Trei gentlemani rataţi. Mâncare cu aplauze.


Domnul Ghiul.

Nişte domni gentlemani se hrăneau
la restaurantul Popas Diana, de la
Belciugatele, 7 km în afara Bucureştiului.

Nenorocul le-a fost ca viaţa lor
searbădă să se intersecteze cu existenţa
mea tumultoasă. Drumurile noastre, toate,
s-au întâlnit vreodată. Adică sâmbătă, pe la ora 16.00.

Dar cum mâncau aceşti arieraţi?
Ei haleau aplaudând. Pentru că ei spuneau glume.
Şi tot ei râdeau, manifestându-şi înţelegerea poantei
intrinsece bătând din palme.

M-am uitat la ei cu o ură părintească. Mi-aş
fi dorit să fiu Vandam, într-un film din vremurile bune.
Să-i potolesc ridicându-mi cracul, să-i calmez cu şpiţul.

Dar n-am făcut asta. Eram prea laş. În schimb, i-am ţinut
sub observaţie. Iar acum, îi plesnesc cu ironii peste bot,
pe blogul meu, călăul lor. Răzbunarea mea finală!

Unu avea coadă şi tricou alb mulat, altu avea capu mare
şi pătat de vărsat, iar prâslea era un frumuşel cu faţă de baligă.
Cel din urmă a întins mânuţa ghiulată şi a scufundat-o în frapieră.
De acolo şi-a luat câteva cuburi de gheaţă. O scârboşenie superbă.

Când am ieşit din local, i-am auzit cum o puneau de un pariu,
pe "doar" 1.000 de euro, cum că ar face nu ştiu ce.

România e scobită-n nas cu lingura.

6 predispoziţii la dialog.:

cristina benedict spunea...

Noroc ca tu ai masina si nu esti nevoit sa mergi zilnic cu ratb-ul si metroul. Eu cu timpul am invatat sa nu mai ma enervez. Ptr ca nu merita. Poate ca ar merita daca as avea vreo 2 m si ceva ani de box in spate, dar cum nu am nici una nici alta trebuie sa ma resemnez. Nu o sa ma apuc acum sa-ti povestesc din intamplarile mele ptr ca mi-ar lua foarte mult...

Oricum, foarte tare post-ul cu ala de pe Avrig... Chiar am fost odata la administratia financiara de pe Avrig si cand citeam imi aduceam aminte de aglomeratia de acolo si ma gandeam ca dupa nervii pe care ni-i facem stand la cozi mai trebuie sa mai avem si astfel de privelisti...

Verbiaj spunea...

Eiii, am ani de antrenament cu RATB-ul şi metroul. Peste tot există ceva ce îţi poate atrage atenţia. Noi am ajuns să fim imuni la nesimţire, după terapia de zi cu zi. Nesimţiţii există peste tot, nu numai în România, dar ţara noastră are acel parfum inconfundabil, iar necioplirea are Raiul ei.

cristina benedict spunea...

Ca tot mi-ai raspuns asa repede la comment si ptr ca e duminica si presupun ca nu esti f ocupat...
Care a fost motivatia ta de a intra in jocul lui Chirila? Tu chiar crezi in textele lui?
Eu am 19 ani si nu mai cred...sau cel putin nu asa de mult ca acum 1 an sau 2.

Stiu ca nu are nicio legatura cu nimic dar muream daca nu te intrebam, ptr ca m-a mirat sa vad ca ai intrat in jocul ala. Ok, la fete ma asteptam, dar nu la baieti, si ca sa fiu sincera, cu atat mai putin la tine.

Verbiaj spunea...

Am intrat ca să văd până unde poate merge utopia. De unde începe şi unde se sfârşeşte. E mai bine să cunoşti un fenomen dacă te afli în mijlocul lui. Chirilă mi se pare un idealist şi un romantic incurabil. Vreau să văd cât e de capabil să ţină viu acest joc. E un fel de fight club poetic. Sunt interesat de evoluţia proiectului. E pentru prima oară când o vedetă face aşa ceva. Şi mai cred ceva. Iniţiativa s-ar fi stins din faşă dacă ar fi fost demarată de un anonim.

cristina benedict spunea...

Si asta mi se pare de cacat...ptr ca toate tipele care au participat au facut-o doar ptr ca e vb de chirila...
Aaa...si daca ar fi fost un idealist si un romantic incurabil nu ar mai fi fost cu Andreea Raicu...
Acum sa fim seriosi...aia nu are in cap decat ce poate avea un fotomodel...si asta a dovedit-o prin relatia cu Chivu
Dar ma rog...in definitiv...cine sunt eu sa judec?

Anonim spunea...

da de cand belciugatele e doar la 7 km de bucuresti?

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template