Halal influenţă, ziceam.

Miercuri. Ziua promisă. Mă trezesc ca şi cum încă aş mai dormi.

În prealabilul zilei de marţi, nu fusesem sunat.
Primul meu gând de dinaintea omletei: "Să trag fuga eliberatoare
până la service? Să-mi iau în primire bara mântuitoare?"

Al doilea meu gând, de dinaintea omletei: "Nu!" Nu fusesem tring-tringuit,
deşi în minte încă îmi mai răsuna ameninţător zicala deja celebră
"Vă sunăm nooooiii!"

Ecoul promisiunii stătu ca o baltă care pute şi-mi strepezi pe dinţi o înjurătură.
Am avut de ales în a lua numele Domnului în deşertul Titan şi
a mă referi duios la mama meşterului. Cu riscurile de rigoare, am ales păcatul mai mic.

Am uitat până şi de omletă, dar nu am uitat să-mi conserv demnitatea.
Nu m-am dus la service. Şi bine am făcut.

Ajung la serviciu, îl sun pe inginer.
"Bună ziua, sunt clientul cu autohtona B-OO-ULE. Rămăsese să-mi
vopsiţi bara aia şi azi trebuia să vin s-o schimbaţi.

Meşteru': Nuuuu. Păi nu e gata.
Domne', dar nu mi-aţi zis că miercuri o am făcută?
Deci nu este gata azi şi dacă nici până vineri e gata, atunci săptămâna viitoare e sigur!

Păi şi dacă veneam de la capătul Bucureştiului la service şi nu puteaţi să mi-o puneţi,
îmi plăteaţi dvs. benzina?
Răspunsul genial al meşterului: "MAI DAŢI-MI O DATĂ NR. DVS. ŞI VĂ SUNĂM NOI".
Lăsaţi că-l sun eu pe şeful dvs. Închid telefonul.

Ridic telefonul. Sun la şef. Şeful nu răspunde. Sun la şef. Aşişderea.

Urmez exemplul Oanei Despa, care ne-a demonstrat că până şi anonimii sunt trataţi ca nişte
regi la Auto Marcu's Grup şi scriu un mail, tot de pe celebra de-acum adresă de serviciu.

"Bună ziua, bla bla bla, tiparul uzitat, etc, maşina, paf-paf, nu e rezolvată, spuneaţi că
miercuri, azi e miercuri.

Bonus faţă de ediţiile anterioare: "Aveţi un talent incredibil de a vă pierde clienţii.
Câte telefoane mai trebuie să dau, pe banii mei ca să-mi rezolvaţi o problemă minoră?
Cu fals respect, Verbiaj."

(Greşeala mea. După ce meşterul mă rugase să scriu mailu ăla care să-l absolve pe el de
vină eu fusesem de bună credinţă şi-l scrisesem, ziceam în el că în urma sesizării mele
reparaţia maşinii s-a urgentat. Prin urmare, aflat la adăpost, meşterul se lăsase pe tânjală).

Aştept alea cinci minute ale Oanei Despa. Nimic. Trece o zi. Trec două.
Îmi dau seama că influenţa mea a avut accident.

Azi este vineri şi un nou capitol în blog se deschide.
Poveşti nemuritoare, foileton urban. Pe scurt, am de dat un telefon.

Influenţă. Sau cum să-ţi repari maşina prin e-mail.

În urmă cu ceva vreme, un decrepit schizoid şi schumacheroid
îmi căsăpea lamentabil maşina.

Se întâmpla pe la începutul lui iunie a.c. Ne aflăm tot a.c., dar trei luni
mai târziu, când eu nu mi-am reparat încă bara spate a autohtonei cu roţi.

Întrebarea "De ce?" e buşită imediat de următorul răspuns: "Pentru că:

- după vreo lună de când am fost cu maşina la service (băieţii mi-au luat o mostră de
vopsea ca să-mi picteze ulterior bara cea nouă) primesc un telefon de la inginerul şef de
la tinichigerie. "Domnule Verbiaj, am încurcat facturile şi nu mai ştim ce
culoare avea bara dvs. Nu puteţi să treceţi pe aici să ne uităm la ea?

Răspund: Nu pot, că stau departe.
El: Păi atunci uitaţi-vă pe uşă, că e scris un cod acolo.
Răspund: Nu pot, că n-am maşina cu mine.
Vita auto: Lăsaţi că vă mai sunăm noi.

Tic, tac, tic, tac. Telefonuul nu mai suuuunăăă.
Îl auzi ori ţi se pare/Nu te vezi cu ea de-o lună/
Dar în vis mereu ţi-apare (cântecul sarmalelor,
coloană sonoră asortată cu clipele de aşteptare deznădăjduită).

După încă două luni. Sun eu la atelier. Nu răspunde nimeni.
Şi atunci, pun mâna pe e-mail şi scriu la adresa office@amg.ro (Auto Marcu`s Grup)

Mail: "Mă numesc Verbiaj. În urmă cu două luni bla bla, situaţia nu a fost remediată
bla bla, vă rog să mă sunaţi să rezolvăm urgent problema. Cu stimă, bla, bla.

Între timp, prind fir. Centralista îmi dă mobilul şefului de atelier. Îl sun.
Bună ziua, bla bla. Etc.
Păi trebuia să ne daţi codul de culoare.
Păi vi-l dau.
Bine, vă sunăm noi, atunci.
Când e gata maşina?
Nu ştim, vă sunăm noi.

Peste cinci minute tring tring telefonul. Şoc.
Bună ziua. Sunt cutare, director de comunicare la AMG (!!!). Am înţeles
că aţi avut o problemă cu service-ul, aţi făcut o sesizare prin e-mail.
Eu: Da, s-au încurcat nişte hârtii la dvs. şi chiar dacă maşina
mi-a fost evaluată de Asirom pentru despăgubiri, nu e nici acum reparată.

Vocea oficială: Domnule Verbiaj, vă asigurăm că miercuri aveţi maşina gata.
Vă rugăm să ne iertaţi că aţi aşteptat nejustificat de mult, vom încerca să
vedem exact cine şi ce s-a greşit.

Eu eram ULUIT. Expresia mută "What the fuck" mi se priponise între cei doi ochi.

Peste alte cinci minute:
Acelaşi inginer, supranumit real Dl Gogu:
Domnule Verbiaj, am fost anunţat că aţi făcut o sesizare la noi.
O să facem reparaţia cât mai repede.
Eu: Da, am vorbit mai devreme.
Aaa, cu dvs. am vorbit?
Da.
Domnule Verbiaj, vă rog eu mult să mai trimiteţi un mail în care să
spuneţi că se va rezolva problema, pentru că sesizarea dvs. mi-a picat foarte rău şi
mi-aţi creat probleme la serviciu.
Păi nu cred că are rost, din moment ce se rezolvă.
Vă rog eu mult, mai trimiteţi un mail. Vă mulţumesc frumos. Deci miercuri
maşina e gata. Sănătate, să trăiţi!

Eu, SĂ TRĂIESC? What the fuck, partea a doua.

Lumeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee
Ce se întâmplase? Am încercat să-mi dau seama o zi întreagă.
A doua zi m-a pălit!

Din obişnuinţă şi neatenţie am scris e-mail de pe adresa mea de serviciu,
nu de pe yahoo, cum plănuisem iniţial. E-mailul oficial are un cuvânt
de influenţă care de obicei deschide multe uşi şi îi sperie pe ăia
săraci cu duhul.

Un e-mail banal mi-a rezolvat în cinci minute o problemă veche de două
luni. În haine civile nu reuşisem.

M-am îmbrăcat incidental în hainele unui brand puternic şi am demonstrat
volens-nolens că haina îl face pe om. Iar frica i-a făcut pe ei să-şi aducă aminte
că sunt un consumator cu care nu e bine să te joci. Verbiaj contraatacă!

"Agramaticalităţi" dansante.

Tovarăşul Djerzinski răscoleşte în trecutul nostru incult,
căutând viermuieli agramate, englezisme depravate şi
furculisionisme nelustruite semantic.

Jocul pe care îl propune el: să ne amintim melodiile noastre
de suflet cărora le potriveam versurile ca să sune bine şi pe
limba noastră. Fredonam cu nesaţ în dialecte necunoscute şi
simţeam că trăim o viaţă karaoke şi pestriţă.

Iată ce potriveam eu la vârstele ignoranţei, când nu ştiam
limbi străine, adică exact ca acum. Să ne întoarcem la vremurile
pe vremea cărora internetul nu ne putea scoate din beznă,
singurele calculatoare high-performance fiind abacurile.

Mostra 1:

Eni chiciubochi, sei eni chiciubochi, a iu buochi, eni?
Iubi hima, sei iubi hima, a smooth criminal.

Traducere: Annie are you ok
So Annie are you ok
Are you ok Annie

You've been hit by
You've been hit by
A smooth criminal


Michael Jackson, Smooth Criminal


Duma 2:

Cioro lucifoi, e un gia cioro peşora
Cioro lucifoi, e un gia cioro peşoraaaa

Cioro meştera, e un braca mor
E un gia non so pişolidaaaa.

Traducere:
chorando se foi quem um dia so me fez chorar
chorando se foi quem um dia so me fez chorar

chorando estara, ao lembrar de um amor
que um dia nao soube cuidar.


Kaoma, Lambada.


Isprava tinereţii 3:

Sulegaj de l'Amazon
Jele ba jele si jele jo,
voyage voyage dan tu le roaio.

Sur le Gange ou l'Amazone,
Chez les blacks, chez les sikhs, chez les jaunes,
Voyage, voyage
Dans tout le royaume.


au su de capitale, dize fatal
regarde l'oseannnnn.

Au dessus des capitales,
Des idées fatales,
Regarde l'océan.


Desireless - Voyage, voyage.

Runbaby, dacă eşti pe fază, preia legătura.
Vreau să văd dacă şi traducătorii au trecut prin chinuri
asemănătoare. Leapşa cu
misheard lyrics - măcar o piesă.

Exchange cu valută poetică.

Am făcut schimb de poezii soresciene cu Zuzeta.

Eu i-am trimis "Am zărit lumină".

Am zărit lumină pe pământ
Şi m-am născut şi eu
Să văd ce mai faceţi
Sănătoşi? Voinici?
Cum o mai duceţi cu fericirea?
Mulţumesc, nu-mi răspundeţi.
Nu am timp de răspunsuri,
Abia dacă am timp să pun întrebări
Dar îmi place aici.
E cald, e frumos,
Şi atâta lumină încât
Creşte iarba.
Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul...
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.
O cafea neagră voi servi, totuşi
Din mâna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci
Amară.

Ea a contrat dur, cu un citat:
"Cu mine se petrece ceva. O viaţă de om".

Breathtaking pledoarie pentru credinţă.

Exarhu, o inteligenţă superioară publică
o însemnare care aplică mistica la tehnologie.
Fără echivoc, mă simt extaziat.

Răzvan:
crede şi nu te deconecta
"majoritatea lucrurilor care ne determina viata sunt nevazute.
electricitate, radio, internet.
cum sa nu crezi in dumnezeu cand toti suntem wireless?"

The Latino 300.

O parodie şugubeaţă la filmul "300". O autoironie deloc finuţă,
generată de un grup de umor mexican.



Via.

Stimaţi radio neascultători.

Dacă Djerzinski tot a pornit ofensa adusă autorităţilor
de la anal D (vezi însemnarea Penal D şi principiul lui Alchimedius)
am zis că n-ar fi rău să perpetuez tirul nemilos cu o mostră asemănătoare.

E vorba de jurnalişti. De data asta de unul de la stat, plătit de banii
contribuabililor. Radio România Actualităţi. Nu mai ştiu când am
înregistrat chestia asta, dar e antologică. Ascultam cu un bun prieten
în maşină o emisiune de povăţuire socială şi am avut inspiraţia să trag
pe banda telefonului mobil aur adevărat.

Ziaristul nu-şi ascultă interlocutorul. Conexiunea e proastă.
Cetăţeanul e prost că a sunat la radio românia. Ţara nu are semnal.
Gazetarul îl roagă să-şi caute o poziţie.

Greţosul politicos numit ziarist are dicţie de rădaşcă
(cine a vorbit cu o rădaşcă poate confirma).
"mnvstră" e cuvânt?

Nedemnul urmaş al lui Pamfil Şeicaru recunoaşte că nu e de specialitate
şi că nici nu şi-a notat numele interlocutorului, adică a uitat.
(Dacă nu cunoşti domeniul, de ce faci emisiunea, doar aşa, ca să umpli
timpul şi să dezamăgeşti oamenii care dau OTV-ul pe mute ca să sune
şi la radio, să fie ajutaţi din două surse?)

Amatorismul agresiv îi aduce, evident, urări de mulţumire, viaţă lungă şi sărbători
fericite precum şi felicitări pentru emisiune.

Singurul deştept din această ecuaţie sunt EU, PENTRU CĂ DEMASC IMPOSTURA.

Acest gen de show în care nimeni nu ascultă pe nimeni este o regulă
a radioului public. Limbajul de lemn e rege pe unde. Peste tot pe unde apucă.
La Radio Antena Satelor, de exemplu, o DJ-iţă numită doamna Mariana cunoaşte toate
neamurile dedicatorilor de track-uri ţambaliste.
Doamne, câtă rutină folclorică!

Bine că măcar Tamango are semnal.

Şi mai şi înţelegi ce zice. Şi le zice bine.

McPipi din cer.



Transplantată în spaţiul ciobănesc-mioritic, civilizaţia
americană dă rateuri OK.

Mc Donald's Pantelimon. Ora 11 PM.
Pentru că prăjitorii de chiftele făcute din ciocuri şi gheare
încă se mai încăpăţânează să nu aibă şaorma, ne vedem
nevoiţi să cumpărăm nişte big macuri.

Gagica n-are să-mi dea 0.3 RON rest. Zic americăneşte KO, dar invers,
şi plec. Îi cer îngheţată de caramel, îmi dă de ciocolată.
Mă întorc cu ea şi o rog să mi-o schimbe, mi-o schimbă,
dar uită să-şi ceară scuze. E prea ocupată să stea cu spatele
şi să joace excelent rolul posomorâtei. Îi iese.

Mă duc la McBudă. Inundaţie, dar nu provocată de incontinenţa
mea urinară. E de la ei. Tavanul e decadent, adică aproape că stă să cadă.
Două McOale au fost ţintuite strategic în direcţia stropilor vrăjmaşi.

O adevărată revoluţie anticonsumistă se consumă sub ochii mei
înlăcrimaţi de stropi şi de emoţie. Asist la un moment istoric. Simbolul
globalizării e plouat de factori necunoscuţi, pentru că afară e senin deci
nu se explică. Să fie acid sulfuric? Iau o mostră de pe tricou şi gust. Nu e.
N-ar nici măcar gust de shake.

În acest răstimp de acţiune proletară, pipi-ul magic căzut din cerul
tavanului mi se aşterne la picioare.
Băltesc, dar sunt fericit.

Mai râzi acum, clovnule!

Reportaj cu camera la vedere marca Verbiaj.

Nisipurile de Aur. The End.


Click pentru mărire.

Închei deja lungul ciclu bulgăresc cu ultimele "utile".
Nisipurile bat orice staţiune românească. Granulele lor sunt civilizate.
Drum până acolo - 350km, drept de la Vama Veche. Viteză la bulgari 90-100 km/h,
asfalt acceptabil, no gropi, multe petice.

Populaţie: 70% nemţi, 10% francezi, restul cehi, olandezi, ruşi, români.
Vă recomand cel mult 4 nopţi la hotel de 4 stele, sejur
cu prietenii.

N-am fost în discoteci, dar sunt o grămadă, pe toate stilurile muzicale.
Terasele-restaurant au personalitate. Undeva chelnerii te servesc dansând,
în altă parte cupluri zglobii fac samba-atmosferă printre mese.
Elvişi şi Bon Jovi locali au voce. Se cântă live, se cântă bine, rock,
oldies, pop.

Cocktailurile bune costă între 2,5-5 euro. Berea e ieftină, porumbul e 1 euro, clătitele gigant 1 euro. Supermarketuri nonstop cu de toate, farmacii. Cola la 2 l - vreo 6 RON.

Umbreluţe şi şezlonguri gratuite la hotel. Apa mării, extrem de curată. Agrement maritim gârlă. Mâncare excelentă. Recomand două tipuri de bere: Radler şi Dizel (sweet şi răcoroase).

Se necesită şi o promenadă prin Balcic. Străduţe pietruite, fermecătoare, port cu bărcuţe albe, linişte.

BT. Nu, nu ţigările. Bulgar ţigan.

Ruski?
No, român.
Aa, Ceauşescu.
Todor Jivkov. Priateli. Tavarişi.
Io, rroman. Jena (nevasta n.tr.), rroman.

Am luat piersicile şi m-am dus mai departe,
petrecut de bătăi prieteneşti pe umăr.
Îmi pusese cu vreo 300 g mai mult.
Ţiganii bulgari sunt de treabă.

Injecţii cu odihnă.


Vedere de la balcon.


Piscina noastră, la hotel Golden Beach.


Piscinele de la hotel Bolero, patru stele.

Cam aşa arată mormintele lor de apă, în care te îngropi de bunăvoie,
te îneci cu un cocktail, te ungi cu untdelemn protecţie UV factor
sporit.

Aici poţi să îţi laşi bunurile personale, aparatul foto de 300 euro
şi cheile de la hotel două ore nesupravegheate. Tot acolo le găseşti,
intacte. Sau poate că am fost noi norocoşi.

La hotel Golden Beach, serviciile de patru stele nu sunt contrazise.
Eşti respectat. Berea ţi se aduce la nas, fără extracost, cu preţul unui zâmbet.
Citeşti sau dormi, se vorbeşte încet în jurul tău. Pe fundal, Cafe del Mar,
Simply Red, un Sting, un Seal, un Ramazzotti, un ATB meditativ.

A meritat.

Hitul verii.



La Nisipurile de Aur, timpul mai are răbdare cu oamenii.

Dialog bulgar-român cu miză o bere.


Bere cu protuberanţe.

Acţiunea se petrece pe plajă. Tocmai am plătit 25 leva (12 euro/zi) pe două şezlonguri cu bureţel, o umbrelă, vedere la mare şi la marele decolteu al unei compatrioate (după
cum se poate observa din imaginile grăitoare în limba română).

Ne ia în primire o ceafă groasă de sex bărbătesc. Zâmbetul său e la fel de fals precum
engleza stricată pe care şi-o opinteşte printre dinţi.

Bulgarul: "If you want to order something from the bar, we are over there".
Eu, romanian people: "Thank you, maybe later".

Peste 15 minute.
El: "Do you want something to drink?"
Eu: "Later, thank you".

Half hour mai târziu. Îl văd spulberând ameninţător nisipul de aur cu şlapii.
Încerc să eludez crucişătorul marketingului bulgar care se îndreaptă spre mine.
Îmi eschivez ochii sub palme (simulez că soarele ar fi cam vârtos), dar sunt pocnit drept în moalele urechii cu următoarea bulgarian question.

Conaţionalul lui Stoickov (e singurul om de cultură bulgar pe care îl cunosc):
"Hey, what about those drinks?"

Conaţionalul lui Bănel Nicoliţă (trezit din somnul cel de moarte trucat): "I said later".

Bulversat de refuzurile deloc însetate, chelnerul vituperează o observaţie care mă face
să regret moştenirea de imagine pe care au lăsat-o de-a lungul atâtor ani colegii mei
de limbă.

El, aproape pufnind: "Where are you from? Romania?"
Eu, dezarmat: "It doesn't matter".

Cinci minute mai târziu am comandat un Radler rece ca privirea bulgarului.

M-am gândit: dacă aş fi fost neamţ aş fi putut să-l refuz până a doua zi
dimineaţa pe dl Insistenţă şi mi-ar fi şi mulţumit pentru asta.

Dar aşa, ce puteam să fac? Ce altceva decât să mă consolez româneşte?
Mi-am afundat privirea în ţâţele calde ale patriei mamă, care mă privea incultă
de peste graniţa păturilor de vizavi.

Bulgaria.



(va urma)

Blog ieşit din concediu.

Secat de entuziasm, am trecut la cele veşnice, adică
la muncă.

Întâmpinat de colegi cu previzibila urare plină de
semnificaţii împovărătoare: "Ce bine că ai venit!"

Distrat, băut, mâncat, dormit, băgat sub apă, cocktailizat, amorezat,
lobotomizat de prea multă odinnă.

Poze diseară plus detalii.

Concediu.

Bîlgarska Naţionalna Televizia prestavia: concediul meu.

Mă duc la Nisipuri, 7 nopţi, n-am mai fost niciodată, cică e drăguţ.
2 persoane - 700 E, hotel de ****, mic dejun şi cină bufet suedez,
aer condiţionat etc.

Apoi, un sejur pe la părinţii ei şi părinţii mei.

Cu ajutorul bunului Dumnezeu, ne recitim şi rescriem
pe 16 august. O să mi se facă dor de voi toţi.

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template