Pute.

Noaptea îşi pune oraşul sub cap ca pe o pernă.

La Antena 3, Omar Hayssam vorbeşte româneşte.

Vagabonzi cu patru picioare latră în somn
şi se visează animale de companie.

În Titan, morţi nevăzuţi şi-au scos la plimbare mirosurile.
Pute a cadavru. Poluarea redevine certitudine.

Week-end-ul e la fel de aproape ca sfârşitul lumii.

Armonii din legume.


Yanni, efeminat pe raft, prin forţa împrejurărilor.

Enigma, Yanni, Kitaro, Mike Oldfield, Tori Amos
mi-au scos sufletul din beznă de multe ori,
când umbra mea se proiecta amorţită în perete.
Imagine anostă, un cap prins în căşti, ca într-un cleşte,
fără scăpare.

Când scriu, ascult muzică.

Am găsit un lucru fabulos, chiar aici, la doi paşi,
pe internet. O orchestră care obţine armonii din legume.
Artiştii se duc la piaţă, îşi cumpără morcovi, îi scobesc
cu şurubelniţa şi obţin sunete. Cine ar fi crezut?

Nu se moare din ţigări.



Publicitate cu fumuri.

Ridică-ţi soţul!



Tanti Măriuţa a căutat prin debara un făcăleţ, un levier, un polonic,
nu s-a lăsat bătută, a improvizat. Căsnicia îi era în pericol şi nu ştia ce să mai facă.

A luat obiectele şi a dansat în jurul lor. Cu puţin mai multă imaginaţie,
din partea ambelor tabere, sublimul surogat a înlocuit
un dans la bară executat de o profesionistă.

Ea a fost la o şcoală în acest sens, după ce văzuse pe un stâlp intens promovată
instituţia de cultură.

Nea Jean a fost sculat violent din beţia monotoniei. Nu se mai ridicase de ani!

Combinaţia nevestei a fost bulversantă: tetra purtaţi doar o zi, ştrampi puţin rupţi, pe sub ciorapii de lână, părul desfăcut în bucle pe sub basma.

Nea Jean a fost fericit.

America rămâne în picioare.




Click Here for more great videos and pictures!



America nu rămâne niciodată în genunchi.

"Misa" lor alintă podeaua cu fundul, în faţa câtorva
milioane de telespectatori, dar se ridică beată de fericire.

O mamă are cea mai proastă zi de naştere din viaţa ei,
rămânând aproape goală în faţa fiului. Iese din încurcătură
atacând. Îl fericeşte pe cameramanul-rudă cu un pumn în cap.

Militarii americani mor, dar lasă în urma lor zâmbetele noii generaţii.

America în mişcare, America dinamică dă o lecţie de optimism.
De multe ori se prăbuşeşte, chiar şi în cele mai mici detalii ale vieţii,
dar se salvează prin ofensivă, ofensiva zâmbetului cu toţi dinţii
sau a "It's gonna be OK"-ului.

Simpatica bestie.




Aş vrea să fiu această bucăţică de carne.
Pentru câteva secunde să trăiesc intens,
cu adrenalina sub sprânceană, să clipesc agresiv,
să respir haotic şi să simt că sunt viu. Şi apoi mort.

Sau mai bine nu.

Pisicilor mici sau mari nu le place apa, dar
Odin e un simpatic de şase ani, excelent înotător,
care se ambiţionează să sfideze regula.

Fotografiat de Daily Mail şi filmat în timpul şedinţei
foto. Merită un click.

Ceilalţi 6 miliarde.






E cald. Oraşul nu spune nimic nou.

www şi apoi hai să ne culcăm.

Am găsit pe cele trei litere de la coada alfabetului
câteva zeci de vieţi, mai multe zâmbete, mai multe
fericiri, lucruri serioase.

Pare ieftin, dar oamenii iubesc. O negresă vrea
a fancy car şi a fancy house. O chinezoaică i-a şocat
pe toţi din jurul ei, zâmbind.

"De ce zâmbeşti?", au întrebat-o. Pentru că o să am un copil.

Cel mai fericit moment din viaţa mea? "A, da, nu pot uita
când mi-am luat carnetul de conducere!" spune un francez.

O iraniancă bătrână a cunoscut fericirea mergând la Mecca.

Bancul cu sentimente continuă cu tanzanianul care s-a întors acasă după
şapte ani printre străini şi şi-a găsit rudele sănătoase şi în viaţă.

Banalităţi fericite.

"6 billion Others" e un alt proiect al lui Yann Arthus-Bertrand (Earth from Above).
Pe site, oameni obişnuiţi din toată lumea povestesc o întâmplare care le-a umplut inima
de bucurie. E atâta calmitate şi bucurie aici, unde fericirea sfidează sărăcia şi culoarea pielii.

Coloană sonoră, "Tata", Timpuri Noi. Superb.

Specia 6-6.



Drogul lor de sâmbătă.

Direct pe bancă. În plină zi,
la vedere.

Părinţii de cartier trag pe nas nu o linie,
ci un marţi.

Bărbaţii s-au înrolat în armata
pululilor alb-negru.
În agora, 6-6 valorează cât un adevăr
fundamental pentru care merită să lupţi.

Titan. Într-un univers paralel cu fericirea,
nevestele poartă-n casă vechea deprindere
a spălatului de rufe. Îşi aşteaptă vitejii cu
ofrande culinare şi alte recompense din carne.

Pe frontul din faţa blocului, oştirile atacă
la baionetă nişte sticle de bere. Duşmanul lichid
trebuie învins. E rănit de moarte din două înghiţituri.

Tablagiii joacă şah. Tablagiii joacă table.
Providenţa e făcută poştă de mânuitorii de zaruri.

Fericirea de week-end e acut românească.

Tatăl tău şi tatăl meu s-au întâlnit în parc.

Depravare culinară.





Big Mac-ul american are un frate handicapat în România.

Bodega Mc Donalds Vergului.
Am deschis cutia cu ochii la imaginea iluzorică de pe perete.

Big Mac-ul s-a lăsat descoperit exact aşa cum arată în a doua
fotografie. Nu l-am atins, înainte să-l imortalizez. Am martori.
În consecinţă, nu a putut fi mâncat altfel decât ca în a treia fotografie.

Ştiam că sintagma "frumuseţea e trecătoare" este
adevărată. Formula se poate aplica şi în cazul urâţeniei,
cu toate că hidoşenia trece doar când mori.

Eu am decis s-o imortalizez,
pentru ca ea să nu fie nicicând uitată; un adevărat
atac terorist în imagini,
împotriva unui simbol al civilizaţiei culinare.

Agenţia internaţională de e-uri şi zgârciuri mă va ucide,
dacă n-a făcut-o deja până acum. Nici nu vreau să-mi
imaginez ce-au pus în hamburgerul ăla.

Leapşa de la Oana şi de la Oana.


Pornită de la Oana, ajunsă la Oana şi
apoi pasată Verbiajoana, leapşa dorinţelor
trece graniţa blogului de faţă.

Greii spaţiului virtual, printre care mă situez şi eu,
sunt năpădiţi de o epidemie de frustrări. Ei nu au ceva.
Ceva ce îşi doresc, dar la care nu au acces.
Şi ei vorbesc despre acel ceva.

Pentru mine, năzuinţa neîmplinită în România,
pentru că ea nu există spaţiul imediat, este reprezentată de

hainele de la H&M, acel magazin în care mi-am petrecut câteva
zile de turism pe încercatelea în Stuttgart, anul trecut.

Haine care îţi vin bine, pentru că sunt pe orice măsură de
om sau extraterestru din univers. Îmi lipsesc reducerile pe bune,
de 60% sau 75% la ţoale incredibile. Nu găsesc în România nici
zâmbetele vânzătoarelor, atunci când le aduci hainele mototolite
înapoi şi îţi promit ele că le vor împături cu propriile mânuţe.

Conform Oanei Dobre, leapşa funcţionează aşa:
A se scrie despre "lucrurile pe care vi le doriţi şi pe
care nu le găsiţi în minunata proximitate".

Să se ducă mai departe la Djerzinsky şi Vidal.

Celebrităţile Raiului iau bătaie.



Click pe foto pentru acţiune!

Vedetele din cer îşi încordează muşchii.
Jesus nu trebuie subestimat, deşi e de două ori
mai firav decât Satan.

Pac, un picior în burtă şi îl trimite la dracu
pe Scaraoţchi.

"Te doare, tată?" Jap, încă una.

Bătălia dintre bine şi rău s-a mutat on-line.

Dumnezeu să ne ierte...

Via.

Gramatică şi misoginism. Sau Girl Power.



"Profesorul" Necromanc
ne arată puterea semnelor de punctuaţie.

Sexele discern diferit gramatica vieţii.

Demonstraţia e agreabilă.

Revelion.



Poate că înregistrarea e veche, dar rămâne
impresionantă.

Respect pentru cameraman.

Detalii despre cea mai mare explozie
la o fabrică olandeză de artificii.

Aperitiv, ciorbiţă, o felioară de pizza, paste cu carne şi ecler.



Salma Hayek.

Blogul meu suferă un lifting monden spontan.

Pentru că subiectul merită.
Pentru că subiectul s-a îngrăşat.
Pentru că mâncăcioasa asta ne interzice
dreptul nostru constituţional de a mai avea
fantezii.

Felicitări, eşti gravidă, dar nici chiar aşa!

Linkul doveditor, aici.

Gheorghe Hagi preşedinte!



Avem nevoie de un preşedinte-jucător care să nu-şi dea
cu stângul în dreptul.

Avem nevoie de un virtuoz care
să ştie să dribleze fără să faulteze.

Avem nevoie de un atacant care să facă şi faza
de apărare pentru România.

Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume...

El este Hagi. Ghiţă Hagi.
Vreau să-mi fac vilă pe strada Speranţei.

Caută ţiganul împuţit!



Ce mai e trendy pe la Cotroceni?

Un nou joc face furori la Palat:
"Găseşte ţiganul!" La olimpiada discriminării
s-au înscris mai mulţi SPP-işti, care au clacat
impecabil şi, cu toate astea, nu au fost daţi afară.

Ei n-au reuşit să găsească deloc coloratul dintre
păsărici.

Ţigan în cuget şi-n simţiri, Băsescu i-a insultat
necruţător: "BLONDELOR!"

Sursa foto.

Băsescu nu e singur. Şi Dumnezeu a păţit-o.


În seara asta mă apuc s-o citesc.

Răsfoind cartea celui mai bun jurnalist de interviu
din România, aflu că persoane la fel de importante ca
preşedintele nostru au păţit ruşinea penală. Deci există
un precedent divin.

La pagina 273 aflăm că:

„Subsemnatul Pavel M., deţinut în Penitenciarul Timişoara
şi condamnat la 20 de ani închisoare pentru omor, solicit
deschiderea acţiunii penale împotriva numitului Dumnezeu,
domiciliat în cer, reprezentat în România de biserica ortodoxă română,
iar în Timişoara de către Mitropolia Română, pentru comiterea
infracţiunilor prevăzute de art. 215 (înşelăciune) , 221 (tăinuire),
246 (abuz în serviciu contra intereselor persoanelor),
256 (primire de foloase necuvenite) şi 257 (trafic de influenţă).

În fapt, prin botezarea mea la biserică s-a făcut un contract
cu pârâtul pentru a-l îndeparta pe diavol de mine şi a mă feri
de necazuri. Până acum, pârâtul nu şi-a onorat contractul.

Dimpotrivă, a pretins şi primit de la mine în cursul vieţii
diferite bunuri şi rugăciuni în schimbul iertării păcatelor şi
promisiunii că voi scapa de necazuri şi voi avea o viaţă mai bună,
dar m-a lăsat în mâinile diavolului”.

Mai ciudat este că cererea a fost trimisă,
mai departe, pentru soluţionare, către organele
competente - IPJ Timiş.

Aşa că, domnule preşedinte, mai sunt şi alţii care
au trebuit să iasă din situaţii dificile.

Să ne rugăm la Dumnezeu să fie totul bine.

Uluitoare puterea tehnologiei.



Rămâi mască.

O cameră de luat vederi care înregistrează
de 1.000 de ori mai încet decât în mod obişnuit.
Poate dilata o singură secundă în 15 minute de imagine.

Mai că ţi se face poftă să-ţi spargi un balon în cap.

Via.

Şoc! Ralu Filip s-a oprit.


Foto: EvZ.

Mai întâi Octavian Paler. Apoi, Jana Gheorghiu. Acum, Ralu Filip.
Dincolo de analize valorice ale prestaţiei lor jurnalistice, singurul lucru
care îi leagă pe aceşti trei oameni este, în ultimă instanţă, moartea.

Toţi trei sunt jurnalişti. Toată patimele, toate înverşunările lor
s-au înecat în tăcere. O meserie în care totul se pune la suflet.
Fiecare atac, fiecare idee pentru care s-au bătut până la capăt au măcinat
zidul de apărare din interior.

Inima lui Ralu Filip a cedat inexplicabil, la doar 47 de ani.
Înjurăturile au încetat. E linişte. Televizoarele s-au stins.

Dincolo ţi se oferă şansa să nu mai trăieşti mărunt.

Oligarhi la duşuri.



România de după boicot. Jale şi bucurie.
România purificată. Peste tot miroase a dero.

Moneda de schimb e şamponul. Legea duşurilor
interetnice a fost promulgată.

Evrei, români şi ţigani trebuie să respecte
obligaţia constituţională de a nu fi împuţiţi.

Preşedintele este primul curat al ţării.
A jurat pe deodorant ca România să nu mai
pută a minciună. Cinci celebre minute mai târziu,
s-a ţinut de cuvânt.
Primele hoituri politice s-au trezit aruncate după gratii.

6 AM.

Caracal. În puşcăria de pe strada Libertăţii
se aude scâncet de oligarh. Dimineaţa începe
cu o lacrimă.

Paradoxal, în celula media e linişte.

În patul de deasupra, un mogul
stă tolănit cu coada între picioare şi toarce. Îi e cald şi
bine la răcoare, deşi printre gratii bate vântu. S-a descurcat
şi aici ca şi afară. Nimic mai simplu, aceleaşi reguli.

Are televiziune de nişă în puşcărie, un post de
matrimoniale. Anunţuri de genul: "Ce prospătură va scăpa
astăzi săpunul la duşuri? Aflaţi după publicitate!"

În celula roşie, un deţinut îşi numără peltic ouăle.
Sunt tot două. Nimic nou. Plictiseală.

Sub un pat, altul trage pe nas nişte petrol. Fără plumb 95.

Secţia psihiatrie. WC-uri. Conspiraţii. Pastile.
Cuvinte prinse în cătuşe. Tudor. Pedepsit că a vorbit prea mult.

7AM.

20 de oligarhi sunt mânaţi în cete organizate spre duşuri.
Au parte de o surpriză olfactivă. Se întorc doar 15.

Ora 12. Program de vizită. "Măi animalule" are vizită
conjugală la cartonul de ouă. Îl seduce cu bombonele în loc de
preludiu şi sare pe el.
Îşi numără numerele şi îşi laudă
virilitatea la partid.

În eprubeta sexului din puşcărie se zămisleşte
un nou oligarh. Înlocuitorul suprem. Preşedintele de avarie.
Dintr-un incest la nivel înalt. Prostănacul. Un avorton.

Prânz.
Oligarhii îşi mănâncă unii altora zilele.

Noapte.
Somnul fără coşmaruri este una dintre multele
libertăţi pe care şi le permit cu aroganţă.

România e o pârnaie doar pentru cei care nu
încalcă legea.

Păsărică, mon amour.

De la musiu le president, pentru iubita lui
căreia i-a trimis flori.

Mi se suflă în cască să semnez poezia. O semnez,
în numele expeditorului: "Curat murdar respect
vă port, domnişoară păsărică! T.B."

Le zice Horaţiu Mălăele;
versuri Emil Brumaru.

Somn apolitic.



Foto © Verbiaj.

Todomondo acuză: "Au câştigat doar lesbienele şi homsexualii";
"Nicu Ceauşescu, ultima dragoste"; "Seceta..."

Sunt titluri peste care se doarme. Sunt litere trecute cu vederea,
pentru că pleopele stau înghesuite una peste alta.

În Parlamentul pisicilor, dezbateri aprinse. S-a votat legea
somnului. Fiecare motan e obligat să doarmă cel puţin 12 ore pe zi.
Chiar şi în plen, important e să-ţi faci norma. Au văzut ei că se poartă
şi în lumea oamenilor.

La Palat, fierbere mare, nervi, miorlăieli, ghiare.
Torcătorul-şef a făcut "câţea" o pisicuţă neagră care
îl întrebase cât mai are de ros din os.

Iar acum, mai multe pisici poartă tricouri cu "Pluto"
şi latră la conducător.

România e o fabulă care rimează cu un cuvânt urât.

Prietena lui Băsescu.



Cineva care a votat NU.

77% chelie.




Bărbatul castrat de şuviţă ne va conduce din nou.

Ce se ascunde în capul lui Băsescu? În niciun caz păr.

Dacă ar fi marinar până la capăt, preşedintele ar
gândi în dungi. Dungi de fier pentru colegii lui de partid.

Dragă, te rog să laşi prostiile şi să începi cu oligarhii
din propria ogradă, ca să te credem din nou.

Astăzi, te voi lovi cu ştampila până nu vei mai avea aer.
Te voi înghesui într-un colţ şi te voi învineţi cu tuşul
umed. Să nu te speli pe faţă în următorii doi ani.
Să nu uiţi de votul ăsta nici când dormi. Să visezi bine
pentru România. Că de nu...

Nu te ameninţ cu bătaia, te ameninţ cu ignoranţa.

Sursa foto.

Mânca-ţi-aş!





Kolonelul-bucătar mi-a tras o leapşa de mi-au ghiorţăit maţele.
Cică să ne facem poftă unii altora.

Şi cum sunt convins că nimănui nu i-ar face plăcere să-i descriu
"suculenţii" covrigei Mini Brezel care mi s-au rătăcit azi printre intestine,
voi arunca în pofticioşi cu întreg arsenalul de păcate culinare.

Să începem cu o mâncare uşoară, de vară, formată din resturi de la
animale neidentificate. Ei sunt apocalipticii mici, trecuţi prin focul iadului,
dar care aduc raiul printre dinţi.

Felul doi: crap care tace ca un peşte şi mămăligă care îţi
abureşte ochelarii şi nu mai vezi ce mănânci.

La desert: o pizza vulgară, pe care o fac poştă toţi şi
exclamă misogin: "Mamă, ce bună e!"

Kolonele, cum sigur ştiu că o să câştig (pentru că pe alte bloguri
amatorii au început cu salate şi alte ecologisme răsuflate),
te ameninţ că dacă nu-mi trimiţi mâncarea (!!!!!!!!!) nu-ţi fac nimic.

Vot că trebuie.


Sursa foto: Metropotam.

Oana Despa nu va vota sâmbătă. Respect pentru decizia unui om liber,
sufocat de plaga irealismului politic dâmboviţean.

Eu, însă, o să votez.

Pentru că puştani înnebuniţi de bucuria curajului nu s-au mai
întors acasă, în '89. Inima lor a bătut pentru ultima oară,
lipită de asfaltul îngheţat de la Universitate.

Au murit pentru internetul meu de acum,
ciocolata bounty şi uleiul dublu rafinat în care îmi prăjesc cotletul
capitalist.

Pentru că urmele sângelui lor sunt încă proaspete în amintirea
mamelor şi iubitelor.

Voi merge la vot înşelându-mi mintea cu iluzia dreptăţii.

Religie şi lenjerie intimă.



Incredibilă puterea rugăciunii, care nu are
nevoie decât de un singur loc de explozie: sufletul.

Un grup de credincioşi musulmani dezamorsează
imediat terenul minat cu păcate bikini sau tanga.

E ora... Brusc, se descalţă şi îşi iau în serios relaţia
cu Dumnezeu. Dincolo de forma credinţei, cred că
noi, ortodocşii, avem multe de învăţat în materie de
devotament pragmatic.

Noi ne oprim din "Tatăl nostru" la cel mai pricăjit bip.

Sursa foto.

Chanel, Champs d'Elysées şi alte platitudini.

Trăim murind. Anii roiesc în noi ca muştele pe cacao.

N-am chiloţi curaţi, plătesc cu card, cât e scorul,
ţinem legătura, ce, bă, ţi-a luat mă-ta stradă (?),
sunt Andreea Esca şi vă prezint ştirile, sunt pierdut,
viaţă, sulemeneşte-te şi fă-te frumoasă, cum erai (!),
nu mai avem prezervative, ulei, zahăr, pâine, timp,
adidaşi, hârtie igienică, abdomen plat.

Clipele se macină în mărunţişuri vulgare.

Dacă Dumnezeu ar lucra la Mc Donalds l-aş vedea,
CU SIGURANŢĂ, de vreo două ori pe lună.

Dar la biserică nu sunt hamburgeri.

Coloană sonoră antipesimism.
Piesa francezilor "Les Fatals Picards" (un câştig de la Eurovision).

Plagiat la nivel înalt! Eurovision.



Piesa Serbiei, copie la indigo după o piesă albaneză din 2006.
No Comment. Just listen!

Source: http://videoshqip.blogspot.com

Despuiaţii.

Barosanus despuiatus.

Îşi etalează ţâţele prin Olcituri şi Solenze.
Prins ca într-o menghină între transpiraţie şi sfârc,
sufletul lor ne arată curul.

Bărbaţi fără tricou repopulează
universul de cartier fleşcăindu-şi ostentativ
celulita masculină.

Sunt înfierbântaţi, dar nu în
sensul "acela". Le e, pur şi simplu cald. Vara a venit
prea devreme. I-a luat prin surprindere, cu tot
cu tricouri pe ei.

Fac striptease puturos pe locul mortului.
Şi-au luat Loganuri fără aer condiţionat ca să
facă economii. Iar acum, încălzirea globală
le face cinste cu un pahar de Iad.

Premoniţie apocaliptică:

Toată vara, avalanşa de burţi goale ni se va
prelinge în retine.

Despuiaţii din autovehicule îi dau patriei
nota patru la purtare.

Îi vom vedea pe străzi,
în parcuri, la semafoare sau în tractoare.
Se vor bronza peste urmele de lanţ sau ghiul.

Sudoarea ţăranului contemporan nu mai are nimic nobil;
nimic poetic, nimic poporanist.

Pe undeva prin părţile ei profunde,
România e un domn cu burtă care scuipă
seminţe în parcare la hypermarket.

Bonus track.
Dau un search banal pe dc++, cuvânt cheie: manele. Se încarcă
6344 de fişiere.

Stupoare!
O mână de manelişti fac teatru radiofonic.
La cinci secunde distanţă de ştrengarul preludiu
apar ele, versurile.

Dezbrăcaţii volanului au imn.

Homo traficus.





Bolidul cu un cal putere la propriu şi nu la figurat
trece pe lângă noi cu o viteză vexantă.

Pe DN-ul înecat în plictiseli la viteza întâia,
căluţii cabraţi se oftică pe calul lui nea jean,
condus magistral de un vizitiu cu haine made in china.

Aşteptăm în coloană neoficială. Degeţelele caută
instinctiv năsucurile de macho sau de lady. Chiar şi
doamnele îşi accesorizează aşteptarea
cu o biluţă. Nu e de la Meli Melo, da' merge.
Se vorbeşte mult la mobil.
Buzele se mişcă în sus şi în jos, spunând taine
pe care nu le pot desluşi.

Aproape ciclic,
ritualic, mulţi conducători auto îşi bagă.
Poţi să fii în spate, în faţă, left or right,
nu scapi neblagoslovit. Media cu care ajungi acasă
e în jur de 2-3 băgări la 10 km parcurşi. În ordinea numerelor
de pe tricou, persoanele care au de suferit sunt mamele,
gura şi morţii.

Refren 1:
"Aceasta este ţara mea şi neamul meu cel românesc.
Acolo eu să mor aş vrea. Acolo vreau eu să trăiesc".

Omului modern nu-i trebuie mult ca să răbufnească de plăcere.
Fericirea vine când schimbi a doua. Euforia! Pedala
până la fund, pe un spaţiu de manevră de 30 de cm.

Când merg prin Bucureşti, în maşina mea "scumpă"
de 5.000 de euro, mă simt sărac, pentru că
mă aud şi pe mine înjurând; o voce străină, care spune cuvinte
în care nu cred.

Refren 2: "Doamne, nu uita de noi
Suntem săraci, plini de nevoi..."

De fapt, suntem peticiţi,
pe sub hainele noastre bogate.

Dar nu trebuie să luăm chestiile astea chiar aşa în
tragic, ce naiba. Mai bine hai să
dăm uşor din cap dinspre dreapta spre stânga şi
înapoi şi să ne bucurăm. Şi în horă vom juca,
de necazuri vom uita.

Scurtă consideraţie.

Gabriel, bunul meu prieten pe care îl văd cam rar şi nu e bine,
m-a sunat când a murit Paler. Avea nevoie să vorbească. Am fost la îndemâna
sufletului său tulburat. Când vine vorba de asemenea evenimente nefaste,
în Gabi se accentuează trăsături morale de om neadaptat timpurilor moderne.
Gabi nu e rece şi insensibil la aşa ceva, cum suntem noi toţi. Se consumă,
arde pe dinăuntru şi răbufneşte dându-mi mie telefon...

Am vorbit vreo 15 minute despre
bulversarea valorilor şi despre incapacitatea noastră, a celor tineri,
de a umple aceste găuri negre pe care le lasă în cultură, societate şi celelate
cuvinte mari, moartea acestor oameni.

Şi ce mi-a spus Gabi, m-a încântat.
"Nu ne putem pune pe acelaşi taler cu Paler".
Da...

Artă la superlativ.



O să recunoaşteţi cu siguranţă hiturile pop-rock.

Un violonist genial, care probabil că doarme cu vioara
sub pernă, mănâncă cu ea, se joacă cu ea, se scobeşte
în urechea muzicală cu ea, atunci când îl mănâncă pe
dinăuntru creaţia.

Mama ta de suflet!



"Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Şi le-am spus să mă găsească

Şi copacii m-au găsit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat tristeţea la ochi
Cu un zâmbet
Şi tristeţea m-a găsit a doua zi
Într-o iubire" (Sorescu)

La ora asta târzie din noapte,
sufletul meu e o pacoste care
îmi atârnă greu printre maţe.

Mai dă-te-n mă-ta, suflete!

Mâncare trasă la xerox. Viaţă aşijderea.



Câteva zeci de Raluci Stroescu chicotesc şi fac glume
corporatiste în sala de mese.

Limbi cu măsline, îngheţate cremoase, piureuri
alb-gălbui, prăjituri celulitice, râgâieli reprimate,
de la carbo-gazoase.

În câteva minute, iau în plin, în retină, imaginea
"fericirii" absolute, bine-plătite. Prosperii
oameni de lângă mine îşi iau prânzul şablon,
cu gândul la munca lor stereotipă,
abandonată pentru o oră.

Se vor întoarce la lucru, cu nepoftă.
Birourile lor sunt nişte puşcării moderne, în care
iluzia libertăţii distruge destine,
în numele portofelului.

Goana după perfecţionare pune sufletul pe picior greşit.
Nu mai e timp pentru feelings. Ne bucurăm din tastatură,
din alergare, între două întâlniri :)

Nu noi folosim computerele, ci e cam invers.

Exemplificarea omului robot.
Câte ore suplimentare o fi făcut secretara japoneză
ca să ajungă în halul ăsta?

Sandviş: două felii sărăcie, o felie mândrie.


El e.

Mă aflam împreună cu dulcea mea consoartă pe plaiurile
mioritice ale magazinului Cora. Era dimineaţă.
Stomacurile noastre goale
îşi cereau porţia de zgârciuri mic-dejunistice de la McD.

Am comandat un meniu Mc Chicken mare, o cola normală
şi un hamburger.
Ne-am aşezat la o masă, ca să savurăm E-urile şi cofeinele.
În mijlocul zarvei consumiste din hypermarket, chiar în faţa noastră,
un om la vreo 60 şi de ani devora hălci mari de pâine. Le combina cu felii
mici de măr verde. Înfuleca repede, cu o poftă nemăsurată, combinaţia fructo-pâinoasă.
Disperarea lui trăda sărăcia.

Ne-am uitat la el şi ni s-a făcut milă. Ema s-a oprit din mâncat
şi a rămas cu privirea aruncată în gol.
Lacrimile i-au inundat ochii, iar înăuntrul meu s-a furişat, timidă,
dorinţa de a face un bine; dar şi îndoiala că gestul meu va fi interpretat greşit.
M-am dus la Spring Time şi am luat un sandviş cu şniţel, 4 RON,
l-am încălzit la microunde şi m-am dus întins către om.

I-am pus sandvişul pe masă şi m-am uitat în ochii lui.

- „Pentru dumneavoastră!”
Reacţie: „NUU NUU NUU!”
Eu, insistând cu voce scăzută – „Spuneţi şi dumneavoastră bogdaproste!"

- „NU VREAU!”

A luat sandvişul şi l-a aruncat două mese mai încolo. „Gestul” meu cu aromă de pui
şi salată verde s-a rostogolit mirat şi s-a oprit cu eticheta în sus. Lumea se uita ca la circ.
A trebuit să mă disculp, spunându-le celor din jur că am vrut să-i fac omului un bine.

Reacţia lui NU m-a şocat. O anticipasem. Sunt unii orgolioşi care nu vor să fie
ajutaţi. Sărăcia le conservă perfect demnitatea, mai ales în forma negativă - mândria.
Fără conservant, naturală, de la mama ei.

Oricum, intenţia umanităţii din mine şi-a împlinit menirea terapeutică.
M-am simţit împăcat cu eul pe care mi-l pierdusem de câteva zile
printre gesturi mărunte.

Mi-aş fi dorit ca Costi Ioniţă să fie rocker.



Continuarea dorinţei mele se află în această poză.

Vino, Costi, te aşteptăm cu braţele deschise! Suntem
în flăcări după muzica ta.

Răsplăteşte-ne cu un playback de calitate, doctore!

O lecţie de istorie.




300. Un film care pe unii i-a făcut milionari.
Iar altora le-a îmbogăţit sufletele cu scene de
violenţă filmate impecabil. M-a urmărit nopţi de-a rândul,
prin vis, imaginea maţelor însângerate
scoase la promenadă din burţi.

Un film agreabil, cu scene de vitejie mişto.

Vizitând acest link, am râs în hohote câteva ore!
Sunt vreo şapte pagini de parodie, toate merită
clickuite.

Filosofii momentului.




Îi întâlneşti peste tot. Când le citeşti înjurăturile pe bloguri,
când îi vezi opintindu-se să scoată un lol filosofic, în spatele
căruia nu mai e nimic. Sau când te uiţi în oglindă.
Asta e mai grav.

Via.

Cadou cu păr.



Pe cinci mai e sărbătoarea comercială "Ziua bărbatului",
un festin al berii care mă lasă rece. În semn de protest,
voi lăsa berea caldă şi nebăută, o voi pedepsi lăsând-o
să se bronzeze la soare.

Aprilia
ne face cadou, simbolic, nouă, bărbaţilor, un aparat
interesant, care poate reda libertatea respiraţiei noastre,
după ani de sclavie a nărilor sub dominaţia unor pilozităţi
generoase.

Îi fac şi eu cadou această poză. Ca să se îndrăgostească
din nou de regnul masculin.

Moartea amuzamentului.


Nu intru în vizorul campaniei “Cancan”.

De când mă ştiu, am statut de
prizonier în zona ziarelor de calitate – Adevărul, Cotidianul, EvZ.
Nu contest nici nevoia devoratorului de mondenităţi umflate cu pixul.
Acest public există. Dar, în anumite momente, pun la îndoială
fantezia publicitarilor şi curajul lor nejustificat.

Există un spot care foloseşte moartea unui simbol
ca punct de plecare pentru amuzament.

Printul cu Dodi, pasajul şi Lady Diana inclusă subliminal în text
reprezintă combinaţia între grotescul perfect şi chixul imuabil.

Dispariţia violentă a prinţesei Diana a fost o lovitură sub centură
pe care moartea a dat-o umanităţii.

Mi se pare prea mult ca un ziar care intră
cu picioarele în intimitatea vedetelor să-şi facă publicitate
în oglinda acestei morţi celebre.

Nu e nimic de râs.

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template