marți, iulie 10, 2007

Paris.



Fericirea şi-a luat câteva zile libere de la serviciu şi ne-a dus
la Paris. Ne-a încleştat mâinile, una în alta şi ne-a pedepsit
să ne iubim prin cafenele cochete. Ne-a alungat pe străduţe
strâmte şi fermecătoare. Ne-a abandonat prin catedrale.
Pur şi simplu n-am avut ce să facem, nu ne-am putut opune.
A trebuit să stăm faţă în faţă cu Dumnezeu.



Duminică dimineaţa. 8.30 AM. 16 grade. Cafeaua noastră
espresso de 2,70 euro, croissante cu gust de unt, măsuţă cu
vedere la şosea. Linişte dulce de Paris.
Străzile sunt tăiate în două de alergători boemi, îmbrăcaţi
în tricouri mulate, aspiratoare de transpiraţie. Două tricouri
din trei sunt accesorizate cu fulare.




Jardin du Luxembourg. Natura are poftă de viaţă.
Statuile respiră aer curat. Pietrişul freamătă sub paşi lenţi.
E iarăşi linişte.



Bere cu tequilla, răcoroasă şi servită cu un zâmbet sincer.
Se lasă cu bacşiş la fel de sincer. Chelneriţele sunt frumoase
şi îţi dau informaţii turistice pe gratis. Te fac să crezi că
vii în fiecare zi acolo, de 20 de ani, neîntrerupt.




Sena, vaporaşe, siluetă dură de oţel. Nu ne lăsăm până
nu le facem cu mâna turiştilor care se plimbă. Obţinem
prima reacţie. O mamă şi un copil îşi asortează braţele în aer,
cu ale noastre.



Sub turnul Eiffel îţi vine să îţi sapi o groapă şi să te întinzi în ea.
Pare un loc bun să mori fericit. Împrejur, toate naţiile pământului
vorbesc limba lenei. Stăm întinşi pe gazonul proaspăt tuns şi visăm.
În faţa noastră, un tip scoate un inel şi îşi cere în căsătorie logodnica.
Ea râde şi îl sărută. Apoi, turnul este eclipsat. Noul ei obiectiv turistic
este, de acum, inelul.



Seara înnobilează restaurantele cu lumini blânde. Fermecător.
Luăm la pas străduţele pitoreşti. Nu ne mai săturăm să-i
privim înăuntru pe francezii care beau vin roşu şi vorbesc tare.
Curând, le devenim tovarăşi de băutură. Îi cerem picoliţei
vin dulce, în engleză. Ne spune că are, râzând cu toată dantura.
Ne aduce cel mai sec şi amar vin franţuzesc care poate exista.
Suntem mulţumiţi. Preţul celei mai frumoase seri de la Paris:
60 euro patru persoane. Ne vom aminti cina asta toujours.



Jardin du Luxembourg, take 2. Multe scaune, multă odihnă.
Plăcerea din haos domneşte la Palat.





Promenadă, tihnă. Zgomotul maşinilor nu mai ajunge printre
copacii coafaţi de stilişti-grădinari.



Din Biserica Ortodoxă Română, sfinţii trag cu ochiul la Parisul
adormit. Străzile le vor aduce oameni care vor vrea să-şi tragă
sufletul pe băncuţele de lângă altar.



Străzile se prăbuşesc sub lumina soarelui. În restaurante,
mâncărurile au ieşit să facă parada modei. Sunt chic chiar
şi atunci când se amestecă prin stomac.



În faţă la Louvre. Patiseriile se umplu de poftele oamenilor,
iar iarba de trupuri obosite. Toată lumea mănâncă. Sandvişurile
sunt vedetele momentului. Apa Evian are gust de apă românească
de la robinet. Izvorul Alb îi dă clasă la orice oră.


Foto © Verbiaj.

Vrăbiuţele astea sunt din România... mari mâncătoare de pâine.
Pentru că au înţeles limba când le-am spus: "Hai la tata să vă
dea baghete franţuzeşti". E plăcut să auzi româneşte
în adâncul aerului cosmopolit.

13 comentarii:

OANA DESPA spunea...

nice :)

cinesseur spunea...

deci asa ;)
zici agigea si te duci la paris. frumos... pai daca ma gandesc eu ca italienii zic parisului parigi, ca romanii si italienii sunt frati, iar eu sunt roman, pot spune ca ai fost la parigea, nu? :)

Anonim spunea...

Norocosule... :)

verbiaj. spunea...

Am fost gigea la Parigea. Doamnelor, domnilor, am descoperit un oraş pe gustul meu, în care lenea pare a fi la putere, unde se aude din 10 în 10 metri zgomot de tacâmuri lovite unele de alte, aerul miroase a cafea, iarba e, în sfârşit, verde.

Anonim spunea...

huh, ce frumos
bine ai revenit

Anonim spunea...

Eu unul m-am simtit la Paris ca acasa....probabil din cauza arhitecturii asemanatoare..

verbiaj. spunea...

Cu tot respectul, Alk, e putin cam mult spus :). Bucurestiul nu se poate compara cu un oras de anvergura asta. Diferentele sunt frapante.

Anonim spunea...

Verbiaju', ma refeream la arhitectura veche, de exemplu cladirea de pe Quai des Oeufevres (parca asa se scrie :D) care prin arhitectura si amplasament (chiar pe malul Senei seamana foarte bine cu minunatul nostru Palat de Justitie. In rest, clar ca sint deosebiri ca de la cer la pamint.

Alexandru Zaharia spunea...

In momentul asta nu sunt sigur daca sa iau taxiul - e totusi ora 00.31!- si sa vin pana la tine si-ti dau respectuos 2.000 de pumni in cap pentru raul pe care mi l-ai facut sau sa te pup (pardon!) pentru ca "mi-ai aratat" Parisul! Sa rad sau sa plang? Si totusi, nici nu stii cat de mult rau mi-ai facut...Oricum, pentru faza cu Parisul si tot tacamul, ma inclin!

verbiaj. spunea...

Formula era: sa-ti dau respectuos 20.000 de pumni in cap. Oricum, cred ca dupa primii 20 nu m-as mai fi ridicat de la pamant. Am multe poze de la Paris, absolut geniale, poate ca o sa le pun pe flickr.

Anonim spunea...

Alk

Pai am sa caut si eu pozele (e drept anul era 1999 iar pozele sint scanate), sa ne intrecem in poze :D

Anonim spunea...

Cand o sa cresc mare voi merge si eu la Paris... :P

Aky spunea...

Cum spuneam, ne-am regasit dupa Paris :).