O, maieu frumos!



Să mâncăm greu şi să fim îmbrăcaţi uşor...

Wishlist.

Puţină libertate
pasiune pentru tot felul de lucruri
o zi liberă, ca să mă liniştesc
un sens pentru greşelile mele
linişte, ca să mă aud
zâmbetul ei
un prieten care să mă ridice
o mamă care să mă aştepte
miros de cafea pe hol
să pot spune: "fiule, eşti fenomenal,
îmi aduci bucurie prin tot ceea ce faci".


Urma.

Wishlist for Christmas.
Panta, leapşă executată.

Mă duc să fumez nişte aer curat.

Vreau să ningă şi astăzi cu fulgi mari, cât Daciile
la mâna a doua.

Am văzut un balerin cu picamăr şi cască aproape
alunecând de pe o schelă, redresându-se în penultimul
moment în aplauzele nimănui.

Am văzut cozi la pâine, oameni cu plase, nerâzânzi
nicicând, nicăieri, teleghidaţi de foame spre raft.

Oamenii nu dansează pe stradă nici măcar în ei înşişi.

Foşti securişti, acum pensionari, îşi bat covoarele ca pe
neveste.

În gări, trenurile...


Björk & Thom Yorke - I`ve seen it all.

Odă porcină.

Dede a scris (pentru a câta oară, oh, Lord!)
o însemnare apetisantă, cu miros de afumătură.

Aflu deloc stupefiat că Dede a pus gând rău naţiei porcine;
un previzibil şi necesar ajun al crimei, cu rezultate
îndestulătoare doar pentru animalele din noi.

Pentru noi cei răi, rai. Mă numesc verbiaj şi sunt carnivor.
Bunăă verbiaj! Am la gât salbă de caltaboşi, iar la mână
brăţară de maţ. Moda toamnă-iarnă 2007.

Untura gâlgâie veselă prin vene.
Gândurile îmi miros a usturoi, iar în loc de inimă am un cârnat.
Un şuierat scurt şi indiscret îmi dezbracă măselele de ultimele
urme de carne.

La Dede pe blog, emulaţia s-a îngrăşat
în ajun cu nişte versuri spontane.

Motto:
Pe picior de porc mare trăiesc
O halcă imens-rozalie halesc.

Mânjit pe la gură de un şorici vulgar
Trăiesc infatuat o viaţă dulce-amar
Mi-s ruj şi caltaboşul şi piftia cea rece
Simt cu slănina-n dinte cum viaţa mă petrece.

Mai adu doar o ţuică, Dede, părinte
Vreau să mă simt pentru-o zi preşedinte.

(verbiaj.)

Mai spune s-aducă şi sare
Să simt în măsea cum trosneşte
Iar ţuica să cadă-n picioare
Nu râde, afar’ viscoleşte

Şi mână şi blogul spre sobă
Cuvinte să pun pe jăratec
Căci porcul mă îndeamnă la vorbă
Şi Verbi îmi pare lunatec.

(Dede)

Ah, fraged şoriciul pe mese,
Să bem dară, Dedes e darnic!
La porcul lui V. fac coadă boierii...

Pe Dedes îl ungem paharnic.

Eu nu mă mai duc la culcare…
Să curga palinca şi-untura!
Citeşte-mi ceva de pe bloguri
Da rar, că mă ia ameţeala.

(Aky)

Fă-te pădure, doamnă hârtie.

M-am rătăcit prin Dinescu. Ca pe un câmp fără nord, sud şi celelate două
m-am rătăcit prin Dinescu.

L-am citit cu spatele la zid, cu picioarele sub plapumă.
L-am citit cu sufletul întors pe dos, înăuntru.
Apoi l-am pierdut prin întinderile patului.
Ce naiba?
Nu-l mai găseam nici în distanţa dintre genunchiul unu şi genunchiul doi,
nici pe sub motan, nici pe sub cearşaf, nici la bucătărie, nici.
La unu noaptea am aprins lumina şi l-am aflat din nou pe Dinescu.
I-am luat cartea şi am dat-o cu capul de tastatură.
S-a văietat, zicea c-o doare poezia, boală grea.

Atentator de provincie

Lângă oftatul gării bodega-i cu noroc
pisica iar se freacă de scaun şi ia foc
vioara taie capul ţiganului coclit
nu strănuta că zboară toţi fluturii din zid.

Azi o s-atac oraşul dar parcă dinadins
castelul e de apă păzit numai de-un ins
şi-unde credeam că-i grâul învârtoşat şi roz
soldaţii îşi usucă ciorapii pe siloz.

Cu cine-nvârte toamna afacerile-i reci?
Pe unde curge raiul în om miroase-a beci
şi-a spirt trecut prin pâine şi-a buci de nenufar...
Nu strănuta că zboară frumosul din ziar.

Psalmul beţivului

Aici unde mă sting definitiv
salcâmi au înflorit fără motiv
tramvaiu-i o conservă c-un beţiv.

Afişe cad. Economii de clei.
Cei ce mă văd se pipăie de chei
căci nezărit sunt numai de femei.

Mă sprijin de-un perete - plouă var,
nu mă salută domnul măcelar
nici moaşa ce mă pricopsi-n zadar.

Doar îngeru-mi evaporat subit
rar precum perla-n scoicile din birt
mă ţine-n adierea lui de spirt.

Mircea Dinescu - Cele mai frumoase 101 poezii.
Editura Humanitas.

- Mai plouă mult ploaia asta?


- E o ploaie expres, intenţionată, nu te-ai prins?
- E o ploaie personal, că tare înceată e.
- Ne încearcă nervii, răcelile, încheieturile.
Zâmbeşte galeş ca un interlocutor în faţa căruia nu ai argumente
şi o dă spre cinism. Trebuie tactică în abordarea ei.

Ştii ce spune Pleşu uneori? Nu suntem lângă un lac, dar se poate aplica.
“Ploaia căzând egală pe suprafaţa unui lac poate fi mai plină de îngeri
decât un întreg op de teologie"
- Superb.
- E muzicală ploaia asta, trebuie citit palimpsestul din ea.
Pe asta mizează, să nu îi găsim palimpsestul, dar dacă îl găsim,
se exorcizează şi devine operă de alchimie.

- E aur curat ploaia asta, zici.
S-o batem cu ciocanul şi s-o purtăm pe deget.
- E ca materia imundă şi cărbunoasă din care
se extrage marea operă alchimică.
Trebuie metamorfozată, sublimată.

Ploaia asta are îngeri în ea. Dar sunt tăcuţi.
Şi în lumea asta plină de zgomote
avem senzaţia că ceea ce tace şi nu urlă, nu există.
Dar nu-i aşa.

- Ce tocmai ai spus este o desfătare... mulţumesc!
Simţi de unde vine mulţumescul?
- De unde?
- De aici, de aproape, puţin sub bărbie, sub gât, între coaste,
e ceva imaterial care spune mulţumesc.
- Bănuiam... acolo unde au casă şi îngerii, aşa-i?
- Au vilă.
- Ditamai cartieru rezidenţial, la unii.

Andrei Pleşu. Îngerii şi iubirea.

foto: knuttz

Prietenie la înălţime.



Ne-am dat întâlnire la răsărit.
Un răsărit după o noapte albă.
Din termosuri mari au curs delicii:
cafele înfumurate şi ceaiuri cuminţi.

Yume ne-a arătat fularul ei cel nou şi am invidiat-o.
Alex s-a simţit ca într-un film de Woody Allen, cu sincerităţi
şi conversaţii inteligente.
Zuzeta l-a tratat pe Aky de răceală cu un vin încălzit la temperatura
camerei de sub pardesiu.
Djer s-a întins la palavre cu Trestie: despre cărţi, despre
viaţă.
Dar iată că Panta simte nevoia să ia cuvântul. Neavând la îndemână
nişte clipuri youtube elocvente, începe să creeze imagini din vorbe.
Cu toţii am fost de acord: pentru Marquez, Almodovar, Kaka şi Audrey
merită să te mai naşti o dată.
Eu cu Dede am încins o miuţă spontană cu o cutie de bere rătăcită.
Cronicaru a făcut mişto de noi tot timpul. Şi noi de el.
Simona ne-a botezat de prieteni şi ne-a ameninţat
că o să ne dedice o melodie pe blogul ei.
Paddy şi Maria şi-au dat seama că o zi liberă luată de la serviciu e cel mai bun
lucru care li s-a întâmplat în ultima vreme.
Runbaby şi-a adus bicicleta şi am dat fiecare câte o tură.
Oana a vorbit mult, Kolonelul şi mai mult, dar amândoi au râs
în mod egal.
Iar Zalex ne-a făcut nişte instantanee să ne ţinem minte toată viaţa.

Am mers la piaţă, dimineaţa. Fiecare şi-a luat fructe.
Pere, struguri, căpşuni, portocale. Şi apoi ne-am despărţit.


The Killers - All These Things That I've Done

Hai!





Thirteen Senses - Into the Fire.

Pentru Dede.

Dede a scris o însemnare dezarmant de frumoasă
despre exodul său personal la măgăoaia de oţel
din Piaţa Unirii.

Prietene, ca să-ţi mai încarc bateriile dezamăgite
îţi fac un cadou mai acătării. Un brad care miroase
a poveste.


Şi o melodie care miroase a calitate.

Koop - Come to me.

Cum am condus BMW-ul ca pe căruţă.

Am accelerat apocaliptic până la 40 la oră.
Simţeam cum şoseaua nu-mi fuge de sub picioare.

Zicala "E uşor să ai burtă, dar mai greu să ai BMW" s-a
lăsat neadeverită într-o banală zi de vară.
Am avut un BMW sub pantoful drept şi fesieri,
pentru mai mult de zece minute. Eu, vatmanul de pe Solenză.

Am urcat la volan, mi-am reglat scaunul, oglinzile.
Centura mi s-a aşezat politicos între pectoralii
care fremătau înduioşaţi de promisiunea aventurii.

Control al tracţiunii. 4x4. Sistem antiderapaj. Cheie. Pedală.
230 de cai. Eu, obişnuit cu 75. Zic: "Să nu dau cu ea
în gard". Cutie automată. Stradă goală, în afara Bucureştiului.
Bestia din mine urlă. Ciupesc pedala. 10! 20! 30! Power!
40! (Patruzeci!). Iar 40. Din nou 40! 41, 42,50. Ohoho! Panică. Frână la 40!

În dreapta mea, cel mai consternat om de pe pământ. Posesorul,
văr bun şi în acelaşi timp mentor. Privirea lui mă loveşte ca un bici.
"Fiule, dacă vrei să simţi puterea, apasă pedala până la fund".

Îl ascult mut. Închid ochii şi-mi fac curaj.
Fracţiunile de secundă imediat următoare înghit lacome o găleată de benzină.

Ciocanul vitezei mă izbeşte în plin. Suta, în 7-8 secunde. Aerul din mine
se face ţăndări. BMW-ul trage pe nas liniile discontinue de pe şosea cu
o poftă urieşească.

Aproape că scap o înjurătură de plăcere.
Pe la 110 nu mă mai abţin.

În 2 secunde o aduc din nou la 40.
Cobor lent, aproape haotic, trântind în urmă uşa grea.
Mă simt posedat de gânduri care nu sunt ale mele.

De te miri unde, un canal indecent îmi răsare în faţă.
E gol şi eu nu vreau să-l umplu cu mine.

Cu toate că aş fi ieşit mai ieftin dacă aş fi căzut eu acolo.
Corpul meu nu valorează 35.000 de euro.


Foto © verbiaj.

Am învăţat ceva din această experienţă nouă?
Nu, ştiam deja că Dacia e o troacă în comparaţie cu...
În comparaţie.

Bonus.
Aşteptam să vină cineva din provincie şi am consultat
orarul de du-te vino al maşinilor la Autogara Militari.
Acolo am descoperit-o pe mama tuturor firmelor de transport
în comun: "Coţofana".
Sute de întrebări au rămas fără răspuns.
Cu câte coţofene la oră merge autocarul respectiv?
Câte coţofene poate transporta? Câte coţofene putere are?

Întrebare cu răspunsuri neaşteptate.



Via.

Bonus. Blonda de la geografie n-a lipsit de
la orele de muzică.

Noţiuni fundamentale despre burtă.

Dacă v-aţi dorit vreodată să ştiţi cum e să fii în pielea unui bărbat
aflat în prima parte a vieţii, dar pe deasupra pricopsit

cu o burtică peremptorie, vă spun eu: eclatant!

Ai întotdeauna ceva de revărsat. O ai acolo, lângă tine, mereu.
Nu este acea burtică predominant de bere, ci burtica intelectuală,
care s-a dospit în urma tăvălugului orelor suplimentare,
meselor haotice, cateringului insidios şi nervilor cultivaţi în mediu competitiv.

Burta este partea principală a corpului,
care şade sub ţâţele bărbăteşti.
Este consecinţa inflamată a sedentarismului agresiv.
Este ciurul şi dârmonul prin care îmi trec privirea când mă scarpin.

Înălţată falnic peste curea, burta poate îndeplini funcţie de măsuţă;
platoaşe de diverse dimensiuni se încadrează impecabil în nesfârşirea ei.

De ce e bine să ai burtă: pentru că medicii nu trebuie
să-ţi mai ia pulsul ca să vadă că trăieşti.
E suficient să vadă burta prinsă în jocul fluxului şi refluxului
şi vor şti că eşti viu;
copiii de toate vârstele îşi pot propti
pe de-a-ntregul ei căpuţurile obosite şi pot aţipi angelic.

De ce e rău să ai burtă: pentru că eşti rejectat de societate,
eşti un paria, ajungi să îţi înşeli nevasta cu un borcan cu Nutella,
nu mai poţi juca în reclame la lenjerie intimă.

Trec brusc la următorul punct pe ordinea de noapte.
De ce buricul este un aspirator de scame?

Scene XXX cu fasole nudă.

Nu mai ştiu ce voiam să scriu.

Aaa, gata!

Mă duc la restaurant, mă uit pe meniu, aveam poftă de o
ciorbiţă de fasole. O caut, o găsesc, la secţiunea "de post".

Cer una.
Chelnerul zice intrigat: "Vreţi de post?"
Eu: "Da, doar dacă d-asta aveţi"...
"Avem şi care nu e de post, cu nişte costiţă fiartă prin ea"...
Je: "Păi aduceţi-mi normală, atunci" (de parcă era ciorbă light şi normală)

În fine, aduce el ciorba, eu o parcurg placid, cu lingura. Deşi prezentată cu atâta
bigotism, evlavioasa costiţă nu are corespondent în realitatea
palpabilă, mirosibilă şi gustabilă.

El: Aaa, domnul se uită... dar să ştiţi că e dintr-aceea cu costiţă.
Arunc o lopată de fasole în gură! Aştept! "Carnea" are gust de morcov!

Impasibil, am continuat să respir ciorba cu lingura.
Nu mă jena vidul de carne.
Dar pe chelner nu l-am mai văzut, cred că s-a ruşinat.
Sau poate că mâncase toată costiţa din fasole şi se repezise vreo două ore
la buda de la parter.

Exodul muşteriilor de la mesele de jos către etaj mi-a confirmat teoria.

În rest, nu prea am mai avut ce să reproşez.
Desertul a venit prompt.
Chelneriţa avea fusta scurtă şi nota lungă.

Ceva cu P.S.

Dă-mi doar o veioză cu bec slab, un pat cu aşternuturi curate,
o noapte care nu se mai termină; dintre cele bune, dă-mi o carte
la întâmplare, dintre cele rele dă-mi nimic.

nu sunt pretenţios, mănânc doar o felie de unt cu dulceaţă de căpşuni
şi ceai mare de fructe; lasă-mi pe pat un caiet şi un stilou cu cerneală
lividă.

nu uita să-mi aduci acea oboseală plăcută, rudă cu lenea; vreau să respir
peste ea şi s-o sting cu somn.

iartă-mă, am uitat să-ţi cer muzică şi surdină. sunt minunate împreună,
ca fel principal şi garnitură.

fata asta de lângă mine are fular blond şi mâini îngrijite, se unge cu uleiuri
parfumate ca s-o simt lângă mine când dorm. s-o adulmec cu ochii închişi
şi să visez primăverile de dincolo de blocuri.

dă-mi-o şi pe ea, ca să zic şi eu că am fost fericit măcar o dată în viaţă.


P.S.
apropo, dacă ai vreo muncă fizică de făcut, te implor, nu-ţi aminti de mine.
uită-mă sub un cireş înflorit sau părăseşte-mă în altitudinea unui cais.
am pretenţia că mă cunoşti.
nu m-am schimbat.
mă caracterizează plăcerea incomensurabilă de a sta.

Ţarul Mihalkov.

O femeie îi spune unui bărbat: "Când sunt cu tine ştiu adevărul".



"Fiinţa umană e un vas ce aşteaptă să fie umplut".
Mihalkov a turnat în mine cu găleata: mai întâi, o poveste.
Apoi, multă vodcă, multe râsete, Mozart, Strauss şi versuri de clopot.



1885. În Rusia încremenită în zăpadă, o americancă se îndrăgosteşte
de un ofiţer rus.

Ea îl iubeşte pe el până-n carne. El o iubeşte pe ea până-n suflet.
S-au cunoscut în tren. Au mâncat împreună covrigi şi au băut
şampanie.
Un puşti, un cadet. Iubirea îl aprinde ca pe praful de puşcă şi îi
dă ascuţime de baionetă.
O femeie. Cu adevărat femeie, cu arme mult mai subtile:
evantaie largi, zâmbete de cleştar, priviri delicate.

"Bărbierul din Siberia", de Nikita Mihalkov.
Film care a deschis Festivalul de la Cannes în 1999.
5.000 de figuranţi. 3.000 de costume.

Jane Callahan şi Andrei Tolstoi se regăsesc într-un colţ de mansardă.
Trupurile lor se cedează cu o pasiune care mută pianul din rădăcini.

Apoi, căderea. Suferinţa, aşteptarea, drama.

Dragoste interzisă, de la început până la sfârşit.

O aventură printre cuvinte mari:
onoare, prietenie, iubire.

Un film atât de bun, încât îţi aminteşti cum ar fi trebuit să fii.
Cum ar fi trebuit să priveşti o femeie în ochi. Cum ar fi trebuit
s-o asculţi, când ea tace.

Când au curs genericele de final, primul meu gând a fost să mai văd
filmul o dată. Ascultam, fascinat, muzica.
Şi atunci, am ştiut.

M-am simţit nevoit să depun şi eu jurământul, la fel ca armata
lui Mihalkov. Mi-am jurat că nu voi uita prea devreme această poveste.

Cronicare, am absolvit împreună prima lecţie de Mihalkov.
Te aştept şi la alte cursuri.

În loc de titlu, nu pun nimic.

Îmi place să trăiesc nimicul.

De exemplu, mă plimb pe stradă şi intru la snack attack.
Îmi cumpăr un sandviş doldora de pui, sos de muştar,
salată verde, şuncă de praga şi amintiri de unt.

Mă aşez în vitrină, cu ochii lacomi după trecători.
Mănânc atât cărniţă cu pâine, cât şi secunde de oameni.

Nimicul conţine în el lucruri imense.
Mi s-a făcut de câine, văd cum un maidanez trece strada.
Mi s-a făcut poftă de vânt, îl văd cum scotoceşte abil pe sub fustele
unei femei grăbite.

Nimicul e la fel de spectaculos ca lucrul care se întâmplă.

Înţelepciune în patru secunde.



Mi-am adus aminte să mai şi râd.

Obsedat muzical.

Ce mi-ai făcut, Yume?


Radiohead - This mess we're in

Piesa asta mă face să iubesc cu încetinitorul şi la grămadă:
oameni, locuri, ceaiul de gălbenele, sarea-n bucate, pe fata cea
mică a împăratului, pe baba de la cinci care mă inundă de jos
în sus cu miros de varză, pe urâţelul Thom Yorke.

Exit poll.

Cele 14 voturi au curs în valuri.
Dacă trei oameni îţi spun că eşti beat,
du-te de te culcă.
Dacă 14 oameni îţi spun să-ţi faci blog,
du-te de-ţi trezeşte mâinile pe tastatură.

Numitule aky, ai fost condamnat la blog.
Aşază-te frumos în faţa plutonului de execuţie,
ca să fii mitraliat cu ochii.

Haita vrea să-ţi adulmece viaţa.

Aşteptăm, nu e grabă.

Pentru ţară! Pentru popor! Pentru noi!

M-a muşcat de cap un gând. Ce-ar fi să-i zicem diafanei
fiinţe Aky să se mai astâmpere cu excesul de frumuseţe
deversat prin comentarii pe diferite bloguri şi să-i zicem
cu de la noi putere să pună mâna şi să-şi facă propriul blog.

Eu votez pentru, pentru că:

1. Vreau ca frumuseţea să devină un fel de agendă zilnică;

2. Trăiesc altfel când văd că Dede şi-a amintit de meciurile copilăriei,
Trestie îl dezbracă de înţelepciune pe Bernea, Kolonelul e ireal de lucid,
Panta a găsit vreo 10.000 de youtuburi mişto, Yume e disperată după
o piesă nouă cu Radiohead, Djer trânteşte o cronică de film de devii
brusc recunoscător, Alexedi ne răsfaţă cu câte un soundtrack proaspăt.

într-un cuvânt, e timpul să aflăm şi ce minunate bazaconii a mai citit Aky,
ce ceaiuri a mai băut, ce limbi străine a mai învăţat, ce filme i-au mai luat
inima la rost;

3. Este o dovadă de aroganţă de neiertat din partea lui Aky să-şi ţină
pentru el toată fericirea. Vrem şi noi o felie.

Până luni, veţi putea vota pro sau pro în sondajul alăturat.
Nu trebuie să vă justificaţi gestul, dar vă rog doar să vă lăsaţi
numele la comentarii. Atât.

Oameni buni, dacă suntem uniţi, o să fie bine! Pe baricade!

Aky a văzut "Rencontres",

Aky a fost aseară la teatru. Ce a văzut acolo întrece
orice imaginaţie. Nu e o piesă, e o aşchie de Paradis,
care mi-a sărit şi mie în ochi la un moment dat.

Iar Aky şi-a scris apoi minunea. Şi mi-a dat-o mie, să v-o dau
vouă.

"În Lipscaniul de altă dată (nu e cel frumos de început de veac, dar respiră totuşi aerul altui timp, care încă mai are, parcă, răbdare), în sala Rapsodia ce are complet altă vibraţie decât celelalte săli de teatru (ce vibraţie? Iţi răspunde Iorga: "Fiecare loc de pe pământ are o poveste [şi o energie, spune aky] a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi, şi trebuie un gram de iubire ca s-o înţelegi"), m-am aşezat în primele rânduri, unde îngerul a făcut să fie locuri libere. Tot el l-a făcut pe Marele Mic (Puric) să se aşeze la mică distanţă de mine. Un om simplu, puţin şters, tăcut şi obosit. Un om frumos, care a găsit totuşi un zâmbet pentru câţiva care l-au oprit.

Odată cu începerea spectacolului am simţit că reîncep să respir alt aer, cu alţi plămâni (că e balsam pentru mine teatrul am mai spus, îmi asum diagnosticul). Un bărbat şi o femeie, în alb şi negru, căutându-se, fugindu-se şi împletindu-se în diferite ipostaze şi episoade de viaţă, film, istorie. Creaţie doar cu câteva schimbări de costume şi două scaune. Simplu, curat şi luminos. Ca fericirea, şi ca lucrurile cele frumoase ale vieţii.

Câteva episoade din Marea Istorisire pe care o narează Bărbatul şi Femeia (mi-a amintit de Gjellerup şi a lui "Călători în eternitate") mi-au ridicat colţurile sufletului ca rufele întinse să se zvânte la soare. Nu exagerez. M-am simţit limpezit şi fericit. Una din cele mai debordante scene arată cam aşa (iertare, tare sărace îs cuvintele în faţa bogăţiilor dintr-un simplu gest, privire, mişcare lină..): El, profesor britanic constipat şi cu morgă, explică academic publicului (prin bălmăjeala savuroasă tipică stilului puricean de a vorbi-imita limbi străineze, după tipicul şi clişeele culturale respective) cum bărbatul e fiinţa superioară, dotată cu toate cele, iar feme(l)a o specie pe lângă curtea bărbatului, "just a woman".

Spre exemplificare, intră în scenă Ea, obedientă/ plictisită ca un manechin. El exemplifică atotştiutor: voila, are mâini, chişioare, ca bărbatul, numa ca e o fiinţă inferioară, o "chestie". În timp ce Ea se roteşte mecanic, ca El să poată exemplifica publicului părţile ei componente şi teoriile sale de spiţă superioară, "întâmplător", alene, măna Ei atinge în treacăt pieptul lui.. după care, tot alene, rămâne acolo, şi începe să coboare lent.. uşooor.. de-a lungul jiletcii.. şi pe măsură ce coboară, vocea lui se schimbă.. englezeasca devine franţuzească, vocea se înmoaie, ochi devin umezi.. Ea începe să zâmbească uşor, galeş, apoi tot mai evident seducător, dar liniştit, ca o farmazoană ce-şi cunoaşte farmecele până acum ocultate.. mâna ei coboară uşor.. vocea lui se pierde, i se văd nodurile din gât..

Trece la nemţească, culminând cu sugrumat ciripit de vorbe italieneşti "d'amore" când mâna Ei (Ea, devenită, pe nesimţite, din Instrument - Mânuitor de Instrument) ajunge delicat deasupra zonei X a Bărbatului, pe care el o acoperă pudic şi terorizat de farmecul care îl narcotizează şi l-a făcut de mămăligă.. El, superiorul, e plastilină sub atingerea uşoară a unei singure mâini de Femeie...

În final, cuceritorul iese din scenă complet subjugat de o Forţă fără forţă, târându-se în genunchi în urma Ei, adevărata cuceritoare, atât de ştearsă şi supusă la început. Limbuţia unuia e puternică precum un balon de săpun, tăcerea celuilalt e grăitoare şi puternică. Nimic vulgar, totul lin şi firesc, un umor teribil şi o eliberatoare uşurătate a fiinţei.

... sau scena Îngerului. Ea (nu cunosc sexul îngerilor, dar cred tare că au cu siguranţă o foarte accentuată latură maternă, una din splendidele însuşiri feminine în faţa cărora bărbaţii pot doar pleca genunchiul) îi e Înger, dar El e orb la eforturile ei de a răspunde tuturor nevoilor sale. În final, o despoaie (fără să ştie) de aripi, se înfruptă din darurile aduse şi pleacă precum un ingrat. Ca noi toţi, faţă de propriul Înger (sau omul iubit), prea des.

El şi Ea, sufletele pereche sau sufletele care se întâlnesc "întâmplător" şi merg o bucată de Drum împreună. Tăcerea celor doi e splendidă, tăcerea vorbeşte fără să urle, linişteşte, înduioşează, amuză copios, te spală de mâzga prea multelor vorbe fără sens de peste zi, reaminteşte că dincolo de cuvinte ne putem regăsi, eu cu mine şi cu tine.

P.S Închin şi pentru debordantul Huluba-dirijorul, care dirijează şi dansează step pe muzici din cele mai diferite, în fracul regulamentar. Stimabilul stă în faţa unei orchestre, pe care o acordează, ca orice muzician profesionist, doar că reglajele le face.. la proprii pantofi. Mai suceşte "o coardă" la unul, mai ajustează la celălalt. În mine asta a născut ideea că fiecare pas al vieţii noastre ar trebui să sune frumos, să creăm o muzică plină de sens cu fiecare pas parcurs, oricare ar fi muzica. Să devenim noi înşine muzici frumoase, dansuri armonioase, pentru cei din jur, aşa cum Dragoş interpretează muzica cu proprii paşi de step.

Ce naşte în tine această scenă, şi celelalte... poate fi un alt univers, în orice caz însă unul frumos. Doar să ştii să priveşti cu sufletul şi să auzi cu ochii larg deschişi".

Aky.

Iată şi un mic dar. Nu e din "Rencontres", dar e
cu Dan Puric, profesorul de la care s-au îmbibat de
meserie Violeta Totir şi Dragoş Huluba:

Prietenii mei geniali.

Paradox admirabil.
Cum să vorbeşti cu atâta prospeţime despre
absenţa inspiraţiei?
Ne arată Trestie.

În curând cred că voi da anunţ în ziar:
“Pierdut inspiraţie. Rog cine o găseşte să o ducă
la fiare vechi sau reciclare.
Caut altă inspiraţie care să aibă următoarea calitate:
să mă inspire şi nu să mă expire”.

Simfonia noastră zilnică.

Există anumite sunete în Windows care ne fac viaţa grea.
Scot la iveală erori şi frustrări personale.
Cineva s-a gândit să le mixeze şi să ne înveselească.
Iată ce a ieşit.

Straniu.

E prea noapte şi mă îndrept spre casă.
Conduc neatent.
Amortizoarele de pe spate înjură metalic gropile din şosea.

E prea noapte.
Spasme vulgare traversează neregulamentar tăcerea.
Un bou trage de căpăstru 200 de cai, la 2 cm
de oglinda mea dreaptă. Îl iert în mă-sa.

Semnalizez stânga. O iau uşor pe lângă Penny Market
(l-am rebranduit "penis market"; nu găseşti nimic acolo,
în afară de prezervative Maximus XXXL cu care oricum n-ai ce face).

În fine, ajung pe străduţa pe care doarme blocul meu de pensionari.
Blocată.
Hopaaa. Cine îndrăzneşte să-mi obstrucţioneze mie străduţaaa?
O furgonetă. Aştept. Doi băieţi în faţa mea, lângă ea.
Nu schiţează niciun gest. Dau un flash dezagreabil.

Yes! Obţin o reacţie. Unul dintre ei saltă din umeri. Eu cobor geamul. El
ridică dintr-o sprânceană. Supralicitez cu un claxon.

Şi totuşi, se mişcă! Face un pas nehotărât spre uşa din spate, care scârţâie
liric. O deschide. Şi!... Nu văd nimic.
Trec ostentativ pe fază lungă şi spulber hăul negru cu o baionetă de lumină.

Pupilele se dilată. Pulsul se accelerează. Bag hipnotizat
în marşalier. Nici nu mă mai uit la ce e în spate. 20 la oră. Copacii cad
sub secera vitezei.

Ajung la bulevard, intru pe principală, schimb străduţa, ocolesc, tac şi apoi îmi revin.

Din negura acum îndepărtată, amintirea unui mort îmi face cu mâna.
Un sicriu plin îmi blocase mie accesul. Un om pe avarii.

Îi sosise ceasul să schimbe banda. Şi eu mă încăpăţânam să nu-i acord prioritate.
L-am lăsat să scape de toate ambuteiajele din fosta lui viaţă.
Acum probabil se dă cu Lamborghiniul pe şosele numai cu semafoare verzi.

A trăi pentru a vedea filme.

Deja ştiu ce vă poate pielea.
Începeţi. Cu ce aţi iubit. Cu ce v-a făcut să închideţi
ochii. Cu bucuriile voastre tulburătoare.

Sunt convins că Panta s-a îndrăgostit de Raimunda. Alexedi, de Amélie.
Djer a fost plastilină în mâinile perfecte ale doamnei Chan. Iar doctoriţa
Rice
a făcut instrucţie cu inima Kolonelului.

Iar eu... am aşteptat să se uite Malena la mine măcar o dată. Atât.
Mi-aş fi dat chiar şi o mână pe front, doar să mă lase s-o ating cu celelalte cinci degete.



Eu vă fac două cadouri. Două femei revoltător de frumoase, două poveşti.
Acum, Malena. Fericită. Adorată cu o forţă discretă, de bărbatul aşteptat, care a venit.
O femeie a iubit o absenţă. A iubit întoarcerea.



"In the Mood for Love", de Wong Kar Wai. Două suflete fierbinţi
se iubesc cu priviri reci. Dragoste deparazitată de sex, în care o simplă
atingere are explozia orgasmului. Singurătate împărţită în două
castroane de tăiţei.



Iar acum e rândul vostru.
Două filme care v-au ridicat precum în Cer, dar pe pământ.
Două poveşti, poate nu de dragoste.
Ce filme vi s-au lipit de sufletul retinei?

Pantomimă care te lasă fără cuvinte.


Sub soarele greu al reflectoarelor, sufletele sunt scoase la bronzat,
să se facă frumoase.

Eu cred că Violeta Totir şi Dragoş Huluba sunt nebuni şi sadici.
Ce naiba i-a apucat să ne injecteze în ochi şi urechi atâta emoţie?

Când intrăm în sevraj, ce mai luăm? Ce ne facem atunci când ne vine
iarăşi chef să tragem pe nas nişte cultură?

"Rencontres", la Centrul Cultural European, pe Lipscani.
Teatru total, deşi fără cuvinte.
Vorbesc destul ocheadele, încheieturile mâinilor şi bătăile de step.
Şi spun mai mult decât 1.000.000 de verbe.

A trecut mult, prea mult timp de când n-am mai văzut o piesă atât de bună.
"Rencontres" mi-a amintit de "Toujours l'amour", cu Dan Puric şi
Carmen Ungureanu, spectacol pe care l-am devorat stând pe jos, iarna, pe
scândura rece dintr-o sală neîncălzită.

Dar ce mai conta atunci că aveam curul ca o copcă;
sufletul era atât de cald încât puteai prăji în grăsimea lui o armată de cârnaţi.

În “Rencontres”, tensiunile sexuale plutesc în aerul care râde.
½ mujer, ½ hombre se întregesc ba la zoo, ba la restaurant, la aeroport, în Evul Mediu sau la concert. Mereu alte personaje, mereu în prag de ceartă sau îndrăgostire.

O piesă cu un incredibil umor, care rupe clişeele în bucăţi.
Inteligenţa actorilor te ia prin surprindere.

Totir şi Huluba, într-un spectacol gândit, montat şi jucat chiar de ei,
îşi trec personajele chiar şi prin momentele fierbinţi
din istoria cinematografiei: Casablanca, Titanic, Singing in the Rain.
Delirul publicului e în toi.

Loc de pelerinaj: Centrul Cultural European, Sala Rapsodia,
Str. Lipscani, nr. 53, telefon 315.89.80.

Clădirea e împărţită cu Teatrul de Revistă, dar opt ani de acum înainte
a fost concesionată trupei lui Dan Puric, PassePartout DP.
Am auzit că vor reveni aici Made in Romania, Don Quijote şi Visul.

Înaintea premierei, Dan Puric a urcat pe scenă şi ne-a vorbit ca unor prieteni.
Un alt cadou special, o adevărată lecţie de retorică.

Ascultaţi-l pe Dan Puric cum îşi apără ideile, cum transmite informaţia,
ambalând-o în coji mari de autoironie, gag şi spontaneitate.
Atenţie la momentele: Dem Rădulescu, Toma Caragiu şi bancul cu aprozarul.


Iar pe Violeta Totir şi Dragoş Huluba
deja mi-e foame să-i mai văd o dată.

Un mic moment cu Dragoş, filmat stângaci, aici.

Captain's log.

Azi ce e, marţi?
Păi atunci să începem cu luni.

Ora de trezire: 8.30
Mic dejun: nu.
Ţigări: 0. Sunt nefumător. Pasiv - vreo 2.
Bănci în care am intrat: 4.

Fapte bune: 0
Apă băută: 0 ml.
Pepsi: 1,5 l

Prânz: ciorbă de porc cu gust de apă; porc la cuptor + garnitură de orez
sârbesc, cu gust de aer.

Faruri stricate la maşină: 1.
Bătrânici inofensive traversate prin amabilitatea cotului: 0
Cină acasă: mâncare de fasole verde cu carne de porc şi cartofi
prăjiţi, 1/2 eugenie, 2 minicroissante, 3 turte dulci, o banană.
Pagini citite: 0

Minute petrecute în faţa tv-ului: 15.
Filme văzute la calculator: 2 (Volver şi Chungking Express).
Dinţi spălaţi: majoritatea.
Minute de activităţi matrimoniale: confidenţial.
Somn declanşat la 2 AM.
Sforăituri: cine a stat să le mai numere?

Cartea pe care n-am citit-o...



Şi bătrânica neajutorată despre care vorbeam.

Diseară.

Mă uit la monitor şi el se transformă în somn.
Dar încă mai am puţin timp.

Timp să demasc toamna. S-o fac de râs.
Pentru că-ţi vine să râzi şi să te bucuri chiar şi de ploaie,
când simţi că-ţi umple sufletul.

Cea de acum este dintr-un tablou sau mai multe.

Toamna din oraş are o stranie aroganţă a perfecţiunii.
Dar şi pe înfumuraţi poţi să-i iubeşti, cu neterminată lăcomie.

Sufletul rus a mişcat mâna unui artist. Leonid Afremov.
Mă simt de parcă aş fi băut o vodcă, deşi nu obişnuiesc;
beţia de culori e delicat bulversantă.

Plouă. Pe străzi, cu frunze. Pe sub umbrele, cu poveşti.
Aerul e tăiat în felii mari de lumină.




youtube, live painting.

Amaro dad.

Amaro Dad, cai san andă-l Cerurea.
Sfinţil-pe Cheo anau,
Avel Chi împărăţia,
Cărel-pe Chi voia,
Sar ando cero, cadeai pe-i phu.
Amaro manro anda sea-l ghesa,
De les amengă agheş
Hai iertisar amengă amare greşelea,
Sar i ame iertis amaren cai greşin
Hai na gărame amen ande ispita,
Ta izbăvisara-me le nasulestar.
Că Chiri sî e împărăţia,
E puterea i o barimos,
Ăl Dadesco i ăl Şeaesco
I ăl Sfântosco Duho
Acana i pururea i andăl vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, în ţigăneşte. Îmi place cum zic ei
"A Tatălui şi a Fiului" - "Ăl Dadesco i ăl Şeaesco".

Şi încă vreo două delicatese:

Luceafărul, prima strofă
"Sas ăc data sar andă-l poveşti
Sas sar nici ăc data
Andal neamurea bare, împărăteşti
Ăc şei şucar prea".

Sara pe deal, tot prima
"Pă ireat po dealo o buciumo sunil jealaia
Ăl turmea urchii scăpărin ande calea,
Poien ăl paia, claro izvorândo ande hainga,
Tala-ăc salcâmo, drago, ajucăres-ma tu man".

Tot din ghidul de conversaţie care mi-a picat în mână mai
extrag câteva traduceri zglobii, unele de sezon, altele general valabile:

o să ningă: va dela o iu

vântul va sufla tare: e varval va phurdela zurales

ce doriţi? e ora şase dimineaţa. aveţi ordinul Parchetului?
: so camen? sî o ceaso şou dimineaţa. sâtu-me ordino de Parchetoschi?

da, deschideţi. de unde aveţi aparatul video şi radiocasetofonul?
: da, same. catar sâtu-me o aparato video i radiocasetofono?

l-am cumpărat de la un cetăţean din târg:
chindem-les gajestar ando târgo.

furt: ciorimos
gardian: caralo
(sunt vreo 10 pagini pline de vocabular cu aromă de cătuşe)

la bunic se zice cac
la mamă, dei
părinţi, dada
soră, phei (aşa s-o fi născut "fă?")
tată, dad.

Laşi reat!
Adică noapte bună!
Şi baht baro, adică noroc mare!
Rămâneţi sănătoşi - Aşen sasteveste!


Foto © verbiaj.

Instantaneu de la Ateneu. Era Vienna Music Film Festival,
la sfârşitul lui septembrie. Pe scenă, nişte balerine dansau
graţioase, ca nişte lebede.

Iar publicul era în delir, înfierbântat şi înfometat de cultură.
Se vede, nu?

Una nouă.



Prima variantă, aici.
Unde budai şi unde crapă...

Ştiu ce-am făcut astă-vară.


Foto © verbiaj.

Nici nu se prăjiseră bine merele, că eu le şi mâncam.
De la etaj!

Auzi, tu, mere prăjite! Ăsta e de la oraş, nici nu ştie
cum se numesc merele când sunt coapte: mere pârguite.

Iacătă ce rememorez eu în pragul culcării,
la ora asta care a adormit cu mâna sub perna dimineţii.

Reversul îngerului.


Concurs cu premii, două zâmbete. Descoperă îngerul decăzut!
Sursa foto.

O privire! Şi am redevenit calm, la volan.


Foto © verbiaj.

Concurs cu premiu, un zâmbet. Descoperă îngerul din trafic!

Outdoor cu uşa-nchisă.

Găsesc la Piaţa Naţiunilor Unite un îndemn care se autocontestă
prin poziţionarea nefericită. Nu e grav, e doar amuzant.


La americani, semnele de circulaţie sunt
redimensionate semantic.

Cod galben pentru umor.

Iar plouă cu hăhăieli la mine pe blog.

Cu câtă bucurie cântă omul ăsta.

Cineva din juriu spune că interpretează
"Walking on the Moon" mai bine ca Sting.

Cât de mult aş vrea să-mi revigorez meseria cu acelaşi
duş de plăcere.

Fericiţilor!

Eu sunt la muncă, în timp ce voi faceţi chestia asta.



Iar eu vând, vând şi iarăşi vând, de azi-dimineaţă de la opt.
Treceţi şi voi pe la mine, ce aveţi de pierdut?

Sunt la muncă şi ascult piesa asta.

Pascal Obispo - Il faut du temp.



Donne-moi des nouvelles de nous
Tu vois rien ne tient plus debout
Donne-moi les règles du jeu
A quoi on joue tous les deux
Je passe mes jours à te chercher
Tu cherches encore à m'éviter
Je parle mais je parle à personne
Dis-moi où nous en sommes
Nous contenter de peu
Ce n'est pas ce qu'on a fait de mieux

Refrain:
Il faut du temps
Mais avons-nous le coeur assez grand
Qu'est-ce qu'on attend
Pour changer tout
J'veux des nouvelles de nous

On s'accroche au meilleur, au fond
On s'attache à ce qui reste de bon
Des photos et des vieilles chansons
Mais c'est plus comme avant
Toi tu sais tout c'qu'il reste de nous
Qui pourrait appeler ça d'l'amour
Des étrangers, c'est ce qu'on devient
Dis est-ce que tu y tiens?
Nos leurres, nos différends
Je t'en demandais pas autant

Refrain
Il faut du temps
Un peu d'espoir
Pour changer l''histoire
Qu'est-ce qu'on attend
Même s'il faut du temps
J'veux des nouvelles de nous

Joc.

Cineva foarte drag mi-a trimis ceva.
Versurile nu sunt scrise de un poet palpabil prin librării.

Montajul nu este făcut de un profesionist.
Dar şi imperfecţiunea are poezia ei fără cusur.



Muzica: E.S. Posthumus.

Joc

De-a v-ati ascunselea e jocul
Prin care trecem fara noi.
Cu totii ne cunoastem locul,

Mereu alaturi, cate doi...

Unu, trei, opt, pana la zece...
E gata? Pot sa te gasesc?
Lachesis doarme inca rece
In cei ce joaca si iubesc.

Dar se trezeste uneori
Starnind un gol in infinit,
Iar noptile se frang in zori,

In semn ca doi nu s-au gasit...

Târziu.

Toamna cu ploile ei anonime şi capricioase
s-a furişat tăcută pe străzi şi în calendar.

Celălalt suflet al meu doarme în aşternuturi curate.
Draga mea, nu vreau să te trezesc. Un timp, o să te ţin de mână în gând.

Tu ai degetele lungi şi calde. Primeşte-mă până la tine ca să-ţi scot uşor verigheta.
Ştii, doar, ai somnul zvârcolit şi dac-o pierzi pe sub pat?

Iar acum, nu te deranja să tresari.
Mă întorc spre tine mai întâi cu sufletul, să nu fac zgomot.

Cine a scris-o?



"Nu vreau război cu tine, draga mea
Costă imens de mult un război

Mai bine te bat cu o floare de stea
Să nu uiţi ce-a fost între noi.

Decât să ne împuşcăm cu vorbe străine
Într-un război inutil şi enorm,

Mai bine, hai să adormi lângă mine

Iar eu,
mă voi preface că dorm".

Cine o fi scris-o? Nu mai ştiu. E iarăşi târziu.

Eşti misogin, plăteşti.



Colosal. Guerrilla. Dobrovolschi.

De ce sunt mândru că sunt român.

Pentru că nimeni nu se poate descătuşa atât de frumos
după o bătălie sportivă.

O bucurie cu aromă de Carpaţi, trecută prin filtrul unui suflet
orgolios. Strigată, cântată, rimată spontan.

Poeţii cu crampoane au scris la firul ierbii istoria reuşitei.



De la prietenul Panta.

Dar seara e şi mai frumoasă.

Cel mai bun prieten al meu îmi trânteşte din senin
nişte cuvinte în inimă.

"Îmi place blogul", îmi spune.

"De ce?" îl întreb.
"Se simte sufletul. Eşti cald. Îmi place asta".
"Mă ştii".
"Da"...
"Sunt debonar".

E faină ziua de azi.

Un bun prieten ne explică de ce:

"E faina ziua pentru ca ar putea sa fie mocirloasa, cu ploaie rece si vant taios - si nu e, pentru ca ar putea sa mearga si mai multe lucruri prost decat they already do, pentru ca ziua de munca e pe terminate si seara face deja cu ochiul, cu promisiuni indecente de lecturi, muzici, bai fierbinti... si alte delicii, dupa gust si context.

Pentru ca am putea fi raciti cobza, suparati din Doamne feri ce motive, pocniti de vreo acnee eruptiva sau cufureala netratabila cu Smecta; pentru ca weekendul e aproape si putem (cei care vrem) sa dam o raita prin piata plina de culori si arome.
Pentru ca iti poti aminti de zile cand ti-a fost rau, very f**king rau din orice motiv, si acum e mult mai bine ca atunci. Pentru ca a aparut noua Dilema.

Pentru ca exista cateva locuri faine pe net unde intram si citim lucruri de ridicat coltul buzelor si facut riduri la ochi".

CineCeLipseSte

Radu Cosaşu scrie în Observatorul Cultural:

"M-ati nimerit cu intrebarea dvs. cind ascultam, pe Mezzo, cum il invata Daniel Barenboim pe un tinar pianist chinez, Lang Lang, sa cinte Apassionata. Nu ma pot desparti de clipa asta. Imi lipseste din cultura romana de azi muzicalitatea. Muzicalitatea ideii, a expresiei, a ritmului lor interior, atit in fraza scrisa, cit si in cea orala. Politica si sabloanele ei, telebrutalitatile zilei, pamfletele cu huliganismul lor literar au distrus orice melodie a gindului, a gestului. Se trancaneste, se hahaie si se injura.

In cele mai grele vremuri, viata unei zile intregi imi putea fi modificata de Sadoveanu recitind Sara pe deal, de Tudor Vianu in Venere si Madona (pe discuri Electrecord), de Calinescu cu incantatiile lui mirobolante. Sau de Toma Caragiu in Revizorul, de Emil Botta in Reconstituirea, de Dinica si Moraru in Troilus si Cresida, Urit, foarte urit!, de Marin Preda cu monserismul sau, de Nichita, dind la-ul cu un singur cuvint, batrine...

Intelegeti-ma, sint de partea acelui saxofonist american care era convins ca un mi bemol poate schimba lumea..."

Să ne dezmierdăm

reciproc şi unii pe alţii cu această piesă.
Am zis să nu-ncepem rău ziua.
Şi cred că m-am gândit în antiteză, adică bine.

Sarah McLachlan - Fallen.

Cărţile mele.

Patrick Suskind - Parfumul
"O ceaţă blândă acoperea câmpiile ca un clopot de sticlă".

Henryk Sienkiewicz - Quo Vadis
"Dragostea e o legătură mult mai trainică decât teama".
- Apostolul Pavel.

Lev Tolstoi - Învierea
"...ultima rămăşiţă a unei trecute splendori"
"Amintiţi-vă ce am scris pe altă pagină a acestei cărţi:
«Ceea ce păstrezi pentru tine vei pierde; iar ceea ce dăruieşti,
al tău va rămâne, pe vecie»."

Oscar Wilde - Portretul lui Dorian Gray
"Oamenii sunt foarte fericiţi să dăruiască lucrurile de care ei înşişi
au cea mai mare trebuinţă".

Stendhal - Roşu şi negru
"Cuvântul i-a fost dăruit omului ca să-şi tăinuiască gândurile".
"...fiecare pentru sine, în acest deşert de egoism numit viaţă";
"Totuşi, e ciudat că n-am ştiut să mă bucur de viaţă decât atunci
când i-am văzut sfârşitul atât de aproape". - Julien Sorel.

John Kennedy Toole - Conjuraţia imbecililor
"În ciuda celor pătimite, negrii au rămas oameni plăcuţi, în cea mai mare
parte. Este adevărat că am avut foarte puţin de-a face cu ei, deoarece îmi place
să mă combin fie cu cei ce-mi sunt egali, fie cu nimeni şi, cum nu am egali,
nu am de-a face cu nimeni".

Mircea Eliade, Nuntă în cer
"...m-a impresionat o foarte uşoară oboseală în priviri. Nu era oboseala zilei,
nici strivirea pe care ţi-o lasă o boală lungă sau o serie de excese, ci oboseala aceea
aproape ironică pe care o imprimă cu timpul inteligenţa feminină".

Dostoievski, Crimă şi pedeapsă
"Minciuna e unicul apanaj pe care îl are omul în faţa celorlalte făpturi. Minţind,
ajungem la adevăr (...) Minte-mă, dar minte-mă cu originalitate şi am să te sărut
din toată inima. Să minţi cu originalitate este aproape mai bine decât să repeţi adevărul
spus de un altul; în primul caz eşti om, în cel de-al doilea, papagal".

Goethe - Suferinţele tânărului Werther
"Mă întorc în mine însumi şi găsesc o lume".
"Nu-i pe lume bucurie atât de adevărată şi de caldă ca aceea
de a vedea un suflet mare care se deschide înaintea ta".

Tolstoi - Anna Karenina
"Cel mai îngrozitor e că nu poţi smulge trecutul cu rădăcină cu tot.
Nu poţi să-l smulgi, dar îi poţi îngropa amintirea. Şi eu am s-o îngrop". - Anna.

Dostoievski - Idiotul
"Frumuseţea va mântui lumea".
"Iubirea îi face pe oameni egali".
"Simţi cu o neobişnuită forţă a impresiei că în împletirea acestor absurdităţi
se află o idee".

Ionel Teodoreanu - La Medeleni
"Flacăra unui chibrit clipi, răscolind umbrele".
"Zarzării. Nume plin de albine. Petale care cad, plutind, zbor întors spre pământ.
Suspin naiv al primăverii. Când zarzării au înflorit, primăvara are rochiţă scurtă
şi se duce la biserică".
"Zâmbise mult. Era luminos ostenită".

Cezar Petrescu - Calea Victoriei
"Fiecare om e un cimitir de intenţii nerealizate".

Mircea Eliade - Romanul adolescentului miop
"În bibliotecă nu mai eram eu. Era cineva care citea".

Alexandru Paleologu - interviuri
"Cred că adevărata frumuseţe stă în privire. O privire inteligentă,
umană, feminină n-are nevoie de cure de slăbire".

Ce mai vedem pe la televizor.

Reclamă la Adria portocale. Undeva, jos, scris mic.
"Conţine minim 1% suc de fructe".
Sănătoasă generozitate...

Pe site zice: "Special creată ca un produs exotic".
Şi febra poate fi exotică... tot galbenă e.
Dacă herpesul ar fi o băutură, ar fi Adria.

Ce mai citim prin presă.



Goian şi Vrabete nu mai suportă celebritatea,
aşa că şi-au făcut nişte mici operaţii estetice.

Interzis pudiblonzilor.

În curând, sfaturi despre sex de la o bătrânică de 80+.
100% real!

verbiaj scârbos.

Mă aflam obedient la coadă la mâncare.
Acea mâncare corporativă depersonalizată,
"desufletizată", pe care o mănânci cu gâlme,
un cauciuc pe care doar sarea îl poate scoate din mizerie.

Şi atunci, mi-a venit. Situat în paranteza dintre gât şi nas,
verbul "a strănuta" m-a somat să-l reproduc pe cale orală.

Un puseu răzbunător a alungat cele câteva grame de aer curat
care împrejmuiau o salată aperitiv.

Răbufnirea capricioasă a flegmei a înnobilat-o.

Din păcate, mâinile-cenzură erau ocupate abuziv de o tavă
de plastic, un cuţit, o furculiţă şi o chiflă.

N-aş fi vrut să fiu în pielea pofticiosului uşor supraponderal din spatele meu,
care era la regim.

Unica rază care îmi mai poate lumina viaţa: sper ca pleşuvul cu burtică
să fi avut ca hobby hărţuirea sexuală la birou sau să fi fost vreun şef amabil
ca o durere de cur. Iar gestul meu să restaureze dreptatea la cantină.
Nu cred c-a fost să fie.

Sau, cine ştie, poate că i-am făcut omului un bine.
Stratul de particule cu aromă de nucă o fi augmentat aportul
nutritiv al salatei.

Inundasem de dimineaţă vreo trei felii de chec cu un pahar de cola.

Ale naibii viori!

Pe melodia asta parcă-ţi vine să faci ceva cu viaţa ta.

E.S. Posthumus - Nara.

Descântece de ploaie frumoasă.

Aky m-a rugat să vă dau de ştire că plouă.

Motto:
Descantec de ploaie

Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Innebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei,
Ploile proaspete si plictisitoarele ploi fara sfirsit,
Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Imi place sa ma tavalesc prin iarba lor alba, inalta,
Imi place sa le rup firele si sa umblu cu ele in dinti,
Sa ameteasca, privindu-ma astfel, barbatii.
Stiu ca-i urit sa spui Sint cea mai frumoasa femeie ,
E urit si poate nici nu e adevarat,
Dar lasa-ma atunci cind ploua,
Numai atunci cind ploua,
Sa rostesc magica formula Sint cea mai frumoasa femeie .
Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca ploua
Si-mi sta bine cu franjurii ploii in par,
Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca-i vint
Si rochia se zbate disperata sa-mi ascunda genunchii,
Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca tu
Esti departe plecat si eu te astept,
Sint cea mai frumoasa femeie si stiu sa astept
Si totusi astept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Si toti trecatorii adulmeca ploaia sa-i simta mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poti sa te-ndragostesti fulgerator,
Toti trecatorii sint indragostiti,
Si eu te astept.
Doar tu stii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patima ploile,
Innebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei...

(Ana Blandiana)

Geri Halliwell - It's raining men
Florian Pittis - Ploaia care va veni
Alifantis - Ploua
Marina Voica - Si afara ploua ploua
http://www.trilulilu.ro/cuoreblu50/11333043c8733e
Gene Kelly - Singing in the rain
Rod Stewart - Have you ever seen the rain
Move - Flowers in the rain
Josh Groban- Remember when it rained
Billie Myers - Kiss the rain
Enya - It's in the rain
A-Ha - Crying in the rain
Joe Satriani - Tears in the rain
Travis - Why does it always rain in me
Chopin - Raindrop (Vladimir Horowitz)
Demis Roussos - Tears and rain
Phill Colins - I Wish It Would Rain Down
Eruption - I can't stand the rain
B.J. Thomas - Raindrops Keep Falling On My Head
James Blunt - Tears and rain
O. Maderna - Lluvia de estrellas
Ada Milea - Ploua
Benjamin Diamond -
Grace Jones - Walking in the Rain
Daniel Iancu - Vine valu
Miri Ben-Ari: Sunshine to the rain
MANA - No ha parado de llover
Pavarotti - Pioggia
Sting - After The Rain Has Fallen
Samira - Walking in the rain
Eurythmics - Here Comes the Rain Again
Bruce Springsteen + Who'll stop the rain
(Audrey Hepburn) My Fair Lady - Rain in Spain

... si un curcubeu..

Eva Cassidy: Somewhere over the rainbow

Culmea discriminării.

Mă aflam în plin proces de zapping acultural.
Surprinzător, în telenovela "Inimă de ţigan", aud ceva
ce-mi priponeşte pe tarlaua feţei un zâmbet.

Culmea discriminării:
"Morţii cu morţii, viii cu viii".

Despre ţigani.

Dacă Andrei Pleşu a scris "Despre îngeri" o să scriu şi eu
"Despre ţigani". Proză-antonim.

Îl chema Chiţi.

Big Berceni, acum 15 ani.
Primul pumn în plex m-a adus mai aproape de Rai.
Am căzut chiar din prima bucată. "Craiova campioană!" scria
pe pereţii gangului care ducea spre nemurire.
Adică Raiul imposibil, pentru mine şi generaţiile de oltenaşi pe care îi
voi procrea.

Lovitura m-a nedumerit. Vreo 10 secunde m-am gândit
dacă e bine sau nu să mă ridic. Să "play dead" sau să fiu demn?

Am ales incomoda variantă a doua.
M-am ridicat pentru o previzibilă nouă rafală.
Chiţi mi-a adulmecat teama. Mi-a fost din nou alături. La rău şi la rău.
Al doilea pumn mi-a alunecat pe lângă ureche şi mi-a lovit buza.
I-am sărutat ghiulul ca unui patriarh.

M-am trezit făcând mătănii printre flegme, capace de bere
şi ţigări adulmecate până la cotor.
Îi auzeam înjurăturile ca pe nişte rugăciuni.

Chiţi m-a bătut ca pe o toacă.
Doi camarazi de aceeaşi culoare mă sfidau
ţinându-şi mâinile brav încrucişate pe piept.

Zeul de cartier şi-a scris legea pe pielea mea. Cele zece porunci
comprimate într-una singură: "Loveşte tu primul!"
Chiţi. E numele care m-a urmărit mulţi ani.

Ani de-a rândul am ocolit acel parc, acele leagăne unde mi-am luat
primul pumn.

Nişte ţigani. Nişte ţărani. Artişti care m-au cântat ca pe
o tobă.

Dar voinicii din gaşca mea nu i-au iertat.
Pe unul l-au prins într-o librărie şi l-au aranjat.
Pe altul l-au bătut în sala de sport, jos, la subsol.
Chiţi a scăpat, lăsat să-şi povestească mai departe frica.

Am avut momentele mele de decădere. M-au făcut să fiu ceea ce sunt acum.
Am simţit pe buze gustul sângelui. Acum nu-mi mai e frică.

O melodie pe care Aky mi-a dăruit-o m-a făcut
să-mi amintesc.
Ternipe - Arva asszony.

De multe ori, ţiganii nu sunt ceea ce par a fi.
De exemplu, acum sunt nişte îngeri.

Ajutor!

Bună seara.
Reconstruiesc din temelii un nou playlist
pentru domnia mea.

Mă obligaţi să apelez la bunăvoinţa dvs. rafinată.

Aruncaţi în căciula milei mp3 playerului câte
două recomandări de fiecare (artist plus piesă).

Ca să am şi eu ce asculta pe stradă, printre
subsuorile autobuzului, în barca Cişmigiului,
în uzină, la preludiu, în librărie, înainte de examen,
în timpul lui, după el, în trafic, când scriu, când citesc,
când vreau să-mi aud bătăile inimii,
când am chef să înjur sau să scuip plictiseala ca pe
o pastilă amară.

Am început deja eu însumi: Muse - Endlessly şi
Massenet - Meditation (Thais).

PS. Rezultatul va fi publicat tot aici, ca să se înfrupte
toată lumea. Lăcomiţi-vă, aşadar!

Lucruri fine.

De vreo două săptămâni încoace
citesc un blog de bun-simţ, care devine
un fel de necesitate.

Dânsul cuprinde lucruri fine, hălci suculente
de literatură, muzică belea, e îngrijit, aş putea
să zic chiar practic.
Uite un blog care chiar îţi foloseşte la ceva.
Mai asculţi un jazz, mai citeşti, mai trece timpul.
Un blog cu picioarele pe pământ, adică o trestie.

Inginer IT, caut fericire în viaţa reală.

Pe blogul lui Monoranu găsesc un deliciu de scurtmetraj.
Un de-li-ciu.

Durată: 4:37

O însemnare care m-a îngreţoşat.

După ce dobitocii din Buzău au călcat în picioare o pisică
în scara blocului, iată că mai apare unul, care îi mai dă câteva
şuturi din tastatură.
Post-mortem, în scara blogului.
Că aşa vrea el, să facă mişto.

Groparu' îi mai sapă o dată groapa pisicii, într-un pamflet care-ţi
face scârbă.
Cum dracu să te mai amuzi după ce ai văzut imaginile alea înfricoşătoare?
M-a întristat mostra de teribilism luetic.
M-a întristat umorul forţat al unui om care atunci când a dat "publish"
s-a teleportat în aceeaşi scară cu liceenii ăia rataţi.
De ce trebuie să semnăm petiţia Pro Tv pentru salvarea animalelor?
Ne spune groparu.

"Da. Evitam cruzimea gratuita fatza de animale, desi asta nu mi se pare un motiv chiar asa de important, da’ l-am pus acilea ca sa nu ziceti ca Groparu’, dupa ce ca n-are crieri, n-are nici inima!"

Nu e mişto? Nu-i aşa că puştiul are potenţial?

Moda se îmbracă în tehnologie.


botezatule, treci la croşetat piuliţe.

mă simt

obsedat şi posedat de o melodie
pe care o ascult în continuu de câteva zile.
în continuu.
e singura piesă din playlist.
repeat. repeat. repeat.

nu sunt atent la versuri,
nu ştiu ce înseamnă.
aud doar frânturi, doar frânturi.

mâine e ziua în care o voi asculta din nou.

tori amos feat. damien rice, the power of orange knickers.

dezbrac de tastatură doar când mă culc.

visez www, un vis mai real decât realitatea.
noaptea am spasme. ziua am spamuri.

am câştigat 1 milion de dolari la loterie.
iar în garsoniera mea din '60, cu chirie 660,
întreţinerea este 200.

sunt vizitatorul cu numărul un miliard.
iar peste 10 miliarde de milisecunde voi fi shutdown,
o eroare în blogosferă, click şi m-am dus.

refresh sub firewall, Diablo II, în reţea.

în seara asta, internetul pute. Excreţie de biţi prin usb. Micţiune wireless.
spaţiul dintre Sent şi Received e în erecţie
de la prea multă Viagra. Delete all 322 messages.

dacă ar fi trăit, hackerul ceauşescu ar fi dat internet pe cartelă.
http la raţie. 1/4 de blog de familie. DC++ două ore pe zi.
ar fi vorbit cu marea adunare naţională prin messenger.

băga-mi-aş parola-n cont, astăzi şi mâine.

Action!

Azi, pe la ora 10, eram singur în maşină. Mă plictiseam. Aşteptam.
De nevoie, ascultam muzică clasică.
Şi atunci, în capul meu (cu păr - contraplan pentru Despa) a crescut un fir de idee.

Am scos telefonul mobil şi am început să filmez.

Ceea ce veţi vedea reprezintă un puseu regizoral spontan.

Nu contează cât de lung ai părul.

Am fost acuzat pe nedrept de chelie.
Verdict, crimă? Nu! Verdict, păr!

Mai întâi, aud că Alexedi doarme cu mine-n cap noaptea.
Nu îi ţin de cald sub formă de perucă, ci în chip de gând.
Cică a "visat cu blog". Săracu', ce-i mai trebuia încă un coşmar?

Zice el:
"Visul 2. Citesc debutul literar al Dlui Verbiaj, un hibrid intre eseistica si 'Pe drumuri de munte'. Are si multe poze cu calatoriile intreprinse si cu insusi autorul: fata rotunda, deschisa, frunte in expansiune, tuns la maxim 2. Era proaspat iesita de la tipar- lansarea fusese cu cateva ore in urma, deci inainte de vis".

Zic eu: Alex, eu pot debuta cel mult pe un şerveţel când îi scriu numărul meu de telefon unei gagici. Sper.

Atacul mârşav la virilitatea verbiajistică nu încetează.

Pantagruel, la Dede's pe blog:

"Dupa cum se stie, sunt fanul a doua bloguri minunate, dedes si verbiaj.
Ce vreau sa evidentiez este ca… se intrevede de pe acum
condeiul a doi viitori scriitori.

Unul (dedes) - melancolic, influentat de proza ruseasca, cu fraze prelungi,
metafore calde si un ton ceţos, incert, lenes, in relanti,
filtrat prin pieliţa unor pleoape grele de somn.

Altul (verbiaj) - alert, vesel si macabru in acelasi timp, postmodernist din talpi
pana in varful inceputului de chelie… Cu un scris persiflant
(dar mai ales autopersiflant), secondat de o bine ascunsa amaraciune.
Fecund, viu si surprinzator cu fiecare noua propozitie".

Dede's cere lămuriri: "Sa inteleg ca junele Verbiaj a inceput sa-si extinda fruntea?"

Verbiaj oferă lămuriri sub formă de pixeli. Iacătă podoaba!

Venele de pe tâmple s-au încordat ca bucile unui jucător care
aşteaptă extragerea 6/49. Stau să plesnească. E de înţeles.

A fost sau n-a fost trădare? Şi tu, Dede's?

Sub păr, chelia face AMR-ul până la clipele de glorie.
După ultimele previziuni, momentul "zero" s-ar petrece
peste 4 ani (de stat peste program), 3 săptămâni şi 2 copii.

Va fi sau nu va fi chelie?

Însemnarea următoare (de scris peste 4 ani).
Titlu: "Cum mi-am petrecut sfârşitul părului?"

Platanele din odaie.


DJ Sara, 8 ani. DJ Ryusei, 5 ani.

Am găsit în sfârşit utilitatea supremă pentru vinilurile
cu Marius Ţeicu, Mirabela Dauer şi Cornel Constantiniu.
Prin tehnologie, Snagovul uitat pe etajeră va redeveni hit.

O voi, micilor japonezi, tăiaţi-le vocile cu acul şi curmaţi
reverberaţia tânguirilor cu damf comunist! DJ Dauer,
eat this!

Delicateţea flegmei.

Singurătatea e mai puţin eternă atunci
când ţi-o petreci alături de femeile de la
APACA.

La dracu. Aştept şi tac. Aştept şi-njur.
O mustăcioasă ofensată îşi drege gâtul.
Un mustăcios o traversează cu privirea, vădit
excitat. Ştrengarul alege să rămână pasiv, decent şi beat.

Este ora 22,30 şi muncitoarele de la APACA
nu vorbesc despre Festivalul Enescu în staţia de
tramvai.

Brusc, o soprană moartă acum 100 de ani
vrea să se reîncarneze într-o muncitoare. Încearcă!
Şi!... Muncitoarea are un puseu ciudat. Pare a fi o notă!
Alarmă falsă. E doar o flegmă.
Şi tramvaiul nu mai vine.

E prea multă tăcere între şine. Aş vrea să se umple cu roţi.
Din nou la dracu. Au trecut 35 de minute de când stau în staţie.
De la şi 10. E şi 45.

Am şi uitat ce tramvai trebuie să iau.
O să mă urc în primul care nu vine.


Atenţie. Limbaj şocant. Se uzitează
în context cuvântul dracu. În tramvai sunt
droguri. Do not try this at home!

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template