Nicio stradă fără peşte.


Foto © Verbiaj.

Am văzut sintagma "te zbaţi ca peştele pe uscat" cu ochii mei,
în plină stradă, în plină zi, în plină dramă.

Peştele ieşise să facă trotuarul, dar singura sa clientă a fost moartea.
La dracu', încălzirea globală însăşi.

O fantomă cu solzi şi vag miros de conservă s-a ridicat în Lacul de Sus.
S-a dus să înoate în amonte.

Şase perechi de subsuori râncede au trecut pe lângă cel adormit.
"Ia-l bă acasă să faci icre!" - ultimele cuvinte lumeşti citite pe
buză de om de retină de peşte.

Un picior de Hagi ratat a mutat cadavrul mai încolo.

Cetăţeni amuzaţi. Aforisme de largă respiraţie.
Siajul opulent al dinţilor stricaţi a lăsat în urmă miasme eterogene.

Patrick Süskind, nu-mi mai aduc aminte dacă imaginea asta am văzut-o
în "Parfumul" tău sau s-a petrecut aievea.

Restanţe la întreţinere.




Your body is your home. Don't smoke.

Dragul meu S. Nu mai fuma. Uită-te ce e în tine. E dezordine.
S-alege praful.

Micule Hitler ţi-ai aruncat plămânii într-un lagăr de exterminare.

Foto via.

Prosperitate în One Man's Land.



Foto © Verbiaj.

Acum trei săptămâni, în One man's land
se stătea pe canapea, se contempla corola de minuni
a străzii. Timpul avea răbdare cu omul.

Zilele noastre. Prosperitatea devine o dominantă
în ghetto-paradise. S-au făcut mici modificări prin casa
de afară. Canapeaua transmite un puternic mesaj politic,
fiind mutată de la stânga la dreapta.

În familie se trăieşte în opoziţie. Sfidător, capul dânsei poartă
un tricou roşu pe canapeaua de dreapta.

Varul proaspăt muşcă hulpav din carnea cărămizilor.

Renovarea spontană îi aruncă pe iniţiatori pe o
treaptă superioară a civilizaţiei.

Un semnal puternic dat României.

Comentarii deschise.



UPDATE:
Genial Djerzinski. Textul lui are exact forţa de penetrare a
acestei fotografii.

Anti "acident". Reclamă la moarte.



Don't let your life flash before you. Slow Down.

Respectând banalul principiu al animaţiei, americanii (tot ei)
au montat pe un drum judeţean de-al lor o reclamă la moarte.
Mai multe imagini cu cei dragi, scene cheie:
nuntă, copil, clipe de beatitudine, care din viteza maşinii capătă o viaţă
a lor.

Iar tu, o viaţă a ta, deocamdată singura pe care o ai, o poţi pierde
instantaneu printre degetele care bat surescitate darabana pe volan.

Viteza, adrenalina, caii putere. Doar o secundă şi moartea poate deveni
certitudinea din viaţa necunoscutei de pe trotuar sau a familiei fericite
de pe contrasens.

Sursa foto.

Mă răcoresc protestând.




Şi vă dau eu vouă, răcoare. Îţi vine să bei gazul din aragaz,
să-ţi aprinzi o ţigară umedă, să citeşti la lumânare.

Ce este deranjant. Căldura rămâne doar o ştire la televizor.
Nu generează o strategie gvernamentală solidă,
care să restaureze echilibrul natural în România.

Vreau să văd la tv clipuri care să mă înveţe cum să
economisesc energie, apă şi ce înseamnă asta pentru
sănătatea mea. Vreau să văd bani băgaţi în ecologism.
Vreau să-mi deschid laptopul cu energie alternativă.
Soare e destul.

Vreau să văd 10.000 de copaci noi în Bucureştiul
în care mă scurg.

Foto, Via.

După scrisele poliţaiului, "acident".

Oprit la culoarea roşie a semaforului. Lovit din spate de
un ins care mergea cu mult la oră şi a folosit propria-mi
maşină pe post de frână.

După şocul iniţial, verificarea organelor competente ale
corpului pentru a se vedea dacă nu au depăşit termenul de
valabilitate, m-am dat jos la om, să-l dojenesc blând.
Menţionez că nu l-am înjurat. Mi-am ţinut demnitatea
la conservă.

Primele cuvinte ale pensionarului pe caz de boală care
lucrează în prezent şi ca electrician, "ca să mai fac şi eu
un bănuţ" (zice nenea): "Păi dacă nu ţi se văd stopurile pe spate!"

Răspund: Băi nene, dacă mergi cu 80 la oră normal că nu le vezi.
Da la ce te gândeai, nu erai atent?
Răspunde: Nu ştiu la ce mă gândeam.



Continuare. Pe lângă noi trece o patrulă de poliţişti bipezi,
un el şi o ea. Specimene de proximitate. Ea nu zice nimic,
parc-ar avea un girofar în fund. Îi zic caschetei că am avut un
accident şi să cheme şi el o maşină prin staţie. Gradatul mă
domoleşte, spunându-mi că poliţia nu vine până acolo, trebuie
să mă duc eu până la ea.

În acest timp, poliţaiul nu ne-a întrebat
dacă ne simţim bine, n-a fost curios să vadă dacă e vreun pieton prins sub roţi.
A stat la umbră, pe trotuar. Puteam să am hemoragie internă. Iar el putea
să mă întrebe dacă e nevoie de o ambulanţă. N-a făcut-o.

Continuare 2: pe sens opus, văd o maşină de poliţie rutieră, Logan. Le fac cu
mâna, în disperare, tablagiilor. Nu încetinesc. Mână carul cu boi mai departe.

Continuare 3: pe sensul nostru, trece milimetric pe lângă noi tabloul lui Grigorescu,
adică acelaşi car cu boi de mai sus, dar cu alte vite în căpăstru. Încetinesc puţin, se uită
la maşinile noastre ridiculizate de lovitură, trag un oftat şi merg mai departe.

Siguranţă şi încredere?

Agresorului meu nu-i mai pornea maşina, că i se spărsese radiatorul.
Am aşteptat-o pe fie-sa să-l tracteze şi am mers după ei până la secţie.



La secţie, sâmbăta, puhoi de lume. În vreo trei ore am terminat.
Poliţaii se uitau la sport pe Pro TV şi completau actele cu viteza întunericului.



Caligrafie auto.


Foto © Verbiaj.

Sunt bine, sănătos, ceea ce-mi doresc şi mie.
Purtaţi centurile de siguranţă.
Ţineţi piciorul pe frână când staţionaţi sau trageţi mâna
de frână (după impact, mi s-au amestecat cuvintele în cap).

Accidentul cu pricina de mai sus mi s-a întâmplat acum vreo 2-3
săptămâni. De atunci, nu mi-am reparat, încă, maşina. De ce?
Pentru că birocraţia este îngreunată de birocraţie.

La constatarea pagubelor, nişte porci ne-au ţinut cinci ore în căldură,
ca să evalueze greşit. ASIROM. Cea mai dubioasă şi imundă companie de asigurări
din micul univers numit România.
Sunt atâtea multe alte lucruri de spus, atâtea detalii... încât mă las păgubaş.

Umor şi omor.

Să revenim la oile lor. Adică la amuzamentul de tip american,
inventiv, surprinzător şi în acelaşi timp superficial.
Subţire, de vară. Uşor, de week-end.

Am găsit vreo trei generatoare de chestii mişto,
absolut utilizabile în scop personal.

Mai jos, linkuri şi poze de folos. Restul, la Presurfer.

Fă-ţi propriul mormânt. Click pe poză.




Fii a celebrity!


I got my name in lights with notcelebrity.co.uk

Fă-ţi un tatuaj la modă. Click pe foto.

Noaptea scrie pe blog.

Urlă noaptea-n mine fără ecou demiurgic.

E o linişte splendidă.
Glasul străzii a amuţit. Doar gândurile au început
să vorbească singure, ca nişte cerşetoare nebune.

Foile de căldură sunt învelite unele peste
altele ca nişte sarmale.

Pisicile nearistocrate privesc cu coada ochiului
schelete de peşte, neînsufleţite în tomberoane.

Un singur fir. Doar un singur fir de vânt
răscoleşte pe stradă câteva umbre.

În camerele noastre egoiste nu mai e loc
decât pentru singurătate.
Iar în inima împietrită a clădirilor gri, viaţa unui bătrân
rămâne simplă până la capăt.

Ultima zvâcnire de orgoliu a telecomenzii
aruncă televizoarele în beznă.

Cerul e negru ca un manelist autentic.
Bucureştiul aşteaptă ploaia ca pe reducerile la ţoale.

Dorel de Occident.



Lumea civilizată. Corespondentul lui Dorel, pe numele său de
botez Hans sau Mikka sau Patrick e superlativ în meseria sa.

Treabă făcută la milimetru. Cu siguranţă, salahorii cu ştaif
vor şterge cu periuţa de dinţi urmele muncii lor. Nici nu se
va şti că au fost acolo cu 5 minute înainte. Se vor urca în dubiţă
şi vor vrea să se îndrepte spre primul pub, ca să-şi răsplătească
transpiraţia cu o berică.

Recunosc, această fotografie mi-a dat şi mie de lucru. Frustrările
m-au muncit vreo 60 de secunde. Au săpat în mine un imens şanţ,
pe care l-am umplut, apoi, cu câteva lopeţi de râs.

Şi totuşi, ce poate fi atât de amuzant în această fotografie?

Simfonie urbană.

Răstignit pe decibeli, în dulcele stil pickhammer.

Bilanţ: 4 ore. 4.000 de înjurături.
Stai jos! Nota 4 la linişte.

Iadul din cartier a persiflat parşiv
Raiul din somn.

Dar vai, ce desfătare!
Zgomotul a mâncat parizer şi a băut Noroc la 3 l.
Iar acum, picoteşte în umbra fierbinte.

Mulţumim tovarăşei căldură
pentru victoria lenei asupra muncii.

Noua rutină.

Era să uit, dar mi-am amintit.

Secetă şi ghenă umană.

"Producţia de energie a scăzut din cauza secetei;
seceta produce pierderi în economie" - Realitatea.
"Stare de calamitate în 34 de judeţe" - Adevărul.
"Canicula a ucis 11 români într-o zi" - EvZ.
etc.

În acelaşi timp, în cartierul bucureştean Timpuri Noi,
un cetăţean la vreo 50 de ani,
aparent secat de griji şi de nevoi,
îşi udă din belşug covorul persan, scos în faţa ghenei.
După ce termină, îşi redistribuie jetul pe nişte bălării
ieşite din asfalt.

Mă simt jignit. Îmi trec imediat prin spatele retinei
imagini cu copii africani care ard pe dinăuntru pentru
că nu au nici măcar o picătură. Îmi amintesc de românii
care au fântânile otrăvite.

Cu duhul blândeţii care mă caracterizează, îl iau la rost
pe om. L-am şi înregistrat pe mobil, ca să nu uit ce a spus.

- Vreau să vă-ntreb şi eu ceva.
- Da, vă rog.
- Dar să nu vă supăraţi pe mine.
- Nu.
- Nu credeţi că faceţi risipă de apă?
- Şi care e problema?
- Am zis să nu vă supăraţi pe mine. Nu ştiu, mi se pare
că, totuşi, e secetă, oamenii ăia prin Africa mor de sete în
timp ce noi irosim apa... Ce ziceţi?
- În principiu, e o problemă de principiu, aşa o consider eu...
- Mi se pare că trebuie să economisim apa. E consum de curent, e consum
de... E consum.
- Da? Şi care e problema. O suportă Asociaţia (de locatari, nota mea)
- Păi nu Asociaţia, o suportăm cu toţii până la urmă.
- Nu cu toţii.
- Trebuie să facem economie, zic eu. Cred că dacă toţi am face economie,
ar fi mai bine. Şi de apă... în primul rând. Aţi văzut că e criză de apă peste tot.
- Apă nu, mâncare nu... Hai dracu să ne aruncăm de la...
- Nu, dar o putem folosi pentru uz personal, nu să udăm iarba (bălăriile trebuia să zic).
- Păi apa asta oricum nu e bună pentru...
- Păi e totuşi, apă. Poate fi prelucrată şi băută.
- S-o prelucreze.

9/11 2004.

Până una-alta, să urmărim acest flash-interviu cu nişte americani.
Un reporter de la o televiziune australiană a mers recent la New York să-i
întrebe pe localnici când au avut loc sângeroasele atacuri din 11 septembrie 2001.
Cineva care a fost în oraş în clipa dezastrului zice că prin 2004.



Bineînţeles, editarea materialului poate fi tendenţioasă, însă...
Via.

UPDATE.
El lunes intensifică tirul tristo-amuzant cu următoarea imagine.

Viitorul începe ieri.

Apropo de ce scriam mai jos, în 50 de ani (mai degrabă ăi mai tineri)
o să ajungem să trăim cu toţii în E-life, nici n-o să ne mai dăm jos din
pat ca să mergem la serviciu sau să facem altele.

Tastele sunt deja o prelungire a sufletului nostru comercial.
Staţi să-mi comand mai întâi o pizza de pe net şi apoi dau publish.

Un documentar impresionant, via Neatorama.

E-Life.



Citesc pe un blog o frază care mă încântă
intercostal încât râd.

Cică ziarul Times de sâmbătă ar fi încercat să introducă
în vorbirea obişnuită o nouă expresie: E-Life.

În original, definiţia lor ar suna cam aşa:
E-Life - Inventing life events for your blog beacause
you've spent so long writing a blog you've forgotten to actually do anything.

În altă ordine de idei, recomand două însemnări colosale ale zilei de azi:
Djerzinski: "Din ciclul: Fuck me, I'm famous" şi
Kolonelul: "Stimate domnule Ciutacu".

La piaţă cu Cel de Sus.


Foto © Verbiaj.

Dumnezeu a ieşit până la supermarket să
vadă care mai sunt preţurile. Şi-a făcut şi listuţă.

Fasolea s-a cam scumpit. Mazărea are bobul din ce în ce mai mic.
Porumbul e modificat genetic. E-urile au gust de carne.
Un întreg pomelnic de simboluri chimice înlocuieşte în raft
H2O-ul. Apa e neagră şi cu bule. Nimic din ce a lăsat el pe pământ.

Dumnezeu a participat la raliul cărucioarelor din hypermarketul Auchan
şi a ieşit pe locul 182. Şi-a dat seama că nu prea mai e în formă.

Dumnezeu a probat o bicicletă de fitness dar era prea scumpă pentru el.
S-a decis să facă mai multă mişcare. Dumnezeu are burtă.

S-a oprit în librăria improvizată printre conserve să cumpere o ediţie
revăzută şi adăugită a Bibliei. Poate chiar cu poze, cu el tânăr. Dar
n-a găsit-o. Nici măcar la reduceri.

Lui Dumnezeu nu îi plac manelele. Nici Holograf. Singurul CD
pe care şi l-a cumpărat e Best Of Depeche Mode. Îi place melodia
"Personal Jesus". Se regăseşte în versurile "Feeling unknown and you're
all alone".

Bulversat de beţia de etichete, Dumnezeu s-a rătăcit printre branduri.

A plătit o parte cu bonuri de masă, o parte RON şi a dat să plece.
Pentru că doamna de la casă n-a avut rest, i-a dat un Orbit verde.
L-a băgat direct în buzunarul gurii şi a început să-l mestece preocupat.

Îl urmărim pe Dumnezeu cum traversează printr-un loc nepermis,
e claxonat şi înjurat de un tip cu un BMW. Dumnezeu nu ripostează.
Omul avea dreptate.

În garsoniera lui de la etajul 7, Dumnezeu
a pus la fiert o ciorbă de cartofi, nepreferata mea.

Deşi ştie că mie nu-mi place aşa ceva, face greşeala să
mă invite să ne ospătăm împreună. Îl refuz, ce pot face?

Iar acum sunt la clipa remuşcărilor. Dacă l-am jignit?
Dumnezeu nu are mail sau celular şi nu prea pot da de el.
N-am încotro, trebuie să iau cartierul în piept şi să-i bat la uşă.
Şi nu pot să mă duc nici cu mâna goală.

Cobor până la chioşc, iau o Cola la 2 şi mă duc să
redevenim prieteni.

Duminică.

Dumnezeu a lăsat a şaptea zi
pentru odihnă.



Artă video, artă clasică.

Lasse Gjertsen, un puşti minune, născut în 1984
a petrecut 5 luni montând aceste două
videoclipuri pentru violoncelistul italian
Giovanni Sollima.

Primul începe banal. Un artist, pe o scenă.
Dar imaginaţia regizorului tresare ca un arc
şi aruncă realul în ireal.





Via.

Burtosfera.

Un incredibil fotodocumentar în Time.
Ce mănâncă o familie obişnuită pe parcursul
unei săptămâni, care sunt obişnuinţele culinare
şi câţi bani se duc pe hrană în diverse colţuri ale planetei?

Pe site-ul revistei,
15 imagini ne arată imensul decalaj căscat între lumi.


Refugiaţi. 5 persoane.
Hrană de bază: supă din carne de oaie.
Costul coşului săptămânal: 1,56 USD.


USA. 4 persoane.
Hrană preferată: spaghetti, cartofi, pui cu susan.
Costul hranei pe durata unei săptămâni: 341 USD.


Ecuador. 9 persoane.
Hrană de bază: supă de cartofi cu varză.
Costul coşului săptămânal: 31,55 USD.


Germania. 4 persoane.
Hrană preferată: cartofi prăjiţi cu ceapă, şuncă şi
hering, pizza, budincă de vanilie.
Costul coşului săptămânal: 500,07 USD.


Bhutan. 13 persoane.
Hrană de bază: Ciuperci, brânză şi carne de porc.
Costul coşului săptămânal: 5,03 USD.


Egipt. 12 persoane.
Hrană de bază: Bame şi carne de oaie.
Costul coşului săptămânal: 68,53 USD.

Răzbunarea brelocului




Loganul, instrument la îndemâna urii.

Un norocos îşi găseşte maşina gâdilată cu cheia.
Eu o văd şi mă mir. Apoi reproduc aici alintul, poezia
în vers scrijelit.

Ce rău ţi-a făcut mă, omule, omul?
A parcat în locul tău? A ajutat-o pe nevastă-ta
să te înşele cu el însuşi? Te-ai pensionat prea devreme
şi nu mai ai ce face? Ai pensia mică şi orgoliul mare?
Nu mai ai loc să ieşi din scară pe o rază de 2m pe 2 m?

Răspunsurile, deloc inteligibile, tunează nefericit
urâţenie de Logan.
Notă: maşina era "cheiată" exhaustiv, adică pe toate părţile,
pe drea, stâ, spate şi faţă.



Foto şi video © Verbiaj. Facem şi nunţi.

Românii au rămas de căruţă.




Fişier audio trivial în care se vorbesc două
limbi.

Un samaritean român îşi înjură propria maşină care
nu porneşte. În acelaşi timp, două căruţe îşi mişcă
infailibilele roţi făcându-i în ciudă.

Sticle go şi fiare ve sunt strigăte de shopping care
răsună devreme în cartier.

România are gust de rom.

Remarcabil.



Un vânzător de telefoane mobile îşi încearcă norocul la
un music talent show din Anglia. Nimeni nu dă doi bani pe el,
nici măcar el însuşi. Întotdeauna a avut probleme de încredere
în forţele proprii.

Înregistrarea taie răsuflarea, fără exagerări.
Surpriza e totală.

Pescarii lu' peşte.



Peştii au ieşit la baltă să prindă nişte oameni.



Mămăligă şi presă. Eseu despre efemeritatea
produsului jurnalistic.



Nu, nu e căcat zis shit. E cuvântul galben de mai sus.
Vorbind la telefon cu tata, el m-a întrebat care
e diferenţa dintre un somn şi un căscat. Care?
L-am întrebat. Somnul e în apă, căscatul e pe mal,
mi-a răspuns.



Dacă Eminescu ar mai fi trăit, ar fi făcut o poezie
inspirată din acest borcan. Ceva cu viermi, oameni
şi zbaterea noastră pe planeta albastră.



Drumul oaselor către gură.



Concluzii. Peştele s-a comportat lamentabil, a tăcut ca el însuşi,
nu ne-a dat de veste că ar fi prin lac. Am ajuns pe baltă la 5 AM,
am plecat la 4 PM cu opt caraşi. 500.000 lei (taxă lac) deîmpărţit
la opt caraşi egal 62.500 lei vechi carasu nou şi proaspăt.

Am dormit de două ori, în maşină, lăsându-l pe Ştef să pândească prada.
La un moment dat, timp de vreo două ore, bambinele nu s-au mişcat, semn
că am investit două ore bune din viaţa mea în somn. Am aţipit cu capul în jos,
sângele podindu-mi fruntea, prin urmare m-a durut apoi.

Peştii au avut bineînţeles oase şi am muncit la ei.
Deci ei ne-au dat de lucru mai mult atunci când au
fost morţi.

Sunt citit de părinţi.



Un fabulojeginterviu cu una dintre cititoarele mele favorite,
Mirmen, mama lui Darius.

Mă simt onorat, mă simt băgat în seamă şi în aceeaşi oală
cu Maria Coman, Comănescu, Oana Despa,
Zoso, Visurât, Ciutacu, Piticu şi alţii la fel de importanţi.

Mă simt de parcă aş fi luat Oscarul blogosferic, suflat cu poleiala
de aur a privirii mamei producătoare odraslă Darius Groza.

Comunism şi OTV.

Moartea lui Ceauşescu e mama lui Dan Diaconescu.

L-a fătat greu, înainte de termen. Însăşi naşterea lui a fost senzaţională.
Dar să revenim cu mai mult timp în urmă.

Ceauşescu, plecat puţin pe lumea cealaltă, via gloanţe. Programul
televiziunii române libere capătă un boost spontan. Se dau desene.
Bambi. Droguri vizuale. Apoi se bagă televiziunea prin cablu.
Eu lipsesc o săptămână întreagă de la şcoală ca să văd reclame de la
nemţi, italieni şi pe fetele de la Non e la Rai, pe Ambra et co.

Apogeu şi în acelaşi timp declin. Etapă nefirească în istoria
media: se inventează televiziunea de apartament.
Are succes, pentru că aşa au prezis ghicitoarele din emisiune şi destinul
nu poate fi contrazis, cel puţin, nu în România.

"Pentru că nici nu ştiţi ce pierdeţi" devine rugăciunea
de dinainte de culcare a telecomenzii.

Escu. C...escu, I..escu, C.........escu, B...escu.
Nişte comunişti. Ce au ei în comun? Nici unul nu a reuşit
să împiedice ascensiunea lui Dan Diaconescu.

Demonstraţie: prin definiţie, comunismul imbecilizează,
droghează masele cu false valori, le manipulează. Prin extensie,
Dan Diaconescu are vocaţie de lider comunist, pentru că îşi
încadrează "principiile" în aceste limite.

El lider maximo de audienţă a făcut rău României cât toţi preşedinţii
la un loc. Imbecilizarea ţării e combustibilul mercedesului său cu două locuri,
pe care îl parchează cu obstinenţă la Romană.

Dan Diaconescu îşi cumpără benzină din lacrimi,
din telenovelele Bogdan-Corina Vasile,
Trancă, Ciomu, Romanitza Iovan, sau din
dezvăluirile incredibile ale lui Marian Petre Miluţ.

Comunismul media al lui DD e cel mai mare atac terorist
din istoria zilei de ieri. Şi a celei de azi. Şi a celei de mâine.

Mă întreb, dacă DD păţeşte CEVA, cine transmite reconstituirea?
Cine face o ediţie DD Direct cu Dan Diaconescu indirect?

Va face OTV-ul audienţă? Rudele lui vor vorbi în exclusivitate pentru OTV?

UPDATE
După ce au citit acest post vizionar scris ieri,
CNA-ul şi Clubul Român de Presă îmi arată astăzi că sunt de acord
cu ce am zis şi trag de urechi OTV-ul.

Citez din comunicatul CRP

"Nu numai că sunt încălcate în fiecare oră de emisie principii jurnalistice elementare, dar emisia OTV constituie o batjocură permanentă la adresa demnităţii umane, dreptului la imagine, prezumţiei de nevinovăţie, ideii de justiţie sau de stat de drept. OTV încearcă să se substituie organelor de cercetare şi justiţiei, într-o manieră care aduce aminte de „tribunalele populare” ale totalitarismului".

Adicăcomunismuldesprecarevorbeam.

Nicoleta Luciu, sex, politică.



Nu credeam că o să pun aşa ceva pe blog, dar
nu m-am putut abţine.

Până unde a putut ajunge depravarea umană!

Click pe link pentru detalii.

Obor şi boare.



Warning! Manele.


În Piaţa Obor, carnea a ieşit să ia nişte aer.

Încălzirea globală deşteaptă larvele
românce din somnul lor de moarte.

Slalom printre zoaie şi praf, punct final,
vintrele noastre. Şi dă-ne nouă, astăzi,
trichineloza noastră cea de toate zilele.



Culmea! Nişte maşini au parcat ilegal pe locul roşiilor.
Nervoase, legumele au început să pută.

Mizeria îşi lasă excrementele pe retină.

La piaţă, jegul se vinde la kil.

Foarte excelente.



Gustul lor încă mi se mai zbenguie printre papile.

Coborâte adânc printre organe, clătitele dansează
o rumba cu nutella.

Vai, ce mod spectaculos de a încheia o săptămână cu
gust amar.

One Man's Land.


Foto © Verbiaj.

Sângele lui se odihneşte pe canapea. Venele stau.
Graniţa de chiloţi desparte oraşul de oraş.
Oraşul lui nu are acte să trăiască în oraşul nostru.

Un om a ieşit la şosea să despice lumea în patru. Să
vadă Dacii pe care nu le va avea vreodată, dar la care
are dreptul să viseze. El poate să închidă ochii şi
să bage într-a-ntâia.

Un taxi pirat a lovit timpul şi i-a dat veleităţi de cadavru.

Pentru ţiganul de la colţ, timpul a încremenit.
Stă lipit de asfalt şi nu mai geme. Nu mai are suflare,
viaţă şi toate celelalte.

2007 seamănă cu 1985.

Ţiganul de la colţ este marja de eroare a democraţiei.
Victimă colaterală.

În casa lui confort I ghetou, la foc mic se fierbe o ciorbă
de vieţi. Rufele curate atârnate pe stradă o să îmbrace
copilaşi murdari. Sărăcia a dezbrăcat cărămizile de lenjeria lor intimă,
tencuiala.

Cozorocul îi interzice soarelui să mai coboare în suflet.
Nu îmi pot închipui cum poate fi fericit acest om.

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template