Ostatic în budă.


Poftă bună la masă!

Neasemuitele peripeţii ale unui angajat blocat
într-o hazna cu pretenţii.


Angajatul, adică eu.
Haznaua cu pretenţii, adică bambiliciul
de plăci albe de faianţă, colace împestriţate
de picături galbene şi mirosuri de bun-venit.

La început, a fost nevoia. Apoi, somnul.
Necesitatea în stare pură, dorinţa iremediabilă
de a te uşura pe tine de tine însuţi. Pişarea.

Somnul era o consecinţă firească a uşurării.
Somnul dampicioarelea, în faţa bazinului. Aproape
că picoteam, după ce îmi terminasem din două mişcări
şi o zvâcnire vârtoasă de braţ, ceea ce aveam de făcut.
Vroiam să ies din budă, să mă întorc la lucrurile pentru
care sunt plătit.

Dar în cuşca alăturată a intrat el. O să-i spunem, generic,
"Flatulentul". Fără avertisment, a tras câteva rafale, care mi-au
amorţit intenţia de a părăsi locul faptei.
Apoi a urmat fulgerul umed. Am simţit cum buda
se electrizează, pe o rază de doi m² împrejur.
Eram spectator fără voie, prins în arena
de gladiatori ai căcatului.


Colegul de serviciu a scos un foşnet surd, pe care l-am localizat la
graniţa inferioară de sub buca stângă. Apoi un "ahhaa" reprimat.
Aproape şoptit. O emoţie care a glorificat clipa.

M-am simţit penibil. Aveam bilet în primul rând.
Dar am plătit prea scump pentru el.

"Flatulentul" a tras apa. Începusem să mă simt liber
Vedeam în faţă zorii evadării. Apoi a mai tras-o
o dată. În total, de cinci ori. Nici nu se aduna bine în bazin, că o trăgea
din nou. Apoi a plecat. Tuşea. Aerul verde (dar nu în sensul ecologic),
îi obturase nările violentate.

M-am întors ameţit, la birou. Flash-back-uri.
Cărţi poştale cu căcăcioşi. Vadim pe WC. Mădălina Manole.
Imagini ciudate m-au traversat cu repeziciune.
Eram, încă, posedat. Raţiunea intrase în derapaj.

Nici acum nu mi-am revenit complet.
Sper ca nici "Flatulentul" să nu mai revină vreodată
în preajma mea.

Există în viaţa noastră clipe de tot căcatul.
La figurat. Eu le-am trăit, pe ale mele, la propriu.

1 predispoziţii la dialog.:

Prof. Calitoiu spunea...

"Sa nu indraznesti sa ne pici, cacanarule!"

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template