicateţea flegmei.

Singurătatea e mai puţin eternă atunci
când ţi-o petreci alături de femeile de la
APACA.

La dracu. Aştept şi tac. Aştept şi-njur.
O mustăcioasă ofensată îşi drege gâtul.
Un mustăcios o traversează cu privirea, vădit
excitat. Ştrengarul alege să rămână pasiv, decent şi beat.

Este ora 22,30 şi muncitoarele de la APACA
nu vorbesc despre Festivalul Enescu în staţia de
tramvai.

Brusc, o soprană moartă acum 100 de ani
vrea să se reîncarneze într-o muncitoare. Încearcă!
Şi!... Muncitoarea are un puseu ciudat. Pare a fi o notă!
Alarmă falsă. E doar o flegmă.
Şi tramvaiul nu mai vine.

E prea multă tăcere între şine. Aş vrea să se umple cu roţi.
Din nou la dracu. Au trecut 35 de minute de când stau în staţie.
De la şi 10. E şi 45.

Am şi uitat ce tramvai trebuie să iau.
O să mă urc în primul care nu vine.


Atenţie. Limbaj şocant. Se uzitează
în context cuvântul dracu. În tramvai sunt
droguri. Do not try this at home!

Bărbaţii, la cratiţă.


Cerşetoria are ritm, are vână, are bas şi înalte.
Cerşetoria îşi revendică blazonul de artă contemporană.
Put the money in the bucket, ladies and gents.

Fotografie şi decădere.


Foto © Eroul!

Mi-a căzut din mână Sony Ericsson-ul meu K750 i.
În timp ce se scobora către iadul gresiei căutând degetele mele
izbăvitoare şi-a făcut impecabil treaba. S-a declanşat. Nu ştiu cum.
Nu ştiu de ce. Voia să-şi imortalizeze moartea.

L-am prins superb printr-o mişcare disperată. Iar el a prins clipa.
Ceea ce se vede mai sus e imaginea deosebit de clară a palmei mele.
Fotografia la minut a sintagmei "Dă-mi şi mie o mână de ajutor!"
Mă duc să-mi cumpăr ramă.

Kafka, frate! Sau cum îi văd eu pe bloggeri.

I-am citit de prea multe ori ca să nu învăţ
câte ceva despre măruntele lor tabieturi, despre
marile lor aşteptări. Inconfundabile frustrări,
triste veselii. Bloggerii mei preferaţi.

Nu ştiu cine sunt şi de unde au apărut. Nu i-am văzut
niciodată. Dar mi-i închipui. Cred că arată cam aşa.


Djerzinski - a.k.a Ewan Mc Gregor.
Vârstă: 32 de ani.
Tabieturi: lecturile în singurătate, Pink Martini,
Barcelona, filmele de artă, fotbalul.
Calităţi: Statornic, vocabular debordant, capacitate de analiză,
tenacitate.
Defecte: Câteodată scrie chestii care mă depăşesc.
Poate că uneori e cam leneş.
Piesa care i se potriveşte: Radiohead - Street Spirit.



Kolonelul Voiculescu.
a.k.a Jean Gabin tânăr.
Vârstă 29-30 de ani.
Tabieturi: Internetul, gadgeturile, romanele clasice,
presa internaţională, jazz-ul, vara.
Calităţi: Retorică bună, excelente abilităţi de mediator,
autodidact.
Defecte: Se aprinde repede, e irascibil şi se plictiseşte uşor.
Piesa care i se potriveşte: Frank Sinatra - Summer Wind



Alexedi a.k.a Jake Gyllenhaal
Vârstă: 27 de ani.
Tabieturi: limba engleză, berea de socializare, muzica
ultimilor 20 de ani
Calităţi: personalitate puternică, altruism.
Defecte: fumează.
Piesa care i se potriveşte: Portishead - Life in Mono.



El lunes a.k.a Rui Costa.
Vârstă 27 de ani.
Tabieturi: fotbalul, fotbalul, călătoriile,
Portugalia, presa sportivă.
Calităţi: amuzant, om de lume, optimist chiar şi când e pesimist.
Defecte: Nu prea mai scrie pe blog.
Piesa care i se potriveşte: Wilson Simonal - Nao Vem Que Nao Tem.



Zuzeta a.k.a Catherine Zeta-Jones.
Vârsta 34 de ani.
Tabieturi: casa ei de la Olăneşti, prietenii, mai nou,
socializarea online, poezia în proză.
Calităţi: optimistă, motor de veselie în familie,
altruism, dârzenie.
Defecte: Are o părere despre orice.
Piesa care i se potriveşte: Dire Straits - Lady Writer.



Paul Dimulescu a.k.a Kafka.
Vârsta: 24 de ani
Tabieturi: Şaorma de la Dineş, evacuarea
şaormei, apoi din nou şaorma.
Calităţi: de multe ori e mândru că e român.
Defecte: E mai deştept decât mine.
Piesa care i se potriveşte: Tudor Gheorghe - Ce bine trăiam flăcău.

Superb.

Blog de linişte, blog de tăceri, blog de singurătate.


Foto © Djerzinski

Bob Dylan crede că lumea citeşte.


Bucurenci şi jandarmii spun bancuri despre poliţişti.


Lecturi pe asfalt.


TVR, zona interzisă cititorilor.



Luciat e tipa care citeşte, cum te uiţi de încolo încoace, de sus
în jos.
Foto © Verbiaj.

Am fost la lectura de protest de la TVR. A fost frumos.
Era să luăm şi bătaie. Mai aveam puţin şi aproape că puteam citi
inscripţia de pe ghiulul unui jandarm.

Nu vreau să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă mi-aş fi pierdut
cumpătul şi aş fi dat primul. Ce măcel ar fi fost. Eu aş fi dat cu neologisme,
oamenii legii cu pumnul. Moral, ei s-ar fi umplut de sânge.
Până la urmă, jandarmii au fost debonari şi unu' mai şcolit
ne-a rugat să nu mai stăm pe stradă că poate ne calcă "din întâmplare"
vreo furgonetă albastră, vreun TAB, ceva.

M-am aşezat pe o bordură teveristă şi am citit masiv
pasaje din "Pianul mecanic" de Kurt Vonnegut.
N-am reuşit să încropesc o lectură cursivă, mă tot uitam la Cărtărescu să văd,
poate citeşte vreo Sandra Brown să facă mişto de noi.

Au fost vreo 90 de oameni, m-am pierdut şi eu printre ei şi ei
printre mine, deoarece câmpul de la intrarea în televiziune era minat
cu indolenţă de stat de cea mai bună calitate.

Teveriştii n-au trimis reprezentanţi să poarte un dialog cu cei
care nu sunt de acord cu scoaterea din grilă a emisiunii
"Lumea citeşte!" realizată de Ioan T.Morar.

Dânşii ne-au umilit şi acum pe banii noştri.

Au dinamitat orice punte de comunicare, trimiţând nişte jandarmi cu care nu poţi intra în dialog.
Nici măcar dacă îi amăgeşti cu nişte cărţi de colorat.

Interesant e ce a spus unul dintre ei care s-a refugiat dincolo de zona "conflictuală".
Citat: "Mă deranjează zgomotul". Adică pe om îl agasa zumzetul paginilor de carte, puse
una în spatele celeilalte; îl scotea din ritm foşnetul privirii peste volumele fără poze.

La protestul tacit s-au strâns Geo Pruteanu, Bucurenci, nişte scriitori, un Ţupa, un Komartin,
o Vlădăreanu, băieţi simpatici, în afară de primul.

Declaraţia serii îi aparţine, însă, lui Bob Dylan, care spune...

Mobilă la Bucureşti cu vedere spre prostie.

Nişte muncitori încearcă să monteze pe un banal perete
un banal dulap.

Experienţa lor monumentală îşi spune cuvântul, dar
vorbeşte cu dezacord.
Pentru ei, pragmatismul nu rămâne decât un neologism,
nefolositor în situaţii reale.
Să-i urmărim.

Imagini şi montaj:
© Verbiaj.

Oa ha ha! Haha! Ha ha!

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template