Windows cu termopan.


Via Eatliver.

La umbra micului bătrân.

Privesc cu jind spre plasma colorată şi văd feţe fericite.

Oamenii sunt mai aproape de divinitatea cârnatului.

Propăşirea burţii e la modă.

Au nisip până şi-n chiloţi. Dar se simt excelent.

Ţigani de conjunctură fac speculă cu şezlonguri.

La mare, la soare, fetiţele sunt pline; de haine, fiindcă e frig.
Ochi de brute libere de obligaţii ar vrea să le vadă în splendoarea antonimiei lor,
adică „dezbră”.
Singurele certitudini goale sunt sticlele. Supte până la epuizarea ochilor tulburi.

De 1 mai, mulţi români au ales să muncească printre dinţi. Scobesc micul în nas şi fac biluţe din muştar.
Corespondenta „Realităţii teve” are ca fundal pentru vorbe o noadă de cur românesc.
Iţită pe jumătate de sub pantalonii de trening, crestătura dintre buci spune „Hello!”
Pe lacurile din jurul Capitalei, bucureştenii au ieşit să dea cu momeală.
Unii au reuşit să pescuiască o manea din dacia vecinului de alături.
O fâţă tot de la Realitatea îi ia interviu unui peşte. Carasul se zbate filosofic,
amintind de zbuciumul omului pe pământ în acul vieţii.

Gramatical vorbind, grătarul rimează cu libertatea.

1 Mai prost ca românul n-am văzut. Decât în Bulgaria.
Ca să facă reclamă naţiei, nişte şmecheri din Pantelimon au furat aurul de
pe Nisipuri.

Beau în cinstea invenţiei.



Paharul ideal.

Creier porno.


"Alina Plugaru a renunţat la telenovele pentru filme porno.

Actriţa XXX ne-a mărturisit că îi place mai mult să joace
în filme porno decât în telenovele.
Motivul? Nu trebuie să înveţe replici. Plus de
asta, sumele de bani pe care le câştigă de pe
urma unei scene porno sunt cu mult mai mari
în comparaţie cu ce i-a oferit Lazarov pentru
telenovela “Secretul Mariei”, unde a avut un rol
episodic. PAGINILE 8".

Mă întreb, cu mare curiozitate. Oare onomatopeele
“Aaah, aaaa, aaaaaaaaaaaaaaa”, nu sunt replici?

Sursa citatului, Click.

Ştire cu părul lung.

O femeie apreciază compania unui bărbat,
în special dacă acel bărbat este proprietarul companiei.

Zero.

Mă uit la Coca Cola Zero (1) care stă nesimţită sub masă.
Şi apoi mă holbez la ecranul alb al monitorului Samsung (2).
Pad-ul meu are mâzgălită pe el sigla Peugeot (3). CD-ROM LG (4),
telefon Nokia (5). Papuci nik-nik (6), televizor Teletech (7).
Revăd lista cu mouse-ul IBM (8). Şterg chestia asta (prăjitură pufoasă
cu cremă de Cacao Măgura, 9) cu tastatura Genius (10).

numărul 1 l-am folosit de cinci ori ducându-l la gură până la epuizare, fără să mă satur;

nr. 2, pătruns de ochii mei, de atenţia mea, mai abitir ca iubita din preajmă;

3, pipăit, mângâiat, dezmierdat cu mâna, o extensie repetată a cifrei 8 din listă;

4, băgat şi scos de câteva ori în seara asta, acţionat prin buton;

5, o prelungire modernă a urechilor; atente doar la el, obediente doar lui;

6, picioarele odihnite de două ori în ei, mers, dus gunoiul în ei;

7, adulat, zappat, râs la el, aprins imediat cum intrat în casă, primul gând - dus către el
de cum venit de la serviciu;

10, nevoia degetelor mele, promenada vesperală, întâlnirea în iatacul cuvintelor şi www-urilor,
de zeci, sute de ori în fiecare zi.

Brandurile, firmele, siglele, superofertele ne umplu obiceiurile cu numere. Ne standardizează reflexele. Ne răstignesc sufletele pe coduri de bare. Da, am folosit NOKIA-ul de 15 ori astăzi. Mouse-ul a înlocuit cu pixeli hălci mari din viaţa mea reală. Televizorul, doar un umil torţionar al timpului liber. Suntem cifre în sondaje, pentru că ne place. Respirăm rating. Suntem rebranding. Sting lumina în cameră şi plec în somnul meu fără vise. Azi am uitat să redevin om.

De ZERO ori am ajutat-o pe bătrâna cu plasture la ochi de la metrou Unirii să se sprijine de blândeţea mea. De două ori m-am uitat impasibil cum încearcă să roadă un covrig. Vechi de trei zile. De ZERO ori mi-am sunat părinţii, la ţară, să le spun că-i iubesc. Ei m-au aşteptat să-i sun de zece ori. De ZERO ori mi-am cerut de nevastă iubita. Ea are nevoie să spună "Da!" doar o dată. De ZERO ori am donat sânge. "Doar" 1.000 de muribunzi mi-au aşteptat astăzi lichidul care mi-e de prisos. De ZERO ori am zâmbit sincer şi dezinteresat. O dată am făcut pe cineva prost.

De ZERO ori m-am rugat la Dumnezeu. Iar el mi-a spus că mai are răbdare cu mine de încă 1 miliard de ori.

Iadul e un hypermarket cu suflete expirate. Mi-am lăsat şi eu rând, vin imediat.

Doamnelor şi domnişoarelor! Fetelor! Nu vă dezbrăcaţi!



Pentru că vine unu şi vă împuşcă.

armata+vizita medicala+gol



Dragul meu, sunt alături de tine. Ţi-e frică!
Da, ştiu prin ce treci!

Ai crezut că vei găsi antidotul
aprehensiunii tale pe google.

Şi l-ai găsit.

Farul în noapte. Călăuza în deşert.
Psihologul, vraciul de inimi, doctorul Andrei
al blogurilor sfărâmate de dureri. EU.

Apropo, parcă ştiam că serviciul militar nu mai e obligatoriu.

And ză leapşa goes to...

Bantuie parfumul gros de primavara (Eugen)
Un piersic roz ma-mbie c-un sarut pe
nara (somnoros)
In iarba greierasi soptesc duios ( Arabella)
Un vers de idiom anevoios (ecostin)

Mi-e dor sa sar sotron intr-un picior (catastif)
Si vei uita ca-ncerc sa te omor. (thetudor)
Ma duc, mai bine, sa culeg urzici (monicaspune)
De sub mici burtici de-arici pogonici. (Oblia)

In cimitir strabunii danseaza ca si cand (mahala)
Nimic n-ar mai veni curand. (Andrei za Artist)
Nici sexul oral nu-i ca altadata ( Adrian Ciubotaru)
Sperati macar ca va fi fata! (Andrei Rosca)

O veverita apare brusc dintr-un tufis ( Andressa)
Un copywriter bun ar pune-o pe-un afis. (culturavura)
Si-afisu’ pe un stalp pe care veverita (luciat)
Serveste chipsuri cu furculita (maddish)

De pe crucea luminată cu neon am salvat un Isus (poesis)
Doua picaturi de sange si o ruga dusa-n sus (bluedaysblog)
Dar Postul a trecut si l-au papat pe Iepuras ( Umma)
De jur-imprejur iarba e rosie pe imas. ( Lali)

Dupa, am stors lamaia pana am iesit din ea (permafrost)
De-i primavara, stropi acri merg si in cafea ( Marie Jeanne)
Asa ! Sa treaca Greata Lumii, spune Vocea. (Cristian Greger)
Un vis frumos o’nlocuieste. Pe ea, greata. ( VisUrat)

Pandind venirea verii regurgitez un vers (Gramo-girl)
Si-mi vad apoi de treaba. Si totu-i tot mai sters. (Gramo-boy)
De verde iar ne plingem si n-avem nici un sens (Suzi)
Cind ne ratacim pasii, intrind pe contrasens. (Vio)

Poliţia călare oscilează între Mitică şi Rubens (Aprilia)
Şeriful God dă copy-paste din Iad în Rai cu sufletele noastre (Verbiaj)

Prins între picioarele de vers ale poeziei,
care face faza mişto din Basic Instinct, plămădesc şi eu
un plod rimat. Sunt onorat să semnez lângă toate
aceste celebrităţi blogăriste. Şi gardiana 10 (prietenii
îşi amintesc varianta complexă a lepşei) merge mai departe
la KOLONELUL VOICULESCU.

Sibiul în trei paradoxuri.

Am fost până la Sibiu să-mi iau o şaorma.

Scena 1.

Bucureşteanul, adică eu: "Daţi-mi şi mie o şaorma de pui,
fără ceapă şi usturoi".
Sibianca, adică ea: "Salate?"
Eu, evaluând: "Varză albă, castraveţi muraţi, mai puţin varză roşie".
Ea, mirată: "Mai puţin sau deloc?"
Eu, amuzat: "Deloc!"

Analiză pe text. Pentru mine, construcţia "mai puţin" înseamnă
"toate, în afară de", obiect nedorit, anulat prin excludere.
Nu şi pentru simpatica domnişoară, căreia îi mulţumesc pentru şaorma
delicioasă. Ea credea că "mai puţin" înseamnă mai puţin.

Scena 2.

În magazinul de haine, căutând un cadou pentru prietena mea,
înfruntând şuşotelile dşoarelor vânzătoare care îmi monitorizau
scotoceala prin hainele femeieşti. Găsesc o bluziţă simpaaatică, pe
care era lipită cifra 30.

Mă duc la casă, dşorica îi dă în cap cu codul de bare
şi îmi recită zglobiu cifra 40. RON. Îi spun că e o greşeală, că era lipit
preţul 30. Mi se răspunde urâcios şi superior: "Caută tu prin tot magazinul
şi o să vezi că preţurile nu arată aşa!" Mă şi imaginam cocoţat în vârful unui munte
de haine, două ore mai târziu, negăsind nimic. Dau replică: "Da, dar m-aţi păcălit,
pe mine, ca şi client. Vreau produsul la preţul găsit de mine!"

N-am auzit deloc "Ne cerem scuze, aveţi dreptate, e vina noastră", ci "Nu se poate". Am ales să plec din magazin şi să nu mai cumpăr de la ei. Mai erau zece magazine care mă aşteptau.

Scena 3.

Taximetriştii sunt nişte fiinţe foarte curioase, care înjură. Doi din trei
m-au deranjat băgându-şi p fără motiv în trecători, în trafic, în primar.
M-am simţit deranjat, iar unuia i-am dat o lecţie. "De ce sunteţi atât de supărat?",
l-am întrebat. "Vă grăbiţi undeva?" Îl claxona pe un braşovean care se mişca destul de
încet şi îi "ura" organe genitale. "Ştiţi că oamenii din alte oraşe merg mai
încet, nu cunosc oraşul? Le e greu să se orienteze, trebuie să fiţi mai îngăduitor!"
"Aveţi dreptate!", mi-a zis. Şi a tăcut.

Bonus
Scena 4.
La o tonetă de îngheţată la cornet era o coadă de vreo 50 de persoane.
Cel mai mare cârnat de oameni înşirat pentru a se răcori. Eu am fost al 51-lea.
2 RON îngheţată de vanilie şi caramel, excelentă.

În concluzie, în doar trei ore de plimbat prin centrul Sibiului am avut
timp să fiu copleşit de aroma veche a străzilor, să fiu amuzat de acrobaţii
lingvistice încântătoare şi să primesc o palmă din cea mai pură nesimţire localnică.

Sibiul e un oraş pe gustul meu, cu străzi care ascund în ele dulci istorii
şi poveşti de vitejie. Are un aer modern şi cosmopolit. O să mă întorc cu drag acolo.

Patru anotimpuri în câteva secunde.


Neapărat, click pe imagine!

Un rus, un aparat de fotografiat, un soft,
patru anotimpuri, un bloc, maşini, oameni, viaţă,
frunze şi emoţii efemere.

Rezultatul e copleşitor în fotografia ca nisipul
mişcător. Înghite clipa, o face să moară şi o renaşte.

Pe aici nu se trece



Scuzaţi-l că stă cu spatele.

Băsescu rock star. EXCLUSIV.


Create Your Own PaloozaHead - Visit Lollapalooza.com

O înregistrare neobişnuită a intrat "pe surse"
în posesia deţinătorului acestui blog, pe numele
lui mic, verbiaj.

Videoclipul îl înfăţişează pe preşedintele-dansator,
cântând piesa "Alive" a celor de la Pearl Jam.
I'm still alive, zice el, pendulându-şi picioarele
stilizate marinăreşte.

Să-l ascultăm!

Răzgândeanu şi Răzgândescu. Partea a doua.



Chases you can't stop watching.

Adică Băsgândescu şi Tărigândeanu, alergându-se
ca să se păruiască (funcţionează doar într-o direcţie) şi
să se cotonogească.

Via AdArena.

Tăriceanu, Băsescu şi clica. Războinicii luminii.


Aşa se vede lupta dintre camarilele care ne conduc ţara.
Fiecare încearcă să ţipe cât mai tare.

Băiatu' în negru, căpitanu' cu numărul 10 e Tăriceanu,
bandajat la picior după accidentul de motocicletă. Încă se
mai resimte. Doar gura nu-l doare. Îşi aminteşte cum l-a visat,
cu o noapte înainte, pe Băsescu, turnând nisip pe drum. Un
alt coşmar care i s-a adeverit.

Băieţii în roşu sunt Udrea, Băse, Stolo, Boc şi restu'. Au şi ei
limbi pe care să le scoată. Şi pe care să le dea. Cine dă mai multe,
rămâne la putere.

Teren de joacă pentru înjurături.


Via Teo de la Deko. De pus pe maşini.

Crimă la Cotroceni. EXCLUSIV.

Cei doi bărbaţi au adormit, ţinându-se în braţe.
Împart acelaşi pat. Lui Băsescu îi e puţin răcoare, dar
îşi acoperă frigul de pe piele cu bucăţele rebele de şuviţă.
Văcăroiu se acoperă cu vodcă. E beat mort. Mai mult mort
decât beat.

Traian sforăie vârtos, în dulce grai de cucuvea.
Nicolae îşi horcăie ultimele clipe de viaţă. Noaptea în care
cei doi au scufundat România e adâncă.

Ultima seară la Cotroceni
a constat în împăturiri de ciorapi, dat jos tablouri cu nave
de pe pereţi şi ultime aere prezidenţiale, în baie. Băsescu vroia să
plece de ieri, dar s-a răzgândit şi a aţipit cinci minute. Când s-a trezit,
a das nas în nas roşu cu Văcăroiu, actualul preşedinte-băutor post-mortem.

Schimbul de amabilităţi a fost stins în bere, vin, tequila, bloody udrea,
sex on the beach şi alte cocktailuri. După orgasmul politic cu care nu
se va mai întâlni niciodată, Văcăroiu a vrut să fie ţinut în braţe şi
dezmierdat, alintat şi giugiulit. N-a mai apucat.

Băsescu s-a apropiat de el cu interes. S-a mai apropiat o dată.
Şi încă o dată. De 32 de ori. În legitimă apărare.

Iar acum dorm, într-un amestec duios de vomă şi sânge.

Nu rataţi! La OTV urmează reconstituirea asasinatului!
Ştampila de vot, arma crimei! Procurorii criminalişti
vor analiza cum victima a fost trimisă în somnul de veci,
cu 32 de lovituri aplicate corect pe buletinul de vot numit cap.

În partea a doua a emisiunii, Bahmu şi Prigoană se hotărăsc
să candideze în tandem la postul de preşedinte şi premier;
o alianţă indestructibilă care va conduce România fără certuri şi
divorţuri.

Rodica Stănoiu mai există?

Am văzut-o azi pe Rodica Stănoiu în Parlament.

Râdea la glumele lui Vadim.
Mustăcea, scărpinându-se pe burtă. Şi vota.
În bătaie de joc.

Eu credeam că Rodica Stănoiu a murit, iar cenuşa ei
a fost prizată de Emil Boc la un parastas-party cu politicieni.

Băsescu. Robotul reactivat. Fufa invizibilă.

Năsucul roşu. Prostănacul. Guşă cu pumni în căpuşă. Divorţata.

Traduceri:

Băsescu: Băsescu, unic şi intraductibil.

Robotul reactivat: Stolojan, natură moartă, tehnocratul trist,
omul providenţial din sanatoriu, şuviţa cheie de pe chelia marinărească,
ratatul politic, impotentul, omul votat de mine cândva.

Fufa invizibilă: Unde naiba e Udrea când ai nevoie de ea?
Un zvâc din şold, o tresărire de sân blond şi am fi uitat de toate.

Năsucul roşu: Domnul Vodcă, paralizatul moral, conducătorul anonim
cu nume de animal sfânt în India, dar din care a rămas doar baliga.

Prostănacul: Geoană, eunucul politic dar şi singura fată din harem care
a rămas gravidă cu baronii locali. Acei oameni care profită de ea şi o aruncă
de la unul la altul. Au şi ei nevoi.

Guşă cu pumni...: Alergatul de popor, terenul de joacă pentru bastoanele revoltate
ale băbuţelor traseiste pe la revoluţii, penibilul amuzant.

Divorţata: Fata lui Băsescu venită să facă şi ea piaţa printre oameni, că altfel
nu ar mai putea da ochii cu ta-su.

Alcătuiţi o nouă propoziţie cu definiţiile nou-învăţate.

Băsescu, robotul reactivat, fufa invizibilă cu năsuc roşu, prostănacul, guşa pentru pumni
în căpuşă. Divorţat.

N-are nicio logică. Adică exact ce se întâmplă acum la televizor şi
prin vieţile noastre în curând apolitice.

La această lucrare de control luăm toţi nota 2. Rămânem corijenţi
la democraţie.

ţărănie cu Ţ mare.



O domnişoară îşi pierde portofelul pe o străduţă
din Bucureşti, pe undeva pe lângă Cişmigiu, cred.
Iar paparazzi buni de la Metropotam filmează reacţiile trecătorilor.
Români, ţigani, pensionari, oameni ai muncii, studenţi.

Cei mai mulţi aşteaptă ca neglijenta domnişoară să se
îndepărteze şi bagă portofelul în buzunar. Ca nişte actori
puşi să improvizeze, mimează puţin îngrijorarea şi pleacă mai departe.

Doar vreo doi aleargă după "victimă" şi-i fac un bine. Ceilalţi,
nu.

Tuturor celorlalţi, le urez poftă bună, că au gura plină.

Sunt acri strugurii?


Fotografia nu prea are legătură cu textul, e doar
frumoasă.

Aseară, în hypermarket, un tânăr pensionar
(din respect pentru vârsta înaintată îi vom spune aşa),
a blocat două cozi ce ne purtau iremediabil paşii
spre cântarele de legume-fructe.

Evident, vroia să cântărească ceva. Dar ce?
Coada a aflat, în cele din urmă, pe propria ei piele.

Specimenul gen administrator avea în mână o pâine feliată, pe ambalajul căreia
stătea scrisă cantitatea - vreo 800 g. Dar informaţia mai
trebuia verificată din alte două surse. S-a dus la primul cântar.
"Domne, aşa e, are 800 g!" a pufnit el, puţin (mai mult) deranjat.
Profund convins de veridicitatea
informaţiei (!) a zăbovit şi la cel de-al doilea cântar.
Stupefacţie! Tot 800 g! Înfrângere! Scandal ratat!

În spatele dinţilor încleştaţi, înjurături de toate vârstele
tânjeau să iasă la lumină. Bărbaţi, femei şi copii îl priveau
pe tataie cu un jind deloc creştinesc.

Imediat în ceafa lui, la aceeaşi fatidică înşiruire de oameni,
un tânăr student la arte plastice citea,
ca să treacă timpul mai uşor. "Dă-mi o frunte în buric să văd
unde-ţi vine gura", scria acolo, în paginile cărţii lui Andrei Gheorghe,
"Midnight Killer".

A citit, şi-a reprimat un hohot şi s-a uitat la pensionar.

Dacă Hitler ar fi trăit.



Dacă Hitler ar mai fi trăit oleacă,
Eddie Murphy, Denzel Washington şi Oprah
ar fi arătat aşa. Chiar şi Michael Jackson (sesizaţi ironia subtilă).
Nu ştiu cine s-a gândit să-i depigmenteze în Photoshop pe
aceşti abanoşi vii, dar măreaţă i-a fost ideea!

Mă întreb cum ar arăta Bănel Nicoliţă,
Fane Spoitoru', Adi de Vito sau Guţă cu negrul măturat
de pe piele şi pus alb în loc?

Răspundeţi-vă în gând, dar cu toate luminile aprinse în casă.

Jalonul cu suflet.



Un nefericit cade dintr-o ambulanţă, într-un tunel din Moscova.
Rămâne lipit de asfalt, pradă uşoară pentru roţile pe care scrie 80km/h.
Nimeni nu se opreşte să-l ridice. Îl ocolesc ca pe o pisică moartă-n drum.

Scriam, ieri, cum unii oameni au nevoie de o simplă mână întinsă, doar ca să
stea pe propriile picioare. Filmuleţul l-am găsit aici, iar eu m-am regăsit în imagini.

Nu eram cel căzut, ci bestia care călca pedala până la fund, ca să nu-şi
murdărească retina cu imaginea unui om îngenuncheat de boală.

Primul gând care mi-ar fi venit în minte? "Dă-l încolo, un beţiv... Cine l-a pus
să se îmbete în halu' ăsta?"

Astăzi m-am simţit impotent.

Orele şase ale serii, iar paşii mei grăbiţi s-au oprit dezgustaţi.
Piaţa Timpuri Noi, nod în gât. Revoltă. Laşitate. Le-am trăit.

Aşa începe povestea durerii mele de-o seară. Am văzut un om căzut
şi nu l-am ajutat. Putea să fie chiar Iisus, batjocorit de semenii mei,
care râdeau de el tresărind din burţi.

Pe o bordură lipită chiar de clădirea cu zarzavaturi dormea un om.
Visa, ca să uite de frig. Închisese ochii, ca să uite de oameni. Am trecut
pe lângă el, fără să clipesc. Un om al străzii, ca oricare altul. Şi atunci,
un puşti de 18 ani s-a urcat în BMW-ul său vechi din '89 şi a dat în marşalier
până a urcat bordura. A apropiat spatele maşinii de bătrânul care dormea.

Şi atunci, acest avorton al libertăţii capitaliste a început să ambaleze motorul.
Bătrânul a fost pulverizat de fumul gros. S-a speriat, smucit brutal din somn. Ţeava de eşapament îi răsuna în faţă, la câţiva centimetri distanţă de ridurile sale.
Iar lângă el, cinci oameni râdeau, români şi ţigani, fraţi întru hohot.

Iar eu, de frică, nu m-am dus la el. Mi-a fost teamă să nu mă taie ţiganii. Paralizat de
neputinţă, am plecat mai departe. În urma mea, râsul îşi mai trăia, încă, amarele lui convulsii.

Puteam să mă duc la bătrân şi să-i întind mâna, în faţa tuturor. Le-aş fi dat o lecţie.
Poate m-ar fi scuipat. Dar sigur era mai bine. Puteam să mă lipsesc de 10 RON din buzunar.
Mâine, bătrâne care ai putea să-mi fi tată, vreau să te găsesc. Vreau să-ţi cer să mă ierţi,
dragul meu.

Gabriela îmi duce mai departe povestea. Mulţumesc, Gabi!

EXCLUSIV! Şucăr mare! Madonna are boală pe artă!


Pictura care a dezgustat-o pe divă.

Astăzi, pe acest uluitor blog va debuta o nouă
rubrică, forţat denumită "EXCLUSIV!".
Va purta această titulatură doar ca să atragă atenţia
cititorilor, puţini, dar buni, care intră în bătătura mea
virtuală.

Prima ştire văzută exclusiv de mine şi de alţi
100.000 de oameni apare ca o boare
pe blogul şlagăristei Madonna. Un damf de răutate,
o revoltă infatuată contra picturii. Da, chiar ea! Blonda
bătrână, care a călcat în picioare orice tabuuri de-a
lungul carierei măcelăreşte în câteva cuvinte o operă
de artă care o înfăţişează urâtă. Se mai şi plânge că pictorul
Peter Howson are ceva personal cu ea şi cu nevastă-su, Guy Ritchie.

Citez din memoria copy-paste-ului: "Peter Howson, a disgusting person
has painted a disgusting painting" bla bla bla. Madoniţa nu are prea
multe cuvinte în vocabular, da' e şucărită rău, pe o formă de libertate de
exprimare, artă, până la urmă.

Pe acelaşi blog, Madonna a postat un filmuleţ youtube în care "bărbaţii"
Cher şi Tina Turner sunt "parodiate" de nişte transsexuali.

Adică ea poate să-şi bată joc de alţii şterpelind un videoclip
scabros cu aceste două babe imitate mişto, dar de ea să nu te iei, că te
bălăcăreşte pe blog. Nasoalo!

Cauciucuri pentru oameni mari.



Pe blogul lui Necromanc, pe care l-aş
muta cu totul la mine, atât de mişto e,
am găsit această reclamă virilă, această
idee tare, această vârtoasă inspiraţie.

Promo la noul Durex XXL.

Nu voi ezita să cumpăr şi eu o mostră,
măcar aşa, de pamplezir, când o
ajunge şi pe rafturile autohtone.

Voi aştepta Sărbătorile de Iarnă.
Coadă "huge" la CORA. Martori - oameni fluturând
lăudăros teancuri-teancuri de bonuri de masă prin
preajma nasului meu. Dar invidia îi va roade şi pe ei.

Cu portavocea în gât, voi cere şi eu un bax, de pe raftul
de sus. O voi ruga pe domnişoara casieră să se întindă,
pentru a mi-l oferi.

"Durex XXL, vă rog! Daţi-mi două kilograme, şi de căpşuni,
şi de banană şi de prună. Da, plătesc cu bonuri de masă".

Cine e arătarea? CONCURS FABULOS!


Dinţii ar putea să-l trădeze.

Premiul constă în resturile de mâncare
pe care ne vom chinui împreună să i le
ghicim între măsele.

Şi totuşi, cine e maimuţa cu iz de om?

Există un program online care m-a amuzat
colosal şi teribil. Vă voi face cadou linkul.

Şi totuşi, cine e destrăbălatul ăsta care râde?

Fericirea are picioare scurte. De copil.


O fotografie cât 1000 de cuvinte.

Spaţiul din mijloc a fost lăsat liber, ca să
aibă şi Dumnezeu loc.

În faţa unei asemenea imagini amuţeşti.
Aşa ceva mi-aş dori să găsesc pe primele pagini ale
ziarelor româneşti. Dar, nu!

În sufletul lor de celuloză
bate o inimă siliconată, mare cât un sân.

Bă, hai să ne amăgim fericirea
dând 0,5 RON pe nişte pagini cu ţâţe.

Penibila realitate.

Domnişoara moderator-vedetă căreia nici măcar nu-i
ştiu numele îi dă legătura directă colegului
de la Realitatea TV. Subiect - explozie.
Locaţie - Fabrica de acetilenă din Berceni.
"Bună ziua, Cristi (sau cum îi zice ăluia).
Am înţeles că au fost NUMAI doi răniţi în
accidentul de azi. Spune-ne mai multe".

Probabil că ar fi vrut să spună mai MULŢI,
dar şi-a înghiţit vorba, dosind-o sub tonele
de machiaj pus cu mistria pe faţa angelică.

Ce şi-ar mai fi dorit morţi cu ţevi înfipte-n cur,
oameni tăiaţi de cioburi de la brâu în jos, etc.

Numărul victimelor i-ar fi adus, oare, bani
în plus la salariu?

Dropping £45,000 piano 'was the worst thing that's ever happened to me'



ÎNAINTE ŞI DUPĂ APOCALIPSA CULTURALĂ!!!

Am găsit pe Daily Mail acest titlu înfiorător pentru
iubitorii de cultură.

"Dorelii" lor, adică salahorii occidentali,
au făcut o nefăcută. Ei transportau un pian.
Citeam şi mă cruceam. Vechi nostalgii
cinematografice mi s-au activat în creier.
Stan şi Bran, pianul, remember?

Cum ridicau ei vânjos obiectul cu clape,
albul şi negrul de pe ele s-au amestecat,
mai întâi între ele, apoi cu ţărâna gliei
respective.

Un fel de Rolls Royce al pianelor (zice o sursă
din articol), cumpărat cu bani strânşi din donaţii,
timp de doi ani de zile. Făcut praf într-o secundă.

Mă întreb cum o fi sunat melanjul
de corzi lovite violent de caldarâm.
Cred că izbitura a semănat
a manea.

Leapşa. Clădirile dimineţilor noastre.



Te trezeşti şi vrei să respiri. Faci un pit-stop la toilet,
ca să-ţi speli molarii. Vecinu' de jos iar a fumat în baie ca să
acopere urmele mocirloase ale cinei de aseară.
Fugi. Deschizi fereastra. Prizezi lacom ultimele urme
de libertate a gunoaielor de cartier. Le miroşi aşteptarea
din faţa blocului, repausul anterior deportării lor în groapa Glina.

Dar, să trecem la subiect. Care este primul lucru pe care-l vezi
atunci când scoţi freza pe fereastră? Care este peisajul dimineţilor tale?
Eu văd această construcţie socialistă. Văd poza aia de mai sus. Din păcate,
blocului populat de exemplare în vârstă nu-i pot da delete.

Dar ţie, ce "Paradis" ţi se deschide între ochi?
Pune poza cu peisajul tău permanent pe blog.

Răspunde, Kolonele. Răspunde, Shalimar!
Răspunde, Farmazoane! Răspunde, Zalexe!

Mârşavul atac informatic.


Quick And Easy Prank That Anyone Can Do - Click here for another funny movie.

E banal să fii hacker. Dacă faci ce zice domnul
cu voce blajină din filmuleţul demonstrativ,
te poţi transforma din colega-îngeraş care nu
deranjează pe nimeni în hackerul-brută, care le
scoate peri albi chiar şi îngâmfaţilor băieţi de la
tehnic. Da, nici măcar ei nu vor şti ce i-a lovit.

I-o poţi coace şefului care se preface că munceşte
jucând Solitaire, copilului tău care petrece prea mult
timp jucându-se pe calculator.

Plaja răzbunărilor e infinită.

Baftă la plătit poliţe!
Via Necromanc.

http://fotozalex.blogspot.com




Unul dintre cei mai atenţi (sper)
şi acizi (asta în mod sigur) cititori ai
blogului meu îşi pune imaginaţia la
microscop şi ne-o arată şi nouă.
Pe blogul lui Zalex o să vedem cele mai bune
fotografii ale lui. Intrat în competiţie cu sine
însuşi, Zalex ne face poftă cu o fotografie unicat,
cu un motan deosebit, pe numele lui de scenă Mishu.
Să-l urmărim.

Eu îl contrez cu poza a doua, găsită pe undeva pe net,
antivirusul pisic.

Ce faci, pisi?



O imagine a României încremenite.
În calendar, aprilie 2007; dar grilajul, magazinul şi
asfaltul tocit aparţin altor vremi. M-am simţit
înghiţit de trecutul lacom, digerat pe jumătate
şi ejectat în prezent. O imagine a anilor '80,
pe care i-am trăit copil.

Un domn s-a oprit în mijlocul străzii să mângâie
o pisică vie. Nu una de pe LCD, pe care o gâdili cu
mouseul şi o scrolluieşti până toarce.

O imagine a liniştii.

Ţara arde.



"O minciună sfruntată străbate jumătate din lume
înainte ca adevărul să apuce să se scoale din pat",
spune Mark Twain pe coperta de săptămâna asta
a Ideilor în Dialog.

Tăvălită prin minciuni, România e o ţară
căreia îţi vine să-i dai foc.

Putoare pe şine.



Putea să fie terorist.

Discreţia lui dubioasă, somnolenţa sa jucată,
căciula lui, camuflajul perfect. În tramvaiul 5,
puteai composta un bilet spre moarte.

Nenea avea faţă de atentator.

Până la urmă, omul a aţipit de-a binelea,
scăldat în căldura fesului nespălat, care
duhnea deloc timid. Adevărata bombă
ecologică se afla în cap. Hoitul cu circumvoluţiuni
stârnea ecouri olfactive pe o rază majoră.

Mi-am protejat nasul coborând la prima.

Războiu cu cariile.


Carioca care cariază.
În staţia de autobuz de pe Barbu Văcărescu.

Dorel la piscină.



La Unirii, nişte workeri admirau peisajul urban.

Dorel şi Dorelii de lângă el terminaseră treaba

cam pe la ceasurile două ale după-amiezii.


Cu o privire tâmpă, dezgolită de orice dorinţă

de a mai face ceva la ora aia, domnul salopetă

îşi scălda privirea în largul apei cristaline.

Emoţii pierdute în neant, regăsiri de nostalgii.

Un Narcis cu şepcălie albastră, privindu-şi

chipul angelic. Când eşti beat, toate lucrurile par frumoase.


Berea de lângă îi confirmă din plin apatia.

Maniere şi brânză. Berbecali. Întoarcerea la origini.

Auzită de la un prieten rus.
S-a jurat pe strămoşi că e reală.
S-a jurat pe Putin şi Rasputin,
pe Dostoievski şi Gagarin, pe
fotbalişti şi hocheişti, pe ţărâna mamei Russsia.

Cică Geo Becali se afla într-o seară
la un cocktail simandicos, într-o
cafenea de pe Dorobanţi.
În stânga lui, gagică bună. Blondă.
În dreapta lui, o tentativă de om, cu muşchi.
Un badigard.

Bunăciunea vopsită a cerut un Campari Orange.
Bunul român viitor preşedinte n-a vrut nimic de băut.
A cerut BRÂNZĂ. Agramatul din costumul cu dungi
a ştiut să-şi pronunţe tare şi clar dorinţele culinare.

Picoliţa s-a făcut nevăzută. A tulit-o către primul
supermarket şi i-a adus cea mai delicioasă
brânză de burduf. Fără umbreluţă.

Baciul a înfulecat-o în reprize scurte.
Printre hohote şi printre dinţi. În timpul
digestiei, mai creştea puţin în sondaje.

Dac-aş fi pentru o zi preşedinte,
v-aş înfuleca pe toţi fără cuvinte.

Trei gentlemani rataţi. Mâncare cu aplauze.


Domnul Ghiul.

Nişte domni gentlemani se hrăneau
la restaurantul Popas Diana, de la
Belciugatele, 7 km în afara Bucureştiului.

Nenorocul le-a fost ca viaţa lor
searbădă să se intersecteze cu existenţa
mea tumultoasă. Drumurile noastre, toate,
s-au întâlnit vreodată. Adică sâmbătă, pe la ora 16.00.

Dar cum mâncau aceşti arieraţi?
Ei haleau aplaudând. Pentru că ei spuneau glume.
Şi tot ei râdeau, manifestându-şi înţelegerea poantei
intrinsece bătând din palme.

M-am uitat la ei cu o ură părintească. Mi-aş
fi dorit să fiu Vandam, într-un film din vremurile bune.
Să-i potolesc ridicându-mi cracul, să-i calmez cu şpiţul.

Dar n-am făcut asta. Eram prea laş. În schimb, i-am ţinut
sub observaţie. Iar acum, îi plesnesc cu ironii peste bot,
pe blogul meu, călăul lor. Răzbunarea mea finală!

Unu avea coadă şi tricou alb mulat, altu avea capu mare
şi pătat de vărsat, iar prâslea era un frumuşel cu faţă de baligă.
Cel din urmă a întins mânuţa ghiulată şi a scufundat-o în frapieră.
De acolo şi-a luat câteva cuburi de gheaţă. O scârboşenie superbă.

Când am ieşit din local, i-am auzit cum o puneau de un pariu,
pe "doar" 1.000 de euro, cum că ar face nu ştiu ce.

România e scobită-n nas cu lingura.

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template