Jalonul cu suflet.



Un nefericit cade dintr-o ambulanţă, într-un tunel din Moscova.
Rămâne lipit de asfalt, pradă uşoară pentru roţile pe care scrie 80km/h.
Nimeni nu se opreşte să-l ridice. Îl ocolesc ca pe o pisică moartă-n drum.

Scriam, ieri, cum unii oameni au nevoie de o simplă mână întinsă, doar ca să
stea pe propriile picioare. Filmuleţul l-am găsit aici, iar eu m-am regăsit în imagini.

Nu eram cel căzut, ci bestia care călca pedala până la fund, ca să nu-şi
murdărească retina cu imaginea unui om îngenuncheat de boală.

Primul gând care mi-ar fi venit în minte? "Dă-l încolo, un beţiv... Cine l-a pus
să se îmbete în halu' ăsta?"

6 predispoziţii la dialog.:

cristina benedict spunea...

nu trebuie sa te invinovatesti pentru ce s-a intamplat si nici sa ai regrete pentru ca regretele nu ajuta la nimic ci doar te impiedica sa mergi mai departe. eu am invatat in timp sa nu am regrete, orice s-ar intampla. gandeste-te cati se afla in aceeasi situatie.
la mine in bloc, la etajul 10, de mai bine de 5 ani, doarme un barbat, ca sa nu-i zic boschetar, care la un moment dat a avut familie, chiar si copii, dar care l-au dat afara din casa de atat de multi ani incat nu mai stie nimic de ei si probabil ca nici ei de el. inchipuie-ti cum e sa-l auzi tusind de i se rup plamani (are tuberculoza) in noaptea de Craciun. sau sa-l vezi adunand in fiecare seara de pe la usi covorase ca sa aiba un "pat".
ce poti face in situatia asta? il poti lua acasa? nu. il poti ajuta cum poti, de cate ori poti, pana la un moment dat cand iti dai seama ca oricat de mult ai face nu vei reusi sa-l ajuti suficient si pe de alta parte te gandesti cati copii si cati batrani muuult mai bolnavi de cat el exista, hai sa zicem numai in bucuresti.
nu stiu daca tu le dai bani cersetorilor, eu nu le dau, sau mai bine zis nu le mai dau. asta de cand o batrana de la universitate, careia nu i-am dat nimic pentru ca nu aveam niciun ban la mine m-a injurat si dracuit. atunci m-am lecuit.
mai mult decat sa ma rog duminica la biserica pentru acesti oameni eu nu mai fac.
si daca stam bine sa ne gandim, numai Dumnezeu ii mai poate ajuta pe acesti oameni.
Doamne ajuta!

cristina benedict spunea...

si mai vroiam sa zic ceva. s-a facut un studiu care a aratat ca o persoana care se afla singura intr-o statie de autobuz si care vede o alta persoana agresata va interveni in apararea acesteia deoarece, nemaifiind nimeni in jur, se va simti responsabila pentru viata acesteia. iar daca in statie s-ar afla mai multe persoane, nimeni nu se va baga, deoarece fiecare va trimite responsabilitatea la celelalte persoane aflate acolo.
eu una nu sunt de acord, poate pentru ca sunt femeie. eu una daca as fi singura nu m-as baga de frica, pe cand daca ar fi mai multe persoane as capata curaj. iar aici vorbesc in cunostinta de cauza pentru ca am trecut de mai multe ori si printr-o situatie si prin alta.
ps. cred ca am deviat un pic de la subiectul tau, dar mi s-a parut interesanta observatia.

Verbiaj spunea...

Nici eu nu dau bani cerşetorilor, am văzut prea multe ieşiri necontrolate şi abjecte de-ale lor, care m-au scârbit. Mă impresionează oamenii aceia care nu cer, care merg abătuţi pe stradă şi poartă în ei poveşti triste. Necerşetorii, oamenii cu adevărat sărmani şi printr-un gest absolut spontan le pun în mână cea mai mică bancnotă din cele pe care le am în buzunar. E întotdeauna bine să-i dai unui cerşetor ceva de mâncare, chiar dacă mai există unii care te şi refuză. Dar măcar aşa eşti sigur că nu dau banii primiţi pe ţigări şi băutură. Era, la un moment dat, în maşina cu care mergeam la serviciu, un olog tânăr, care câştiga mereu câţiva bănuţi, în minutele în care îl aveam în faţa ochilor. L-am văzut într-o zi în afara "serviciului", bea un suc natural de fructe cu poftă, la umbră şi mergea ca un om normal. Eu nu-mi permiteam atunci să cumpăr sucul ăla.

petisa spunea...

verbiaj, nu te stiam asa.... chiar ai fi trecut mai departe? Nu trebuie sa mai gandim ca un roman. Ca e betiv si lasa-l acolo ca isi merita soarta. Hai sa gandim ca cei mai fericiti oameni de pe planeta: danezii, si poate asa vom ajunge si noi sa avem mai des zambetul pe buze. Si poate asa ne vom mai da jos din masina, ca prea ne-am obisnuit comozi... ce zici de o intrecere cu bicicleta?

Alexandru` spunea...

Filmuletzul m-a dus instantaneu cu gandul la Rabbit in your headlights.

Acum dilema o reprezinta oscilarea intre a ajuta si a ramane indiferent. Sunt persoane ce s-au fript si au fost boscoroditi doar c-au dorit s-ajute, deci clar nu le mai arde sa puna umaru'. Reactiunile tin de experienta fiecaruia.

Verbiaj spunea...

Alexandru, videoclipul îl ştiu, se asortează cu viaţa reală. E al naibii de dureros. Îţi intră pe sub piele toată răutatea aia şi te întrebi dacă şi tu eşti aşa. Bineînţeles, spui că nu, dar cine te crede?

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template